166
„Noul val" în cinematografia românească
să-ţi urmăreşti personajele şi să le duci unde vrei tu. Personajele trebuie să fie convingătoare şi ceea ce se întâmplă cu ele să curgă natural, în sensul pe care tu ţi-l alegi de la început.
Cum Îţi alegi interpreţii? Observ că ai câţiva actori-fetiş, care aparîn mai multe filme.
Da, e vorba de Constantin Diţă, Ion Sapdaru, Teo Corhan sau Dragoş Bucur. Am lucrat cu aceşti actori, mă inspiră foarte mult; uneori, când scriu, chiar mă gândesc la ei. De exemplu, la A fost sau n-a fost?, m-am gândit la Ion Sapdaru şi Teo Corhan, pe care îi ştiam. Pentru mine există un permanent du-te-vino între personaj şi actor. Simt că un actor poate să facă rolul ăla şi, într-un fel, mi-l imaginez acolo, în secvenţele alea. Îmi place foarte mult să cunosc şi să aduc oameni noi, precum şi să lucrez cu cât mai mulţi actori, chiar şi neprofesionişti. Dacă ar fi după
mine şi aş avea o cameră tot timpul, aş face non-stop filme.
Chiar aş încerca la un moment dat să fac un film numai cu neprofesionişti, dar trebuie să am timpul să zăbovesc la asta, să nu fiu condiţionat de o producţie foarte dură. Îmi mai place mult să repet cu actorii, să se adune lucrurile bine, să discut cu ei. Îmi doresc să dea şi ei o anumită nuanţă personajelor, la care eu nu m-am gândit; chiar am nevoie să căutăm şi să
găsim împreună.
Care e povestea din A fost sau n-a fost?, cel mai recent film al tău?
Este povestea unei zile de 22 decembrie din viaţa a trei personaje dintr-un mic oraş de provincie; aceste trei personaje iau parte la un talk-show despre Revoluţie. Am văzut o emisiune de acest fel la un post local din Vaslui, acum şase ani, şi am încercat s-o povestesc la persoana întâi, într-un studio TV, prin ochii cameramanului. M-a interesat foarte mult să filmez emisiunea din punctul lui de vedere, scoţând în evidenţă modul în care se
Mircea Andreescu, Teodor Corban
şi Ion Sapdaru în A fost sau n-a fost?
apropie el de cele trei personaje. Am tematizat subiectul astfel încât să arăt cum se raportează nişte oameni la istorie. Sunt trei personaje care încearcă să afle ceva din trecut. Cred că raportarea unor marginali la acest eveniment istoric este cumva universală şi de aceea a prins şi la Cannes. Pe mine m-au atras foarte mult la acest subiect jocul memoriei, modul în care fiecare om personalizează istoria şi adevărurile fiecăruia.
De ce crezi că tinerii cinea�ti (tu, Cătălin Mitu/eseu, Radu Muntean)simt nevoia să se raporteze acum la acest moment al Revoluţiei?
Cred că, pentru noi toţi, istoria se împarte în două perioade: înainte şi după Revoluţie. Există deci o raportare inconştientă
a fiecăruia dintre noi, cei care aveam atunci o anumită vârstă, la acest moment. Pe de altă parte, am văzut acea emisiune şi m-a interesat modul în care s-a abordat subiectul, cum se raportează nişte oameni la un eveniment după un timp (în film, 16
ani), cum ei personalizează evenimentul. Este o viziune „la firul ierbii" asupra Revoluţiei, venind de la nişte oameni „obişnuiţi",
