Am plecat în cea mai frumoasă călătorie, trăgând după noi bagajele trecutului,
mirându-ne că golul este cel mai greu lucru care poate fi purtat.
În vara aceea am încercat
să dormim fiecare în noaptea celuilalt;
este de-înţeles,
că fiecare a văzut fantasmele străine
vânând urma celui plecat.
Vara aceea, uşoară ca un fulg,
a plecat apoi fără noi.
Am stat în fiecare dimineaţă în faţa răsăritului, cum stă pescarul pierdut în sine
aşteptând să prindă o şansă de nicăieri.
Numai lumina s-a întors uneori,
câte o clipă, pe furiş,
de parcă se temea, ca şi noi, de vreme rea.
Ti-aduci
'
aminte vara aceea,
sau ai uitat-o demult?
Timpul se duce pe mare ca o roată de foc!
E frig. O să avem o toamnă profundă
şi-o iarnă cu demoni albi ...
În numele poemului • 87
Toate ale mele îţi vor fi străine.
Iarba emoţiei nu o să o ştii, nu o să o cunoşti, va creşte cu vârful întors în mine.
Tu o să treci prin restul meu de viaţă
ca o umbră sălcie,
ochii mei când te vor simţi
se vor deschide ca nişte ţipete de pescăruş.
Lumea va îngălbeni între noi
ca o fotografie veche, arsă de timp,
