Un zâmbet abia conturat, ironic, se ivi pe chipul lui Gudrun. I — Ah! zise ea râzând. Astea nu sunt decât vorbe goale!
Şi ca atare încheie din nou discuţia. Dar Ursula încă mai medita.
— Şi cum ţi se pare acasă, acum că te-ai întors? întrebă ea. Gudrun rămase tăcută şi distantă câteva momente înainte să răspundă, apoi spuse pe un ton sincer şi distant:
— Mi se pare că sunt o străină aici.
| — Dar tata? m
U.H. Lau/rence
I Gudrun o privi pe Ursula aproape cu ranchiună, de parcă ar li fost încolţită.
I — Nu m-am gândit la el: m-am abţinut, spuse ea pe un ton Ifece.
I — Da, zise Ursula cu o voce tremurată, şi discuţia se încheie definitiv.
Surorile păreau că se confruntă cu un abis înspăimântător şi parcă ar fi privit dincolo de marginea prăpastiei.,
Au continuat să lucreze în tăcere câtva timp, iar obrajii lui Gudrun erau îmbujoraţi din cauza sentimentelor pg care şi le înăbuşea. Detestaifaptul că
ele prinseseră viaţă.
— Mergem să aruncăm o privire la nuntă? întrebă ea în cele din urmă, pe un ton prea.degajat.
— Da! strigă Ursula, entuziasmată, lăsându-şi deoparte broderia şi zvâcnind, de parcă voia să scape de ceva anume, lăsând astfel să se întrevadă tensiunea din aer şi provocând un val de neplăcere care se abătu asupra nervilor lui Gudrun. în timp ce urca scările, Ursula deveni conştientă
1A se da înapoi pentru a sări mai bine (fir.).
de casă, de căminul ei. Dar ura locul ăsta, prea sordid şi prea familiar. Se temea
de resentimentul, puternic pe care-1 avea când se gândea la casa ei, la societatea şi atmosfera din jur, la viaţa asta demodată. Sentimentul ăsta o făcea să se înspăimânte.
Curând, cele douâi fete mergeau grăbite pe drumul principal din Beldover, o stradă largă, unde se aflau şi prăvălii, şi case de-a dreptul neînsemnate şi sordide, dar fără să aibă un aspect sărăcăcios. Gudrun, proaspăt sosită în oraş, după ce trăise în Chelsea şi Sussex, respingea cu cruzime urâţenia amorfă a micului oraş minier din Midlands. lotuşi, eonţinia,a
să
meargă
mai
departe,
trecând
pe
strada
pietruit%'iffl|,erminabilă şi amorfă, observând la scară redusă micimea lumii din jur. Se afla sub privirile scrutătoare ale celor din jur şi se simţea supusă unui chin interminabil. Era ciudat că se hotărâse să se întoarcă şi să
observe impactul pe care-1 avea asupra ei această urâţenie diformă şi plictisitoare. De ce dorise să se supună ei, de ce tot mai voia sa se supună
acestui lucru, adică torturii de nesuportat cauzată di aceşti oameni urâţi, neînsemnaţi, de acest mediu rural deformat? Se simţea ca o insectă târându-se prin praf. Era copleşită de repulsie.
Ş|: Cele două surori se abătură de la strada principală, trecură pe lângă o grădină mică, unde zăceau-' cu neruşinare cotoare de varză, negre de funingine. Nimeni nu părea §ă fie ruşinat. Nimeni nu era deloc ruşinat de asta.
' — Zici că e o ţară dintr-o lume subterană, spuse Gudrun. Minerii o aduc la suprafaţă o dată cu ei, o dezgroapă. Ursula, e minunat, e intr-adevăr minunat — e cu adevărat extraordinar, e o uită lume. Oamenii par toţi vârcolaci şi totul este fantomatic. Totul e,1te o copie diavolească a lumii reale, o imitaţie, ceva diavolesc, totul e spurcat, totul e sordid. E o nebunie întreagă, Ursula. I Surorile traversau o potecă negricioasă printr-un câmp întunecat şi murdar. La stânga se deschidea o perspectivă amplă,
0
vale minieră, iar vizavi se aflau dealuri împădurite, plantate cu porumb, iar întregul peisaj era înceţoşat, de parcă vedeai printrun voal de crep. Fumul albicios şi negru se ridica în rotocoale neîntrerupte, ca şi cum era ceva magic în văzduhul întunecat. In apropiere se vedeau şirurile lungi, drepte de locuinţe, aşezate de-a lungul drumului care cotea spre coasta dealului. Locuinţele erau din cărămidă sfărâmicioasă, roşu închis, cu acoperişurile din ţiglă închisă la culoare. Poteca negricioasă pe care mergeau cele două surori era bătătorită de minerii care treceau zilnic pe acolo |i era despărţită de câmpie prin garduri de fier. Pârleazul care dftdea înspre
drumul principal fusese tocit de pantalonii de moleschin ai minerilor care treceau pe acolo, până devenise lustruit. Acum cele două fete păşeau printre şiruri de locuinţe mai sărăcăcioase. Femeile stăteau şi bârfeau în capătul corpului de case, cu braţele încrucişate peste şorţurile aspre, şi le aruncau iurorilor Brangwen priviri lungi şi scrutătoare, asemănătoare cu ulc aborigenilor; copiii Ie strigau în fel şi chip.
1
Gudrun îşi vedea de drum mai departe, pe jumătate uimită. Dacă asta se chema viaţă, dacă aceştia erau oameni care trăiau întro lume a lor, atunci cum era lumea ei de afară? Era conştientă că purta ciorapi de un verde ca firul ierbii, o pălărie de velur maTe verde, haina lungă şi moale de un albastru aprins. Şl simţea câ parcă pluteşte prin aer, cu paşi nesiguri, iar inima i 16 strângea la gândul că în orice clipă ar putea fi aruncată la (iflmânt.
Se temea.
I Se agăţă de Ursula, care trecuse de mai multe ori prin aiemenea experienţe şi se deprinsese cu această lume întunecată, primară şi ostilă care le viola intimitatea. Dar în tot
acest timp, sufletul îi era sfâşiat, de parcă era supus unui chin: „Vreau să mă
întorc, vreau să plec, nu vreau să ştiu de lumea asta, să ştiu că există aşa ceva.”
Totuşi trebuia să meargă mai departe.
