creadă ce aer respira. Părea că e o prezenţă conştientă, răuvoitoare în răceala lui extremă şi intenţionat ucigătoare.
Totuşi era minunat, ca o beţie, o tăcere a zăpezii întunecate, nevăzute, a unei Prezenţe Neştiute aflată între ea şi lucrurile vizibile, între ea şi stelele strălucitoare. Vedea contelaţia Orion ridicându-se pe cer. Ce minunată era, îndeajuns ca să te facă şă strigi cu toate puterile.
Şi peste tot împrejur se afla leagănul acesta de zăpadă, iar sub picioare se simţea zăpada tare pătrunzând cu o răceală ascuţită prin tălpile ghetelor ei. Era noapte şi tăcere. îşi închipuia că poate auzi stelele. îşi imagina că
aude mişcarea clară cerească şi muzicală a stelelor, chiar foarte aproape.
Părea o pasăre care zboară printre mişcarea lor armonioasă.
Şi se agăţă mai aproape de Birkin. Deodată îşi dădu seama că nu ştie la ce se gândea el. Nu ştia pe unde îi umblă gândurile.
—* Dragul meu, spuse ea, oprindu-se ca să-l privească. Pernei îndrăgostite 493
Chipul lui era palid, ochii întunecaţi şi parcă erau cuprinşi pfl o uşoară
sclipire în lumina stelelor. Şi el îi văzu chipul molatic, întors spre el, foarte aproape. O sărută dulce.
— Ce s-a întâmplat? o întrebă el.
124 Cât de frumos, cât de emoţionant! A, cântecele scoţiene sunt pline de trăiri emoţionale! Dar stimata doamnă are o voce minunată!
Stimata doamnă e o adevărată artistă, zău aşa! (germ.)
■—- Mă iubeşti? întrebă ea.
— Prea mult, răspunse Birkin încet.
Ursula se strânse mai aproape de el.
— Nu prea mult, insistă ea.
— Ba prea mult, spuse el aproape trist.
—Şi asta te întristează, faptul că eu sunt totul pentru tine? întrebă ea gânditoare.
El o strânse aproape de pieptul lui, sărutând-o, şi spuse, aproape fără să fie auzit:
—* Nu, dar mă simt ca un cerşetor, mă simt sărac.
Ea tăcu, privind stelele. Apoi îl sărută.
—Să nu te simţi ca un cerşetor, insistă ea, melancolică. Nui e puţin lucru că mă iubeşti.
— Dar e puţin lucru dacă te simţi
sărac, nu? replică el. De ce? De
ce ar trebui să fie aşa? întrebă
ea.
El stătu nemişcat, în aerul teribil de rece care trecea invizibil peste piscurile munţilor, şi o cuprinse în braţele sale.
— N-aş suporta locul ăsta rece şi veşnic fără tine, spuse el,a Nu l-aş
putea suporta, ar ucide licărul vieţii din mine. Deodată ea-1 sărută din nou.
— Urăşti asta? îl întrebă ea mirată şi nedumerită.
—Dacă n-aş putea să fiu aproape de tine, dacă tu n-ai fi lângă mine, aş urî asta. N-aş putea suporta, răspunse el.
— Dar oamenii sunt drăguţi, zise ea.
—Vreau să spun zăpada, liniştea, frigul, veşnicia îngheţată, adăugă el.
Ea se miră. Apoi sufletul i se întoarse către el, cuibărindu-se inconştient la pieptul lui.
— Da, e bine că ne e cald şi suntem
împreună, zise ea. Apoi se
întoarseră acasă. Văzură luminile
aurii ale hotelului strălucind în
întunericul tăcerii de zăpadă, mici,
în depărtare, ca
