Hristoase. as cultă- n e.
Ta tă din Cer. Du m n e z e u l e . î n d u r i
Fiule. R ăscum pă 1ătorul l u m i . D u
Spi rit e S fânt Du mne ze u l e , *
Sfân tă Treime. un singur D u m ne z,
Inim a lui I sus. Fiul Ta tăl u i v eş n i c .
Inim a lui Isus. plă sm ui tă d e S fâ n tu
ln.im a lui Isus . unită întru fri n r ă c u
lnim a lui Isus. nemă r g inită î n m i m ,
Inim a lui [su s. locuin[ă s fân t ă a l u i
Inim a lui I sus. chi vot ul Ce l u i P r e a ir
Inim a lui Isu s. ca sa lu i D um n e z eu s i
lnnn a lui I sus. focar arzăt o r a l d ra d o
l mnia hn !su, . s:î/aşu l dr e prnr i i ş i al i
lnnna lu, lq i,. plin ă d e bu n â t a t t' ş i d r
l n1m�l lu� hu :-.. l h)ian ul tu tu \ 'Î n u c i J
r o r
l rnma Im h11 s. pr � ·,,-
1..
r „ d 1 · .. ::-. '
� .
l 1. ,; a c t o a t .1 1
L,:111,., lui
.-i
-
. ,
1,,1
_ • ....
J..;1.i,.._ R1...••plc $ • ,
lnin,.1 1111 I ;:..i--.. ln t�
. �
ft �
. '_ci..n
11111 tr
lO u
afl.. ' îc Ul ornu ( n
a profita de abilităţile ei „independentiste". Dacă se întâmpla să fiu acasă, Muşu cerea imperios să fie prezent şi el în aceeaşi încăpere cu mine. Când se întâmpla să celebrez Sfânta Liturghie în capela de la reşedinţă, dacă motanul nu dormea pe scaunul său, vechi şi uzat, apărea dincolo de uşă, cerând imperios să intre. Se aşeza apoi respectuos de „religios" pe covorul de sub treptele care urcau spre altar şi, mulţumit că are de-acum compania stăpânului, nu întârzia să aţipească.
Muşu şi-a luat rămas-bun de la viaţă în maniera tipică a regnului său pisicesc, după mai bine de unsprezece ani de
,,serviciu credincios" (fără medalie!). A intrat în transa tulburătoare a sfârşitului de care au parte mai toate animalele de casă, transă care le impune retragerea în singurătate ca să dea ochi cu moartea. Deşi mi-a mai sărit în poală cu şase zile înainte de a ne părăsi, sfiala sfârşitului dictată de instinct l-a îndemnat să se retragă, ştiind că nu putea trece pragul morţii altfel decât cu discreţie şi în singurătate. A rezistat atunci fără să mănânce, dar - ca un bărbat galant ce fusese! - nu şi-a pierdut reflexul de a merge să se uşureze decent la litieră. N-am reuşit în acel răstimp tragic decât să-i mai dau cu pipeta puţină apă. A acceptat, scurtă vreme, chiar să stătea în colţul camerei unde lucrez, ascuns jos, între două rafturi ale bibliotecii. Dar a ţinut să fie surprins de clipa inevitabilă într-un colţ pierdut al casei, departe de ritmul cotidianităţii care nu mai era făcut pentru el.
Ştiam că pisicile nu mor niciodată în casă, dacă au acces liber în natură. Ele îşi află sfârşitul în mod pudic şi în solitudine, cu ochii larg deschişi, sfâşiind şi mai mult acel univers dintre noi şi ele, plămădit din afecţiune. Muşu a plecat la fel, lăsând moştenire bucuria, calmul, demnitatea lui felină, simpatia - pe care le-a oferit liber, fără
