6. Plagiatul. Identificarea plagiatului în lucrările cu caracter ştiinţificPe lângă accesibilitatea informaţiilor, era digitală a adusşi o schimbare în modul în care informaţiile sunt prelucrate şiprezentate. Instrumentele digitale, cum ar fi software-ul deprelucrare a textelor şi platformele online, facilitează remixareaşi recompunerea informaţiilor în moduri noi. Acest lucru poateduce la confuzii privind originalitatea ş1 proprietateaintelectuală, deoarece liniile dintre sinteza originală şicompilarea necritică a surselor devin tot mai neclare.
În plus, era digitală a adus în prim-plan concepte precum
„plagiat involuntar"_ sau „accidental" şi „autoplagiat" 58. Încontextul unei cantităţi vaste de informaţii şi a unei presiuniconstante pentru producerea de noi conţinuturi, studenţii şicercetătorii pot, fără intenţie, să includă idei sau fraze dinlucrările altora, fără a le atribui corespunzător. Acest fenomenridică întrebări importante despre cum trebuie să fie instruiţistudenţii şi cercetătorii pentru a recunoaşte şi a evita plagiatulîntr-o lume digitală saturată de informaţii.
6.2. Tipuri şi forme de plagiat 59
Plagiatul, în esenţa sa, reprezintă o încălcare a eticiiacademice şi a integrităţii intelectuale, manifestându-se prindiverse forme care reflectă complexitatea şi diversitatea 58„republicarea unor părţi substanţiale din propriile publicaţii anterioare, inclusiv traduceri, fără a indica în mod corespunzător sau a cita originalul" -
Legea Învăţământului Superior nr. 199/2023, art. 169, e.
59 În România, o primă clasificare exhaustivă şi detaliată a tipurilor şi formelor de plagiat găsim în lucrarea Emilia Şercan, Deontologie Academică.
Ghid practic, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2017, pp. 29-41.
119
