6. Plagiatul. Identificarea plagiatului în lucrările cu caracter ştiinţificUn exemplu notabil este Petrarca (1304-1374), un poetitalian din Renaştere. Într-una din scrisorile sale (FamiliaresXXII, 257) el discută despre dificultăţile şi erorile care pot apărea 57 Francesco Petrarca, Familiares XXII, 2, în: Francesco Petrarch, Letters on Familiar matters (Rerum Familiarium Libri), Voi. 3: Books XVII-XXIV, Translated by Aldo S. Bemardo, Italica Press, New York, 2005, p. 211-215.
Tot la Petrarca găsim următoarele idei referitoare la originalitate şi imitaţie:
„Un imitator trebuie să aibă grijă să scrie ceva similar, dar nu identic cu originalul, iar această asemănare nu trebuie să fie ca imaginea faţă de originalul său în pictură, unde cu cât asemănarea este mai mare, cu atât artistul este mai lăudat, ci mai degrabă ca aceea a unui fiu faţă de tatăl său.
[ ... ] Astfel, putem însuşi ideile altcuiva, precum şi culorile sale, dar trebuie să ne abţinem de la cuvintele sale proprii; căci, cu primele, asemănarea rămâne ascunsă, iar cu ultimele este strălucitoare, primele creează poeţi, cele din urmă maimuţe. Totul poate fi rezumat spunând, împreună cu Seneca, şi Flaccus înaintea lui, că trebuie să scriem aşa cum albinele fac miere, nu adunând flori, ci transformându-le în faguri, amestecându-le astfel într-o unitate care nu seamănă cu niciuna dintre ele, şi este mai bună" - Francesco Petrarca, Familiares XXIII, 19, în: Francesco Petrarch, Letters on Familiar matters (Rerum Familiarium Libri), Voi. 3: Books XVII-XXIV, Translated by Aldo S. Bernardo, Italica Press, New York, 2005, p. 301-302.
,,În acea perioadă, şi eu eram dedicat aceluiaşi tip de scriere în limba populară; nu consideram nimic mai elegant şi încă nu învăţasem să privesc mai sus, dar mă temeam că, dacă m-aş fi cufundat în scrierile lui sau ale altcuiva, fiind la o vârstă impresionabilă şi predispus la admiraţie nediscriminatorie, cu greu aş fi putut evita să devin un imitator involuntar sau inconştient. Din cauza îndrăznelii tinereţii, consideram acest lucru nedemn; atât de mare era încrederea şi entuziasmul meu, încât consideram talentul meu suficient pentru acel tip de scriere fără ajutorul nimănui. Este de datoria altora să judece dacă am avut dreptate în privinţa aceasta. Acest singur lucru doresc să-l fac clar, că dacă oricare dintre scrierile mele în limba populară seamănă
sau este identică cu ceva al lui sau al altcuiva, nu poate fi atribuită furtului sau imitaţiei, pe care le-am evitat ca pe nişte recife, mai ales în lucrările populare, ci pur şi simplu întâmplării sau similitudinii minţii, după cum o numeşte Tullius, care m-a făcut, Îară să ştiu, să urmez paşii altuia" -
Francesco Petrarca, Familiares XXI, I 5, în: Francesco Petrarch, Letters on Familiar matters (Rerum Familiarium Libri), Voi. 3: Books XVII-XXIV, Translated by Aldo S. Bernardo, Italica Press, New York, 2005, p. 204.
115
