Se află acolo unde ajungi cel mai greu,
cel mai târziu, aproape învins,
despovărat de lume, ca să te-mpovărezi de tine.
Acolo îţi odihneşti potecile,
ca să poţi pleca din nou după un timp,
să afli dacă lumea din tine
seamănă cu lumea din jurul tău.
Casa pe care o ai
ţi-o aminteşti numai când pleci,
o uiţi când te întorci;
de aici porneşti şi aici te întorci,
de parcă ţi-ai petrece întreaga viaţă
în acelaşi loc.
Aici, un mister e îngropat la temelie
împreună cu liniştea pe care-o cauţi mereu.
Taina unei case nu ţi se mărturiseşte.
Vorbeşte cu tine târziu.
În casa aceasta te trezeşti într-o zi străin, fără vârste,
nesigur, întristat şi absent,
de parcă în toţi anii pe care i-ai avut, oricât de departe de casă ai fost, ai fi ajuns -
nu te-ai învârtit decât în jurul ei.
În numele poemului • 91
Bolero-ul lui Ravel
nu este decât dragoste lichidă,
sunete curgând în cascadă ...
Muzica te atinge, intră în vorbă cu tine şi insistă să-ţi spună povestea ei.
Dar tu ai povestea ta
şi vrei s-o spui în acelaşi timp,
încerci să domesticeşti muzica
şi s-o faci să asculte,
fără să ştii dacă cineva te aude.
În ciuda amărăciunii care-ţi rămâne în suflet, muzica e lucrul cel mai dulce
care se poate gusta,
iar locul în care te duci cu ea, împreună, e o insulă a naturaleţei, un liman,
un semn al timpului pe care l-ai trăit
şi pe care ea îl reintegrează în univers.
Sunetele îţi trec prin carne şi te dor,
semn că exişti!
92 • Magda Grigore
