Etică şi integritate academică
Când ne referim la termenul de „morală", acesta setraduce din latinescul „moralis", care, la rândul său, constituie oadaptare a termenului grecesc „ithos". În literatura latină,Cicero6 şi Seneca au contribuit la consolidarea termenului,asociindu-l cu „mos, -moris," care denotă obicei sau practică
culturală. În acest sens, etica şi moralitatea sunt conceptuallegate, însă semnificaţia lor nu este perfect suprapusă.
Aristotel este adesea considerat părintele eticii cadomeniu de studiu, prin lucrarea sa Etica Nicomahică, în careexplorează virtuţile şi principiile care conduc la o viaţă bună.
Aristotel face distincţia între ethos ca „obicei" (în sensul demoravuri stabilite) şi ithos cu sensul de „caracter moral" sau
„virtute", subliniind importanţa formării caracterului prin practicivirtuoase. Această conceptualizare a termenului a devenitdominantă în discursul filosofie ulterior. De-a lungul istoriei,conceptul de etică a evoluat, extinzându-se de la sensul iniţial devirtute şi caracter la o explorare mai largă a principiilor moralecare ghidează comportamentul uman. În epoca modernă, filosofiprecum Immanuel Kant şi John Stuart Mill au contribuitsemnificativ la dezvoltarea eticii, introducând sisteme etice bazatepe raţiune ( deontologia) şi pe consecinţe (utilitarismul). În secolulXX şi începutul secolului XXI, discuţiile etice au devenit din ce Ana Felicia Ştef, Manual de Greacă veche, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996,p.17.
6 Cicero precizează clar că moralis este traducerea grecescului �00<;: ,, ... pentru că se referă la caracter, pe care ei (grecii, n.n.) îl numesc ithos, obişnuim să
numim acea parte a filozofiei studiul caracterului, dar potrivit este de a-l adăuga la limba latină dându-i-se denumirea de ştiinţă morală" - Cicero, ,,De fato, I, 1"
în Cicero, De Oratore, in two volumes, II, Book III, toghether with De fato, Paradoxa Stoicorum, De partitione Oratoria, with an english translation by H.
Rackham, M.A., Harvard University Press, 1960, p. 192.
8
