Dimineaţa mă strigă, mă cheamă,
agită strada, îmi desenează peisaje-n fereastră, pune o pasăre să se arate mirată - cântecele lumii parcă se pornesc toate. Eu nu mă mişc, dar ştiu c-ar trebui să merg mai departe.
Un fir de curaj se strecoară sub uşă, în joacă, strălucind ca argintul. Să mă agăţ timid de o rază, ca de o sfoară a lumii care toarce din toate -
eu nu mă mişc, dar ştiu
c-ar trebui să merg mai departe.
Cu o mie de braţe angoasele nopţii
mă cheamă-napoi
să mă lege mai strâns, să mă orbească mai tare.
Dar, iată, plesnesc mugurii lumii...
Dimineaţa, o voce ca un frison al vieţii se aude, o rugăciune raiul lumii şopteşte -
parcă promite din toate câte-o poveste!
36 • Magda Grigore
Afară din nou totul pare posibil!
Fascinează întregul luminii, umbra nopţii o taie -
dar şi sufletul în două îl desparte.
Eu nu mă mişc, doar privirea porneşte,
noaptea şi ziua îmi deschid drumuri -
în faţa lor cugetul tace, orbeşte,
eu nici nu mă mişc, deşi orice creştin
în lumină s-ar arunca nebuneşte.
Dimineaţa mă strigă, noaptea mă cheamă,
sub tăiş de lamă carnea sufletului roşeşte.
Afară din nou pare totul posibil...
Noaptea din mine rămâne -
ziua din mine porneşte.
În numele poemului • 37
Iată, ceasul de aur al toamnei
şi dansul ritualic al frunzelor de nuc .. .
Plutesc libere şi uşoare,
în bătaia vântului, singure, se duc.
Frunzele copacilor au fost verzi -
