142
CE VRĂJI A MAI FĂCUT PISICA MEA
Or fi fost de la prea mult ficăţel de miel mişcoricii ăia din burtică? N-aş prea crede, fiindcă de la o vreme nu mai aveam nici poftă de mâncare. La un moment dat, am auzit-o pe Pisicamare întrebând la telefon dacă nu ştie cineva
„un cavaler" birman, necastrat, care să-mi bage minţile în cap. Nu înţeleg ce înseamnă „cavaler", că până acum n-am întâlnit nici unul. Dar tocmai când îmi verificam minţile şi constatam că sunt bine-mersi, Motanumare a intrat în casă cu o geantă de voiaj în care fojgăia ceva. Şi din care ieşea un miros îngrozitor, fără nici o legătură cu aroma de plăcintă cu mere şi plăpumioară ţinută în lavandă, după
care oricine îl recunoaşte pe Motanumare de la o poştă.
A deschis geanta şi imediat s-au iţit nişte mustăţi maro închis, peste care clipeau rotund două lupe uriaşe, mai albastre decât ale mele.
Nici acum nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat, chiar pe domeniul meu! Creatura care se numeşte Motanul Sică
(probabil fiindcă e doar o jumătate de pisică) a trecut pe lângă mine ca şi cum aş fi invizibilă, s-a învârtit puţin în jurul cozii, a verificat gradul de curăţenie şi confort, pe urmă a tras un căscat uriaş şi s-a culcuşit fix în colţul meu preferat, pe canapeluţa de lângă sobă. Părea că sforăie sau cânta ceva pe nas, un fel de refren bisericesc. Parcă şi mirosea în jurul lui a tămâie şi a fum de la lumânări. ,,Să-l lăsăm să doarmă, sărăcuţul", a zis Pisicamare, ,,l-ai adus prin frig şi nu e chiar aşa tânăr, când se trezeşte o să-i dau nişte ficăţei". Asta-i culmea! Nici n-a venit bine şi toanta voia să-i dea din raţia mea! ,,Dacă faci asta, te-ai lins pe bot de nani la noapte, cucoană", i-am transmis cât se poate de clar!
Dar n-a înţeles nimic. Fiinţa strigată cu numele de Motanul Sică s-a trezit după vreo două ceasuri de somn adânc 143
GERMINA NAGÂŢ
şi s-a dus întins, fără să ezite, la castronul meu de porţelan plin cu bobiţe. Nu mă dau în vânt după ele, le ţin doar aşa, pentru mici exerciţii de crănţăneală noaptea, ca să-mi mai întăresc colţişorii când e prea linişte în casă. Dar Sică le-a aspirat mai repede decât obiectul ăla îngrozitor, pe care îl târăşte Pisicamare pe jos din când în când, doar ca să
mă asurzească. Pe urmă a holbat ochii la mine, ca şi cum abia atunci mă vedea prima oară. ,,Aaa, sărut-mâinile, distinsă domnişoară", a cântat el pe două voci răguşite, simultan. ,,Locuiţi aici, cu domnul profesor? Sunteţi pisica lui?"
Auzi întrebare la el, prostovanul! El e Motanumare al meu, nu invers, chiar dacă există o legătură profundă, metafizică şi ontologică, între noi. ,,Nu e treaba ta a cui sunt", i-am transmis fără să scot un sunet. ,,Chestia e că
tu nu eşti al lor, nu pricep ce cauţi aici." ,,Ah, am venit să-l ajut într-o problemă delicată, aşa, ca între bărbaţi", s-a auzit vocea groasă şi cleioasă din coama de leu maro închis. ,,O să înţelegeţi dumneavoastră mai târziu. Deocamdată, vreau să verific cum stăm cu intimitatea în casa asta si
' în ce constă cina. Aperitivul a fost satisfăcător." Si
' s-a
pus pe verificat fiecare cameră, holul, baia şi, foarte insistent, bucătăria de sub scară. ,,Ah, avem miel în frigider, ce bine! N-am mai mâncat de la Paşti, iar acum vine Crăciunul", a zis muflonul maroniu, cu mustăţi late cât un camion. ,, Gustaţi dumneavoastră prima, eu pot să mai aştept." Şi l-am făcut să aştepte, nu glumă, lingând fiecare miligram de ficăţel de miel după ce l-am mirosit de mai multe ori. În cele din urmă, când n-a mai rămas nimic în farfurie, m-am lungit în diagonală pe mijlocul canapeluţei, ca să nu mai încapă nimeni, nici la dreapta, nici la stânga mea.
144
CE VRĂJ I A M A I FĂC UT P I S ICA M EA
Motanul Sică a primit şi el acelaşi meniu, pe care l-a înfulecat de parcă urma să plece a doua zi la război. M-a găsit tolănită cum am spus şi a încercat să-şi facă loc lângă
mine, pe canapeluţă. O singură privire a fost de ajuns ca să-l opresc să comită aşa o crimă de lezmajestate. Pe urmă
am căzut în transă, nu înainte să mă asigur că vârful cozii lui nu depăşeşte dunga albastră de la marginea canapelu
ţei. Uluitor ce micuţ părea dintr-odată, aşa ghemuit în sine însuşi, ca un pămătuf maro de curăţat păianjeni. ,,Ce face Sicuţă, doarme?!" se minună Motanumare după cină.
L-am auzit în somn, aşa cum îl aud întotdeauna, chiar şi când e plecat din oraş. ,,Dar ce înseamnă asta? Doarme ca un pensionar?! Ce-i aicea, sanatoriu?! Nu pentru asta l-am adus!" Aici am ciulit un pic urechea dreaptă. Pentru ce l-o fi adus oare, că nu-mi dădeam seama? O fi specialist în mişcorici?
S-a dovedit într-adevăr că era. Pe la miezul nopţii, mişcoricii au început din nou să nu-mi dea pace şi să mă
oblige să cânt, în poziţia clasică - burtica la pământ, codiţa în sus. Nici una, nici două, Motanul Sică s-a urcat pe mine, m-a prins de gâtuţ şi pe urmă nu-mi amintesc prea bine ce s-a întâmplat, fiindcă brusc am văzut o mulţime de stele verzi şi nişte grădini pline de dadaşi, care semănau leit cu mine. Ba, să nu mint, vreo doi semănau cu Motanul Sică, erau pulpoşi, laţi în umeri şi în mustăţi şi aveau capul rotund, ca o bilă maro în care străluceau mărgeluţe albastre. Mă rog, nu toţi pisicii pot fi perfecţi ca mine. Dacă nu ştiţi ce sunt dadaşii, e problema voastră, nu a mea.
După momentul ăsta năucitor, mişcoricii mi-au trecut ca prin farmec. Brusc, m-a lovit un somn cumplit, aşa că
m-am lungit pe canapeluţă cu burta în sus, fiindcă mă
durea spatele. Motanul Sică nu părea nici obosit, nici 145
GERMINA NAGÂŢ
derutat, dimpotrivă, avea o mutră mulţumită, de parcă
tocmai îşi făcuse datoria cu brio. Îşi curăţa tacticos coada înfoiată, dar fără noduri, deci mult mai puţin potrivită
pentru alungat spiritele rele decât codiţa mea. L-am auzit pe Motanumare deschizând uşa de la dormitor şi oftând mulţumit: ,,Eh, poate acum te linişteşti şi tu niţel, Prin
ţeso, ca să mai dormim şi noi", mi-a transmis prin viu grai.
„Lasă-i, nu te băga peste ei, că nu păţeşte nimic Prinţesa ta. Doar n-o să-i mute coada din loc", s-a auzit din vârful patului Pisicamare. Mda, comentariile ei vulgare şi pline de gelozie le ignor întotdeauna. N-are ce face, sunt Prin
ţesa lui şi gata.
Spre dimineaţă Motanul Sică m-a făcut iar să văd stele verzi şi grădini pline cu dadaşi identici cu mine, deşi nu apucasem să cânt nici o romanţă. ,,Prinţeso, sper că nu te simţi epuizată. După micul-dejun putem să mai stăm încă
o dată de vorbă. Mai am nişte amănunte să-ţi povestesc, o să-ţi placă", a zis Motanul Sică, privindu-mă fix cu un ochi albastru fosforescent, pe jumătate închis. Însă după
atâta efort nu-mi era foame şi m-am întors la îndatoririle mele obişnuite. Erau probleme mari cu inflaţia şi cu indicele Dow Jones, aşa că am căzut în prima transă telepatică
a zilei, pe fotoliul din dreapta geamului.
