I Urmă o pauză, timp în care surorile se gândiră în treacăt la soarta lot
— Chiar e ceva care te înspăimântă, spuse Ursula, după care (iii urmă o pauză. Dar tu speri să ajungi cineva doar dacă te căsătoreşti?
— Se pare că acesta este următorul pas inevitabil, spuse Oudrun.
[ Ursula cântări răspunsul, cu oarecare amărăciune. Era învăţătoare la Şcoala elementară din Willey Green, .şi asta de câţiva ani buni.
*— Ştiu, spuse ea, aşa e când te gândeşti Ia un lucru doar teore- tii, Dar imaginează-ţi: orice bărbat pe care-L cunoşti, închipuie-ţi f I vine acasă la cineva în fiecare seară şi-i dă bineţe şi un sărut...
Urmă o pauză nesemnificativă.
— Da, spuse Gudrun cu o voce abia simţită. E puf -şi simplu
imposibil. Oamenii fac M'-aşa felîricât să devină imposibil. —
Desigur, rimai sunt şi copiii la mijloc — spuse Ursula plină de
îndoială, Chipul lui Gudrun se înăspri.
— Chiar îţi doreşti copii, Ursula? întrebă ea pe un ton rece.
Ursula o privi uimită, bulversată.
. — Cred că această problemă mă depăşeşte, zise ea.
—Aşa crezi? întrebă Gudrun. Eu nu simt nimic special când mă gândesc la conceperea copiilor.
Gudrun o privi pe Ursula cu un aer inexpresiv, iar chipul ei arăta ca o mască. Ursula se încruntă.
Poate câ‘ sentilSŞntul ăsta nu e chiar real, şovăi ea. Poate că ei nu sunt doriţi cu adevărat, sufleteşte vorbind — doar aşa, întrun fel superficial.
Chipul lui Gudrun căpătă o expresie dură. Nu voia să fie prea explicită.
— Când te gândeşti,la copiii altor oameni..., spuse Ursula.
Gudrun o privi din nou
aproape ostil pe sora-ei,. , —
Exact, spuse ea ca să încheie
conversaţia.-. v
Cele două surori şi-au văzut de lucru în tăcere, Ursula având mereu în ochi acea strălucire ciudată ca a unei flăcări eterice care e
captată, prinsă în mreje şi surprinsă1 fără voia ei. Mult timp a locuit singură, lucrând doar pentru ea, trăind de pe o zi pe alta şi întotdeauna gândindu-se, încercând să îşî trăiască viaţa, să-i înţeleagă semnificaţia aşa cum se pricepea ea. Nu mai ducea o viaţă activă, dar, undeva, în tenebrele sufletului ei, ceva nedefinit prindea viaţă. Ce bine ar fi, dacă ar . putea şă
ţMbâtă dincolo de
151
1
Sf. Ursula a fost o sfântă din Anglia, o fecioară care se presupune că
152 Ambele erau fiicele lui Zeus. Artemis era zeiţa castităţii şi a vânătorii (echivalenta zeiţei romane Diana), iar Hebe era zeiţa tinereţii, al cărei rol era să-i servească pe zei şi să se ocupe de treburile lor casnice.
ultimul înveliş! Se părea că încearcă şă-şl strecoare mâinile afară, precum un copil aflat în pântecele mamei, dar nu reuşea. Nu încă. >Tot!uşi, avea o presimţire ciudată, sesiza cev^ care avea să se întâmple. îşi lăsă deoparte broderia şi o privi pe sora ei. O considera pe (iudrun atât de fermecătoare, extrem de fermecătoare, cu pielea ei catifelată, frumoasă, cu tenul deosebit de fin şi trăsături delicate. Sora ei era zglobie, îi puteai ghici caracterul nostim, firea reţinută. Ursula o admira din tot sufletul.
— De ce te-ai întors acasă, Prune? întrebă ea.
Gudrun ştia că era admirată. Se opri din desenat şi o privi
pe Ursula pe sub genele frumos arcuite. — De ce m-am
întors, Ursula? repetă ea. M-am întrebat de o mie de ori.
— Şi nu ştii?
—Ba da, cred că ştiu. Cred că întoarcerea mea acasă a fost doar reculer pour mieux sauter 1 .
Şi îi aruncă Ursulei o privire lungă, plină de subînţeles.
—Ştiu, strigă Ursula, părând uşor uimită şi dezamăgită, ca şi cum n-ar fi ştiut. Dar unde ai putea sări?
— Oh, nu contează, spuse Gudrun, întrucâtva gânditoare. Dacă sari peste marginea prăpastiei, trebuie să cazi undeva.
P — Dar nu e foarte riscant? întrebă Ursula.
