Măcar ar putea să-şi dea seama de prezenţa lui. Dar ea nu făcu altceva decât să-şi întoarcă chipul delicat şi tăcut din faţa privirii lui. Iar el ştiu că
ochii ei erau cuprinşi de lacrimi, de
'propriile ei lacrimi, lacrimi ale religiei ei ciudate, care pe el îl reduceau la zero.
Deodată îşi puse mâna sub bărbia ei j® ridică faţa spre el. Ochii ei de un albastru intens, umeziţi de lacrimi, se dilatară de parcă sufletul i-ar fi tresărit. II privea printre lacrimi, îngrozită şi cu o uşoară repulsie. Ochii lui de un albastru deschis erau pătrunzători, mijiţi şi nefireşti atunci când o priveau; Buzele ei se deschiseră, în timp ce respira greoi.
Pasiunea se ridică în el, cu fiecare pulsaţie, precum răsunetul unui clopot de bronz, atât de puternic, de impecabil şi de neînfrânt. Genunchii îi erau ţepeni, ca de plumb, aşa cum stătea aplecat deasupra chipului ei molatic, cu buzele deschise şi ochii măriţi, ca şi cum ar fi fost supuşi unei profanări ciudate. Sub strânsoarea mâinii lui, bărbia ei era neînchipuit de moale şi mătăsoasă. El se simţea neînduplecat precum iama, mâinile lui erau ca un metal viu, invincibile, de neînfrânt. Inima îi răsuna ca un clopot care avea ecou în sufletul lui.
O cuprinse în braţe. Era moale, inertă şi impasibilă. In tot acest timp ochii ei, din care lacrimile nu se uscaseră, erau dilataţi ca într-un fel de stare hipnotică, plină de fascinaţie şi neajutorare. El era supraomenesc de puternic şi de neînfrânt, de parcă ar fi fost investit cu puteri supranaturale.
O ridică aproape şi o cuibări la pieptul lui. Moliciunea ei, greutatea trupului inert şi relaxat, lipit de propriul lui trup încărcat de energie, cu membre grele, ca ale unei statui din bronz, provoca în el o dorinţă care l-ar fi distrus dacă n-ar fi fost împlinită. Ea se mişcă agitată, încercând să se desfacă din strânsoarea lui. Inima lui se aprinse ca o flacără îngheţată şi o cuprinse într-o strânsoare ca un cleşte. Mai degrabă era în stare să o distrugă decât să fie refuzat.
Dar forţa copleşitoare a trupului său era o greutate prea mare pentru ea.
Se relaxă din nou şi stătu moale şi supusă, răsuflând greoi ca într-un uşor delir, Iar lui i se părea că e atât de dulce, că e o eliberare atât de binecuvântată, încât mai degrabă ar fi fost în stare să treacă printr-un chin veşnic decât să renunţe chiar şi la o singură secundă din fericirea aceasta de neimaginat.
— Doamne, i se adresă el, cu faţa transfigurată şi ciudată, ci urmează?
Ea stătea extrem de liniştită, cu un chip nemişcat, copilăroa şi ochi întunecaţi, privindu-1. Era pierdută, se rostogolea In neant.
— Am să te iubesc mereu, spuse el, privind-o.
Dar ea nu-1 auzi. Stătea doar acolo, privindu-1 ca pe ceva pe care nu-1
putea înţelege, aşa cum un copil se uită la un om matur, fără vreo speranţă
că l-ar putea descifra, ci doar într-un mod supus.
El o sărută, îi sărută ochii închişi, în aşa fel încât să nu mai fie nevoită să-l privească. îşi dorea ceva acum, o recunoaşterei vreun semn, o acceptare din partea ei. Dar ea nu făcea altceva decât să stea liniştită, cu o atitudine
copilăroasă, distantă, asemenea unui copil care e copleşit şi nu mai înţelege nimic, ci doar se simte pierdut. O sărută din nou şi renunţă.
— Vrei să coborâm să servim cafea şi Kuchen 112 ? o întrebă el.
In dreptul ferestrei se vedea cum se lasă amurgul albastru ca de
ardezie. Ea închise ochii, închizând în ea monotonia aceasta a unei uimiri moarte şi-i deschise din nou spre lumea de zi cu zi. I — Da, spuse ea scurt, recăpătându-şi voinţa ca la apăsarea] unui resort.
Apoi se duse din nou la fereastră. Inserarea albastră se lăsase! peste întinderea de zăpadă şi peste pârtiile imense şi palide. Dar vârfurile înzăpezite, care atingeau cerul, erau rozalii, strălucind ca un buchet de flori luminoase şi imateriale în lumea cerească de deasupra, atât de minunat şi neomenesc.
Gudrun observă toată minunăţia lor, ştia cât de nemuritor de frumoase erau, ca nişte pistile trandafirii de zăpadă arzătoare în lumina albastră, crepusculară a cerului. Vedea toate astea, le cunoştea, dar nu făceau parte din ea. Era despărţită de ele, exclusă, un suflet izolat.
Cu o ultimă privire plină de regret, se întoarse cu spatele şi începu să-şi aranjeze părul. El desfăcuse bagajele şi aştepta, 490.
D.H.
Lawrtj^M
urmărind-o. Se ştia urmărită. Asta o făcea să se grăbească puţin şi să fie nervoasă în mişcări.
Coborâră în hol, amândoi cu o expresie ciudată, ca de pe altă lume, pe chip şi cu o strălucire în ochi. îi văzură pe Birkin şi pe Ursula stând la masa lungă
din colţ, aşteptându-i.
„Cât de frumos şi natural arată împreună”, se gândi Gudrun, cu gelozie.
Ii invidia pentru spontaneitatea, pentru mulţumirea lor copilăroasă la care ea nu avea niciodată acces. Pentru ea ei erau ca nişte copii.
— Ce Kranzkuchen! exclamă Ursula pofticioasă. E atât de bun.
H — Da, spuse Gudrun. Putem să servim Kaffee mit Kranzkuchen 113 ? adăugă
ea adresându'-i-se chelnerului*.
Apoi se aşeză pe bancă lângă Gerald. Birkin, care-i privea, simţea că-1
cuprinde o stare de duioşie.
— Cred că locul acesta e chiar minunat, Gerald, spuse el; prachtvoll şi wunderbar şi wunderschon şi unbeschreiblich 114 şi toate celelalte adjective în germană.
Gerald zâmbi uşor.
112Prăjituri (germ.).
113Cafea cu cozonac în formă de colac (germ.).
114 Splendid, minunat, foarte frumos, de nedescris (germ.). 300
