şi totuşi, piatră unghiulară,
loc de întâlnire între două zidiri,
între realitate şi vis;
singura în stare
să pună un azimut
vieţii de zi cu zi.
În numele poemului • 83
Ne-am aşezat la cină, în tăcere,
obosiţi şi încercănaţi.
Cu trupurile tremurând şi necunoscând odihnă.
Cu gândurile izvorând în grija pentru tihnă.
Ne-am aşezat în jurul mesei, flămânzi,
toată ziua am strâns anotimpuri.
Anotimpurile din noi,
risipite în grabă, ascunse, neştiute, prin cotloane, printre fructe şi sâmburi,
printre flori fărâmate în culori vechi,
păstrate în carne şi sub ochi.
Toată ziua n-am scos o vorbă.
Doar pământul gemea încet
a durere uitată prin vremi sau a cântec, a fior rece sau a descântec.
Toată ziua nu ne-am putut opri mâinile
să atingă obiectele uitate
sub colbul distanţei dintre noi.
84 • Magda Grigore
Ştiam că este ziua
în care ne vom preface în melci
şi fiecare, pentru el însuşi îndurerat,
va pleca mai departe
cu casa în spate,
asemeni melcului trecător printr-o lume
care nu e a lui.
E a tuturor şi a nimănui.
Seara am întins masa şi am coborât cu toţii într-o tăcere şi mai adâncă.
Pe masă o inimă sau o lună plină
pulsa spre împăcarea deplină.
