A fost cu noi toată ziua. A vorbit, a râs şi a plâns, ne-a învăţat că tăcerea împacă,
ne-a arătat că liniştea e vie,
respiră în grădina verde
(pentru cel ce n-o pierde),
se ascute în timp şi intră apoi în oase, ca frigul.
I-am văzut chipul, i-am auzit vocea,
i-am atins mâna grăbiţi,
cu trupuri fragede, cu ochi limpezi şi fericiţi!
Ne-am aşezat la masă împreună,
în cuibul cald, ca nişte rândunici -
deşi ea nu a fost şi nu mai e aici!
În numele poemului • 85
(tz-adud amhztt vaJta?)
Ti-aduci aminte vara aceea,
'
lumina unică, blândă, căzând agale pe inimi?
ziua, ca o fărâmă de eternitate,
tremurând rătăcită între viaţă şi moarte?
ţi-aduci aminte dimineaţa,
freamătul senzual al frunzelor,
prospeţimea albăstruie
a izvorului din care ai băut
când inima pădurii se zbătea în pieptul tău?
Încă freamătă emoţia, şovăie amintirea -
vara aceea, ca un râu curgând,
susură în urechea timpului;
ţi-aduci aminte deliciile verii,
dormitul în iarbă,
copacii, păsările, pietrele de râu ...
Singurătatea avea atunci petalele colorate!
În vara aceea n-am putut închide ochii,
întunericul şi lumina se împleteau pe cer.
86 • Magda Grigore
