Încearcă să nu plângi niciodată singur.
Timpul este o apă
care spală miraculos orice rană.
Nu uita nimic, nu aştepta nimic.
Nu te opri din mers.
Tinereţea este o rană,
bătrâneţea este un război.
O să suferi într-o zi
şi-apoi o să suferi zi după zi. . .
Să-i spui lui Dumnezeu, în fiecare ceas, orice te-a supărat, să-i vorbeşti;
chiar dacă nu-l vezi,
nu-l auzi,
(chiar dacă nu crezi în El)
încearcă, prin cuvinte sau tăceri, să-i vorbeşti!
Călătorule, nu te opri din rost,
în grădina deliciilor ai timp puţin,
eşti aici să vânezi curcubeul!
În numele poemului • 79
În miezul zilei oraşul răsuflă cu greu,
amorţit şi stingher, cu respirări tot mai încete îşi arde flacăra trăirii.
Oraşul nu se mai bucură!
Stă alb ca varul, clătinându-şi agale
oamenii neschimbaţi, pe străzi neschimbate.
Ei trec absenţi spre întâmplarea prezentă, oricare ar fi, oricum s-ar petrece;
merg ca prin vis să vâneze
corbii amintirilor.
Ziua are faţa plânsă
şi dorul ei de viaţă e surd!
. . . degeaba un gând îşi strigă durerea în oraşul rotund, ca o margine de fântână, cu rădăcini lichide, duioase şi limpezi
topite-n adânc.
Degeaba un gând îşi strigă durerea,
tot acolo se întoarce şi ecoul lui blând -
în jos alunecă, pe zidul fântânii,
80 • Magda Grigore
