un precis spirit moral. Creaţia - realizată admirabil, cum ne amintesc întâia carte a Bibliei şi Psaltirea - aduce pentru creaturile lui Dumnezeu, odată cu amprenta începuturilor plămădirii lumii, responsabilitatea primului om.
Adam este cel invitat să dea nume fiecărei vieţuitoare din regnul animal: ,,Şi Domnul Dumnezeu, care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; astfel ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam.
Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice" 2•
Revenind la cursul felin al istoriilor personale, reîntâlnirea mea efectivă cu pisicile a avut loc abia în 2007, la Bucureşti, după întoarcerea în ţară. La locuinţa unde am petrecut primii ani în capitală, am făcut cunoştinţă cu Piki. Această
pisică era o mare cucoană pentru specia ei felină. Ştia -
lucru nemaiîntâlnit pentru mine! - să sară pe clanţă ca să-şi deschidă singură uşile. Era o pisică de casă, care îşi făcea bine datoria şi avusese, se pare, mai multe rânduri de pui. Noaptea se adăpostea în încăperea centralei 1. Cf Matei 8, 20.
2. Fac erea 1, 24-25 şi 2, 18-20.
83
MIHAI FRĂŢILĂ
termice din spatele casei, a cărei ferestruică, întredeschisă
anume, îi permitea să-şi administreze singură libertatea.
După una din seriile maternităţii ei, am păstrat un pisoi negru, cu un punct alb, minuscul, pe mijlocul gâtului, sub bărbie. Avea trăsăturile rasei tatălui lui, o blană extrem de catifelată, iar ultimul segment al cozii era nealiniat. Maicile care ne ajutau la reşedinţă se amuzau de boieria pe care o afişa motanul Neqru şi de apariţiile lui sonore - îi pusesem o zgardă roşie cu clopoţel. Îmi amintea de Dam Cat, poznaşul motan din Acea pisică blestemată (1965), film celebru care i-a făcut să râdă pe mulţi copii din generaţia mea. Tertipurile şi obrăznicia acelui cotoi contribuiseră substanţial la acţiunea filmului, transformându-l într-un soi de erou care ajuta poliţia să rezolve un caz grav de răpire.
Negru mânca cu plăcere pufuleţi şi era deosebit de afectuos, mai ales atunci când interesele sale tainice îl îmboldeau să-mi dădea târcoale. Se alinta, desfăcându-şi larg perniţele labelor, scoţându-şi şi retrăgându-şi ghearele, în timp ce făcea manej în jurul meu. După ce Negru a dispărut subit, mi-am zis că, dacă voi mai avea pisoi, nu-l voi mai lăsa să umble brambura şi să se piardă.
La vreme potrivită - înainte ca Piki să dispară după o mare şi lungă suferinţă -, dintr-un pisoi s-au făcut doi,
,,să-şi facă unul altuia companie", cum sunase sfatul măicuţei Aurelia, care confecţiona rozarii şi nu-şi pierdea niciodată cumpătul în alergătura zilei, deşi trecuse bine de optzeci de ani. Aşa au venit la reşedinţă, într-o zi de iunie, cei doi pisoi - frate şi soră, originari din Alba Iulia -, cărora nu ştiam, pur şi simplu, ce nume să le pun: motanul, alb cu pete negre, cu o simetrie perfectă pe faţă între negru şi alb, cu un păr mai lung pe abdomen; pisica, gri-tărcat de tip ghepard, având o zonă neagră în deqrade pe spate.
84
CE VRĂJI A MAI FĂCUT PISICA MEA
M uşa, o pisică ce d esch id e ... uşi.
Într-un final, fiindcă proaspăt sosiţii aveau nevoie şi de carnet medical, i-am „botezat" administrativ Milo şi Ma.tilda., fără să-mi imaginez vreo clipă că aş putea striga două
mâţe cu asemenea nume simandicoase.
Motanul a devenit repede Muşu ( cu zeci de variante de alint de la Muşucu, Dragă-dragă, Porculu-gras, Cipird, Cucudi, Dighidi sau Tâlharule - după ce făcea vreo poznă), iar ea, Muşa (alintată Puşa, Puşica, Muţi, Cucudichi, Muţuşca) . Multor prieteni le-am trimis pe post de felicitare fotografia lui Muşu, tolănit în faţa ieslei de Crăciun sau aşezat într-un sertar deschis al unui dulăpior vechi, unde îi plăcea să se lăfăie şi să-şi arate plăcerea de a se simţi în siguranţă. Au fost prilejuri de divertisment în faţa rafturilor şi a cotloanelor vieţilor noastre, amuzament care nu şi-a ratat scopul de a descreţi frunţile acelora cărora le-am împărtăşit inedite ipostaze pisiceşti.
85
MIHAI FRĂŢILĂ
Am învăţat pe viu că motanii sunt mai afectuoşi, dar şi mai comozi, iar pisicile sunt mai sobre şi, în acelaşi timp, mult mai independente. Muşu a ştiut să mi se vâre pe sub piele şi să-şi petreacă timpul - atunci când l-am avut la dispoziţie - în poala mea, mai ales când citeam.
Muşa avea tabieturile sale de a se ţine mai la distanţă şi, până când fratele ei nu ne-a părăsit, afecţiunea ei a fost predominant sobră. Când sărea în poală, deveneam inevitabil aluatul favorit pe care nu întârzia să-l frământe cu susţinută insistenţă, acompaniată de un tors zgomotos care o făcea diferită de fratele ei, mai domol în a se deda obiceiului pisicesc caracteristic. Muşu a fost, în schimb, un mare cerşetor de atenţie şi de afecţiune, un mare pofticios, gurmand al bucăţelelor de salam reclamate chiar şi cu forţa ghearelor pe stofa pantalonilor sau, după caz, direct în poală sau pe umăr, atunci când mă aşezam la masă. Ştia să se folosească de orice oportunitate în beneficiul aşteptărilor lui şi acest lucru, mai ales, nu făcea decât să-i sporească popularitatea.
Musa
' si
' Musu
' au fost buni frati.
' Când erau mici si
' se
pierdeau unul de altul sau se închidea vreo uşă în faţa unuia dintre ei, cel rămas „liber" dădea întotdeauna alarma. Pe Muşa - recunosc - am învăţat-o eu să sară pe clanţă, să-şi deschidă singură uşile, şi nu m-a dezamăgit.
Pe Muşu am reuşit să-l ajut doar să înţeleagă că, pentru a fi deschisă, o uşă nu trebuie neapărat împinsă. A o trage spre sine ca să-şi asigure libertatea de mişcare nu era o facilitate uşor de desconsiderat, iar Muşu - spre mulţumirea stăpânului! - a izbândit în acest caz cu brio la lecţia de viaţă. Deşi nu a înţeles poanta cu clanţa, se aranja de cele mai multe ori să se afle în spatele surorii sale pentru Pagina alăturată: M uşu, un straşnic motan afectuos 86
CE VRĂJI A MAI FĂCUT PISICA MEA
L JQi l lJUl C.: , IH U. ,... ._ .,.. · - - r
Hr is t oase. auzi-n e .
