30 • Magda Grigore
ca o cămaşă sfâşiată îţi stă pe trup,
(încă se văd pe ea colţii lupilor),
când în ungherele fricii simţi cum pândesc ochii galbeni şi lacomi ai fiarei!
Arca însă te leagănă încet,
încet (sămânţa lumii) pluteşte pe ape, cu ea treci în tăcere dintr-o stare în alta, navighezi pe sub streaşina vremii,
spre o insulă a libertăţii,
treci de cântecul de sirenă al emoţiilor lumii, uiţi de cicatricile trupului tău provizoriu; eşti tu cu tine, în sfârşit,
vrei să afli,
vrei să asculţi. . .
În numele poemului • 31
Ah, lumina aceasta, blând răsărit de Eden, prin care a trecut ceva vreme,
lumina aceasta în care se ascund lumi
suprapuse - în ea respiră un relief ascuns, detaliile lui înfloresc atât de libere şi orgolioase, încât sub ele nu se mai văd
ideile nealterate ale primului cuvânt.
În lumina aceasta îmi trebuie mai multă vreme ca să-i despart din mine pe Cain şi Abel înainte să cadă sângele din trup,
înainte să cadă cutitul
. suferintei
. în inima lumii,
înainte să plângă lumina
spre însingurarea fiecărui apus.
În lumina aceasta
îmi trebuie mult mai multă vreme
ca să înţeleg cine am fost atunci, la izvoare, când cartea zilei abia s-a deschis.
32 • Magda Grigore
Ca să înţeleg ce am făcut în prima mea istorie, să înţeleg cine am fost de fapt, Cain sau Abel, binele sau răul,
frica sau bucuria,
minciuna sau adevărul iubirii,
surâsul sau geamătul,
crima sau îmbrăţişarea.
Eu sunt Cain şi Abel -
lupta continuă în blânda lumină de Eden
