E— Da, spuse Ursula, ezitând.

| întotdeauna trebuise să fie de acord cu categorisirile lui Oudrun, chiar atunci când nu încuviinţa întru totul.

■ Surorile şedeau tăcute, aşteptând să iasă alaiul nuntaşilor, (ludrun nu prea voia să mai ia parte la discuţie. Voia să se yfmdească la Gerald Crich. Voia să se convingă dacă mai avea ifutimente la fel de puternice ca atunci când îl văzuse. Voia să mi fie luată pe nepregătite.

■înăuntru, în biserică, nunta mai continua. Hermione Iteddice se gândea doar la Birkin. El şedea lângă ea, iar ea părea

■ se mişcă doar în jurul lui. Voia să stea lângă el şi să-l atingă. Nu prea ştia sigur dacă el se află lângă ea, din moment ce nu-1 atinsese. Totuşi stătu nemişcată pe parcursul nunţii.

■ Suferise atât de amarnic atunci când el nu apăruse la timp, tiicât chiar şi acum se simţea năucită. Nervii nu-i dădeau pace ii ora chinuită de gândul că el ar putea să nu fie lângă ea. îl (şteptase, cuprinsă de o stare uşoară de delir cauzată de o nervozitate aprigă. Cum stătea aşa, dusă pe gânduri, cu o privire fermecată, ceea ce-i conferea o înfăţişare spirituală, precum a îngerilor, dar care nu era altceva decât o manifestare a chinului prin care trecea, ea părea atât de tristă încât el simţi că i se rupe sufletul de milă. El îi observă capul aplecat, privirea fermecată i ii a unei persoane extaziate, dar care avea un aer demonic. mţind că el se uită la ea, ea îşi ridică privirea şi i-o căută pe a

lui, iatoehii ei frumoşi, cenuşii, îi trimiteau, priviri cu ş»bînţel&4B Dai el îşi feri privirea, ca îşi lăsă capul în jos, rănteă şi ruşinată; continuând să treacg

prin şcelaşi chin sufletesc. Şi el era chinuit * de acelaşi sentiment de jenă, fiind neplăcut impresionat şifl având un sentiment de lîlilă profundă faţă de ea, pentru că nu I voia să-i întâlnească privirea, nu voia ca ea să se uite la el cu I subînţeles. Mirii. fusesdiă':'easafoţiţi, iar alaiul intră ’ în : #feristie; 1

1Iermione se înghesui'involuntar lângă Birkin ca să-l atingă. Iar 1 el acceptă.

Afaîă, Gudrun §i Ursula îl ascultau pe tatăl lor cântând la I orgă.

întotdeauna îi plăcuse să cânte marşuri de nuntă. Iată ai 1 veneau şi tinerii căsătoriţi. Clopotele băteau iar aerul vibra. 1 Ursula se înţrşba d^că pomii şi florile puteau simţi, jpbraţijtfe şi 1 ce credeau despre asta, despre această

agitaţie ciudată în aer, 1 Mireasa mergea destul de timidă la braţul mirelui care privea în 1 suSipşpEeşţcer, încltiî|ndu-şi şi deschizându-şi ochii involuntar, ca 1 şi cum ar fi fost total absent. Avea un aer comic, aşa cum clipea 1 şi încerca să se integreze în peisaj, când, deodată, simţi o emoţie I puternică şi violentă când fu supus privirilor mulţimii. Avea o 1 înfăţişare tipică pentru un ofiţer'de maţiiiă, viril şi prezent la 1 datorie, Birkin veni cu Hermione. Ea avea o privire fermecată şi I triumfătoare, precum a îngerilor căzuţi în iad, dar mântuiţi, şi 1 totuşi ochii ei aveau ceva oarecum demonic, acum că mergea eu I Bftkln Jâ braţ. Iar el avea un chip inexpresiv, neutru, şi pârea 1 dominat de ea, ca şi cum, fără îndoială, asta ar fi fost soarta’lui. j

ApăriTşi Gerald Crich, blond, chipeş, cu un aspect sânătbs şi 1 cu o mare cantitate de energie nerisipită. Mergea ţanţoş şî sigur 1 pe sine, iar înfăţişarea să binevoitoare şi aproape, fericit! ascun- I dea un aer misterios1./'

««Gudrun se ridică brusc şi plecă,* Nu putea suporta asta. Voia 1 sâ_fie singură, să-şi. analizeze sentimentul acesta ciudat, profund, 1 care o schimbase pe de-a^n.ttQgul.

CAPITOLUL II

SHORTLANDS D.H.

FAMILIA BRANGWEN SE ÎNAPOIE ACASĂ, la Beldover, iar nunta- fii ie adunară la Shortlands, proprietatea familiei Crich. Era o felii Lctivremcm vagon, veche, joasă, un fel de conac de ţară care se întindea iie a lungul unui povârniş înalt, chiar dincolo de lacul mic şi tllfUSt numit Willey Water.

Domeniul din Shortlands avea Vedere spre o pajişte înclinată care putea foarte bine să fie soco- lîlft şi parc, datorită copacilor mari, singuratici care erau răsfiraţi ici colo, dincolo de lacul mic şi de dealul împădurit care reuşea IB acopere priveliştea oferită de valea minieră, dar nu reuşise să a ic undă

fumul ce se ridica. Cu toate acestea, peisajul era rural şi pitoresc, foarte liniştit, iar casa avea un farmec aparte.

| Acum era plină de membrii familiei şi de nuntaşi. Tatăl, care (ni se simţea bine, se retrase să se odihnească. Gerald era gazda, jltâtea în holul primitor de la intrare, amabil şi degajat, «cupându-se de bărbaţi. Părea că această

misiune socială îi face plăcere, zâmbea şi era cât se poate de ospitalier.

| Femeile se învârteau prin cameră uşor dezorientate, fiind HfHltate din toate părţile de către cele trei fete măritate ale familiei. In tot acest răstimp, puteai auzi vocea; caracteristică, imperioasă, a vreunei femei din familia Crich strigând: ”Helen, Vino aici puţin”, „Marjory, vreau să stai. aici”, «A, ascultă, ilmunnă Witham ...”. Fustele se auzeau foşnind, femeile elegante Iţi trimiteau priviri japide una alteia, vreun copil dansa încoace |i încolo prin hol şi câte o slujnică intra şi ieşea grăbită.

L în acest timp, bărbaţii erau calmi, şedeau împărţiţi în grupuri,

|i|lăvrăgind, fumând, prefăcându-se că nu bagă de seamă {icnetul şi agitaţia femeilor. Dar nu puteau să stea de vorbă în lilliate din cauza exploziei ascuţite de râsete, ba entuziaste, ba distante ale femeilor, care se întrepătrundeau cu alte voci răzleţe. I'fU'baţii aşteptau neliniştiţi, confuzi şi cam plictisiţi. Cu un aer 1(1 eabil şi fericit, Gerald nu părea să fie conştient de momentul

în care juca rolul de gazdă sau în care nu avea treabă, pentru că se ştia persoana cea mai importantă în acel moment.

Deodată doamna Crich veni pe nesimţite în cameră, aruncând o privire în jur cu ochii ei pătrunzători şi limpezi* InCâ mai purta pălăria şi haina din mătase albastră.

>

Ce s-a întâmplat, mamă? spuse Gerald. f --Nimic, nimic, răspunse ea ezitând. Merse direct spre Birkin, care discuta cu uiiul dintre cumnaţii familiei Crich. Ce mai faceţi, domnule Birkm? spuse ea cu o voce slabă, câre părea să nu ţină seama de musafiri. ' îi întinse mâna.

- O, doamnă Crich, replică Birkin pe un ton care era întotdeauna schimbător, n-am putut să vin la dumneavoastră mai devreme.

—Nu cunosc nici jumătate din oamenii de aici, spuse ea cu

o voce slabă.ffl|

■■■■?.:•: f

Ginerele ei se îndepărtă stânjenit.

, Deci nu vă plac străinii? râse Birkin. Eu unul nu văd de ce; ar trebui să-i băgăm în seamă pe unii oameni doar pentru că se află în aceeaşi cameră cu noi: de ce trebuie să ştiu eu că sunt prezenţi ădelo?

• — Da, aşa e, aşa e! spuse doamna Crich, cu vocea ei slabă, tensionată."

Doar că ei : chiar se află acolo. Nu-i cunosc pe oamenii care vin la mine în casă. Copiii mi-i prezintă: „Mamă, acesta e domnul cutare şi cuta'reVNu mă

interesează mai mult. Ce are domnul cutare şi cutare în corttun cu numele său? Şi ce am eu de-a face cu numele lui sau cu persoana lui? '

Privi în sus, spre Birkin. II surprinsese. Şi el se simţea flatat că ea venise să

vorbească cu el^câei ea era genul de persoană care nu prea băga în seamă

pe nimeni. îi privi chipul tensionat şi luminos, cu trăsături durt, dar îi tera teamă să o privească îri ochii 38 D.H. Lawrencei albaştri cu căutătură dură.

In schimb, observă felul în care părul bogat îi cădea în şuviţe rebele peste urechile destul de frumoase, dar nu foarte curate. Nici gâtul ei nu arata prea curat. Chiar şi aşa, se părea că el o prefera pe ea decât pe Ceilalţi din jur; totuşi, f|l spuse în sinea lui, el avusese întotdeauna grijă de corpul lui, gel puţin de gât şi urechi.

Zâmbi uşor, în timp ce gândea aceste lucruri. Totuşi era îtwordat, pentru că simţea că el şi femeia aceea în vârstă şi ittăină de grupul celorlalţi complotau precum nişte trădători, ca UiiCe duşmani aflaţi în tabăra adversă. El semăna cu o căprioară tare stă cu o ureche ciulită în jos la paşii ce se aud pe alee şi cu alta ciulită în aer ca să vadă cine vine.

[— Oamenii nu sunt chiar importanţi, spuse el, nedorind să inui continue.

i Mama îi aruncă o privire bruscă,

întrebătoare, ca şi cum s-ar II îndoit

de sinceritatea lui.

— Cum adică nu sunt importanţi? întrebă ea înţepată.

— Mulţi oameni nu reprezintă absolut nimic, răspunse el, fiind obligat să

intre în amănunte mai mult decât voia. Vorbesc ijjnmotos şi se hlizesc. Ar fi mult mai bine dacă ar dispărea pur fi simplu. De fapt, ei nu există, nu se află

nicăieri. i II privea cu atenţie în timp ce el vorbea, f — Dar nu ni-i imaginăm, spuse ea tăios.