În schimb, Rufus e mai lesne de suportat când îmi invadează biroul, fiindcă, în vreme ce Molly i se lăţeşte Taniei cât ditamai tastatura, dumnealui îmi lasă liber accesul la computer. În schimb, dacă nu acţionez iute, îmi ocupă invariabil scaunul la masă şi fotoliul de lectură. Să nu cumva să credeţi că-l dau vreodată la o parte, nuuu, ci îmi iau cuminte alt scaun, boieria sa având drepturi depline la hodină.
În scurtă vreme şi-au delimitat cu fermitate apartenenţa familială: ea este copila Taniei, el este umbra mea.
Molly e furibund dependentă de afecţiune, Tania func
ţionând de câteva ori pe zi ca un încărcător de baterii senzoriale, în vreme ce Rufus, actor proteic, devine cu egală dexteritate boier, boxer şi bufon, severul arendaş al moşiei, conaşul plezirist, bătăuşul de mahala sau gentilomul gata de sacrificii nobiliare. Le privim zăpăciţi simetriile comportamentale şi dozajele perfecte de rol, umori şi atitudini - la mâncare, la mângâieri, în coşurile somnolenţei, pe fotolii, la joacă, întreceri, alintări şi furii.
Ne sunt paratrăsnet, rezervor de tandreţe şi energie ludică, aduc veselie, alinare, linişte. Plus un neaşteptat spor de responsabilitate: sunt zile când pentru ei faci curat, pentru ei mergi la cumpărături, pentru ei simţi nevoia să-ţi temperezi nervii, ca nu cumva să le transmiţi anxietăţi. Pe scurt, ei ne-au fost nepoţii până în ziua-n care am devenit bunici. (Poate şi de-asta se ascund acum invariabil sub pat când ne vizitează năpârstocii pe post de argint-viu.) 136
CE VRĂJI A MAI FĂCUT PISICA MEA
Apropo de nepoţi, trebuie să vă povestesc puţin şi despre pisicuţa lor, adusă tot de la ţară, mult mai din bătătură
decât Molly - drept care a şi fost botezată Gherghina - şi care, în năzbăticiunile ei, a binevoit să cadă de la etajul patru, fiind recuperată numai cu trei picioare valide. Asta n-o împiedică nicidecum ca, de câţiva ani, să facă prin casă toate drăciile posibile.
Însă copiii îl mai au şi pe veteranul Freddy, un Golden Retriever de 10 ani şi 35 kg, care este pur şi simplu suma bunătăţii mondiale, mare iubitor de copii, doldora de energie ludică, un clovn bătrân de care mi se rupe inima văzându-i „deconfitura" (ca să reiau un cuvânt drag lui Arşavir Acterian, înduioşător prin blânda lui resemnare). Când, în vacanţe, îl mai luăm pentru câteva zile pe Freddy la noi, avem circ în toată regula. Cuplul comic fantezist MollyRufus execută toate numerele ştiute - salturi mortale, zbârliri preventive, furtişaguri rapide din raţia de croanţe, monitorizare atentă şi vigilente urmăriri din vârful canapelei, variate mişcări tactice de marcare a teritoriilor - totul, ce-i drept, din ce în ce mai relaxat, odată ce bietul câine aduce tot mai mult cu Firs decât cu Othello.
În sfârşit, de când o avem pe Molly, pentru mine ea este Pisica, iar Rufus a devenit mai degrabă un câine de teren cu care bântui prin casă ca pe mirişte, în căutarea prepeliţelor, ori prin golfuri de baltă după raţe şi gâşte sălbatice.
Prin urmare, totul s-a dublat. Două somnuri trufandalice, două jucăuşenii aiuritoare, două surse de energie sau, la paritate, sfântă leneveală, două temperamente în exaltantă complementaritate, două cheltuieli. Plus două
filozofii, dar acelaşi Weltanschauunq: lumea ca vis(are).
Suntem ţicniţi? Evident. Dar ce bine este.
137
DAN C. MIHĂILESCU
D acă privesc î napoi, vă d
că m-am gră bit ( cu vreo
două lu ni) să vin pe lu me
la O radea, în 1967, într-un
fe l de trib matriarhal, condus de bunicuţ e şi popu lat cu mă tuş i, veriş ori ş i veri
şoare de di verse naţi onalităţ i, limbi şi religii. La un moment dat, conducerea tribu lu i „ o bolonzit"
ş i a trecu t mu nţ ii spre Bucu reşti , lu cru re gretabi l, dar care n- a mai fo st reparat niciodată .
Aici am mers la şcoală şi,
du pă ce am învăţ at să citesc, am avu t prima î ntâlnire decisivă cu o pisică , pe nu mele ei „Pisica de Cheshire" . D e la ea am lu at virusul pisicozei, care cu timpul a devenit o boală croni că şi, desigu r, incu rabilă . De la prietenu l ei O midă am luat viru sul î ntrebă ri lor de care nu poţi scă pa, dar care nici nu pot primi vreu n ră spu ns.
Asta am constatat abia după ce am că utat, fă ră su c es, un leac la Facultatea de Filozofie, pe care am absolvit- o î n 19 89. Apoi am fo st, pe rând, profe sor de liceu la ţ ară şi î n capitală , vânză tor de ziare, cercetă tor ştiinţ ific, redactor, meditator şi tradu că tor de limbă
engleză. Î n anu l 2000, am decis să renu nţ la postura de şoarece de bi bli otecă şi m-am angaj at la CNSAS. Du pă aproape u n sfe rt de secol de ronţă it dosarele Secu rită ţii, am devenit un ditamai şobolanu l de arhivă , că zu t pe veci î n admiraţ ia minu natelor pisici.
Germina Nagâţ
Arrabal si Pisulina
În amintirea lui Gabriel şi a Pisulinei Voi, ăstia care încă n-ati auzit de Mine, puteti să mă nu-
'
'
'
miţi Pisulina. Sună banal, dar e bun ca nume de serviciu, la o adică. Umblă singur pe stradă, aşa de tare s-a ieftinit numele ăsta de când am apărut eu pe lume. Toate babele l-au copiat şi-l folosesc pentru mâţele lor, dar tocmai de asta m-am hotărât să-l păstrez mai la vedere. E bun pentru anonimat şi protecţie faţă de hoţii de pisici. Deşi eu nu sunt o pisică, eu sunt Pisica. Am mai mult de 99 de nume secrete, dintre care supuşii mei cei mai apropiaţi folosesc doar câteva - Miorţolina, Bimbolina, Balerina-Sublima, Pusunella, Buricuţa Infinitului şi Baroneasă Motăneasă.
Puteţi alege dintre numele astea când vă adresaţi Mie.
Am venit în lumea oamenilor din curiozitate, dar şi din simţul datoriei, fiind trimisă cu treburi de însuşi zeul Mamau. Tinerii la care am nimerit îşi căutau mobilă
când au dat cu ochii de mine în vitrina croitoriei de lângă
gară. Au şi uitat ce voiau să cumpere când mi-au văzut codiţa gri-fumurie, proaspăt lustruită, înfoiată şi tapată
