— Chiar îţi doreşti copii, Ursula? întrebă ea pe un ton rece.

Ursula o privi uimită, bulversată.

. — Cred că această problemă mă depăşeşte, zise ea.

—Aşa crezi? întrebă Gudrun. Eu nu simt nimic special când mă gândesc la conceperea copiilor.

Gudrun o privi pe Ursula cu un aer inexpresiv, iar chipul ei arăta ca o mască. Ursula se încruntă.

Poate câ‘ sentilSŞntul ăsta nu e chiar real, şovăi ea. Poate că ei nu sunt doriţi cu adevărat, sufleteşte vorbind — doar aşa, întrun fel superficial.

Chipul lui Gudrun căpătă o expresie dură. Nu voia să fie prea explicită.

— Când te gândeşti,la copiii altor oameni..., spuse Ursula.

Gudrun o privi din nou

aproape ostil pe sora-ei,. , —

Exact, spuse ea ca să încheie

conversaţia.-. v

Cele două surori şi-au văzut de lucru în tăcere, Ursula având mereu în ochi acea strălucire ciudată ca a unei flăcări eterice care e

captată, prinsă în mreje şi surprinsă1 fără voia ei. Mult timp a locuit singură, lucrând doar pentru ea, trăind de pe o zi pe alta şi întotdeauna gândindu-se, încercând să îşî trăiască viaţa, să-i înţeleagă semnificaţia aşa cum se pricepea ea. Nu mai ducea o viaţă activă, dar, undeva, în tenebrele sufletului ei, ceva nedefinit prindea viaţă. Ce bine ar fi, dacă ar . putea şă

ţMbâtă dincolo de

151

1

Sf. Ursula a fost o sfântă din Anglia, o fecioară care se presupune că

152 Ambele erau fiicele lui Zeus. Artemis era zeiţa castităţii şi a vânătorii (echivalenta zeiţei romane Diana), iar Hebe era zeiţa tinereţii, al cărei rol era să-i servească pe zei şi să se ocupe de treburile lor casnice.

ultimul înveliş! Se părea că încearcă şă-şl strecoare mâinile afară, precum un copil aflat în pântecele mamei, dar nu reuşea. Nu încă. >Tot!uşi, avea o presimţire ciudată, sesiza cev^ care avea să se întâmple. îşi lăsă deoparte broderia şi o privi pe sora ei. O considera pe (iudrun atât de fermecătoare, extrem de fermecătoare, cu pielea ei catifelată, frumoasă, cu tenul deosebit de fin şi trăsături delicate. Sora ei era zglobie, îi puteai ghici caracterul nostim, firea reţinută. Ursula o admira din tot sufletul.

— De ce te-ai întors acasă, Prune? întrebă ea.

Gudrun ştia că era admirată. Se opri din desenat şi o privi

pe Ursula pe sub genele frumos arcuite. — De ce m-am

întors, Ursula? repetă ea. M-am întrebat de o mie de ori.

— Şi nu ştii?

—Ba da, cred că ştiu. Cred că întoarcerea mea acasă a fost doar reculer pour mieux sauter 1 .

Şi îi aruncă Ursulei o privire lungă, plină de subînţeles.

—Ştiu, strigă Ursula, părând uşor uimită şi dezamăgită, ca şi cum n-ar fi ştiut. Dar unde ai putea sări?

— Oh, nu contează, spuse Gudrun, întrucâtva gânditoare. Dacă sari peste marginea prăpastiei, trebuie să cazi undeva.

P — Dar nu e foarte riscant? întrebă Ursula.

Un zâmbet abia conturat, ironic, se ivi pe chipul lui Gudrun. I — Ah! zise ea râzând. Astea nu sunt decât vorbe goale!

Şi ca atare încheie din nou discuţia. Dar Ursula încă mai medita.

— Şi cum ţi se pare acasă, acum că te-ai întors? întrebă ea. Gudrun rămase tăcută şi distantă câteva momente înainte să răspundă, apoi spuse pe un ton sincer şi distant:

— Mi se pare că sunt o străină aici.

| — Dar tata? m

U.H. Lau/rence

I Gudrun o privi pe Ursula aproape cu ranchiună, de parcă ar li fost încolţită.

I — Nu m-am gândit la el: m-am abţinut, spuse ea pe un ton Ifece.

I — Da, zise Ursula cu o voce tremurată, şi discuţia se încheie definitiv.

Surorile păreau că se confruntă cu un abis înspăimântător şi parcă ar fi privit dincolo de marginea prăpastiei.,

Au continuat să lucreze în tăcere câtva timp, iar obrajii lui Gudrun erau îmbujoraţi din cauza sentimentelor pg care şi le înăbuşea. Detestaifaptul că

ele prinseseră viaţă.

— Mergem să aruncăm o privire la nuntă? întrebă ea în cele din urmă, pe un ton prea.degajat.

— Da! strigă Ursula, entuziasmată, lăsându-şi deoparte broderia şi zvâcnind, de parcă voia să scape de ceva anume, lăsând astfel să se întrevadă tensiunea din aer şi provocând un val de neplăcere care se abătu asupra nervilor lui Gudrun. în timp ce urca scările, Ursula deveni conştientă

1A se da înapoi pentru a sări mai bine (fir.).

de casă, de căminul ei. Dar ura locul ăsta, prea sordid şi prea familiar. Se temea

de resentimentul, puternic pe care-1 avea când se gândea la casa ei, la societatea şi atmosfera din jur, la viaţa asta demodată. Sentimentul ăsta o făcea să se înspăimânte.

Curând, cele douâi fete mergeau grăbite pe drumul principal din Beldover, o stradă largă, unde se aflau şi prăvălii, şi case de-a dreptul neînsemnate şi sordide, dar fără să aibă un aspect sărăcăcios. Gudrun, proaspăt sosită în oraş, după ce trăise în Chelsea şi Sussex, respingea cu cruzime urâţenia amorfă a micului oraş minier din Midlands. lotuşi, eonţinia,a

să

meargă