— E în regulă, Di, spuse fratele ei amabil.

Dar ea se temea de fratele ei în timp ce bea.

I în casă se simţea o libertate ciudată, care într-un fel se apropia de anarhie.

Era vorba de un soi de opoziţie faţă de orice «utoritate, mai degrabă decât de libertate. Gerald reuşea să se impună, dată fiind personalitatea sa puternică şi nu datorită vreunui statut de la sine înţeles. Vocea sa avea o anume particularitate, era politicoasă dar dominatoare, ceea ce-i intimida pe ceilalţi, care erau mai tineri decât el.

| Hermione purta o discuţie cu mirele despre naţionalitate.

I —Nu, spunea ea. Cred că invocarea patriotismului e o greşeală. E la fel ca atunci când o companie rivalizează cu alta.

■ —Ei bine, nu prea poţi să spui asta, totuşi, exclamă Gerald i ăruia într-adevăr îi plăcea să participe la discuţii aprinse. Nu poţi să spui că o rasă

omenească este ca o afacere, nu? Şi naţionalitatea în mare ţine de rasă, cred eu. Cred că aşa trebuie să fie. | Urmă un moment de tăcere. Deşi părea ciudat, Gerald şi 1 îermione fuseseră întotdeauna inamici, dar păstraseră

politeţea |i discuţiile de la egal la egal.

V —Crezi că rasa umană are de-a face cu naţionalitatea? întrebă ea gânditoare, fără să-şi exprime dubiul, t Birkin ştia că ea aşteaptă să ia şi el parte la discuţii. Şi, ca să fiîspecte regula, zise:

i — Cred că Gerald are dreptate — rasa umană este elementul esenţial al naţionalităţii, cel puţin în Europa, spuse el. k Din nou Hermione făcu o pauză, de parcă voia să lase afirmaţia să se decanteze. Apoi spuse pe un ton ciudat, HUtoritar:

■ — Da, dar chiar şi aşa, faptul că invocăm patriotismul înseamnă că

invocăm instinctul rasial? Nu e vorba mai degrabă de un instinct al proprietăţii, de un instinct material? Şi nu asta înţelegem prin naţionalitate?

| — Probabil, spuse Birkin, care credea că o astfel de discuţie nu cadra nici cu locul şi nici cu momentul respectiv.

I Dar Gerald îşi îndreptase atenţia asupra discuţiei.

}•■— O rasă poate avea în vedere aspectul material, spuse el. De fupt, trebuie să-l aibă în vedere. Este ca într-o familie. Trebuie să Ft mei îndrăgostite 40 ift ocupi de aprovizionare. Şi ca să te ocupi de aprovizionare trebuie să te lupţi cu alte familii, cu alte naţii. Nu văd de ce n-am face asta.

Din nou Hermione făcu o pauză, ca să-şi arate superioritatea şi răceala faţă de ceilalţi, înainte să răspundă:

— Da, cred că nu e niciodată bine să provoci dispute. Asta duce la înverşunare. Şi înverşunarea se acumulează.

— Dar nu poţi să renunţi în întregime la înclinaţia spre rivalitate, spuse Gerald. Este unul dintre stimulentele necesare pentru a produce şi a prospera.

—Da, răspunse Hermione la întâmplare. Cred că poţi să renunţi la el.

**e Trebuie să-ţi spun, spuse Birkin, că detest înclinaţiile spre rivalitate.

'

^

Hermione muşca dintr-o bucăţică de pâine, smulgând-o dintre dinţi cu degetele, cu o mişcare înceată şi ridicolă. Se întoarse către Birkin.

—Chiar le urăşti, da, spuse ea pe un ton complice şi mulţumită.

— Le detest, repetă el.

— Da, murmură ea, calmă şi satisfăcută.

— Dar, insistă Gerald, nu permitem nimănui să-i ia pâinea de la gură

seamănului său, aşa că de ce am permite ca un popor să ia pâinea de la gură

altuia?

Hermione murmură uşor şi îndelung înainte să înceapă să vorbească, spunînd cu o indiferenţă laconică:

—Nu e vorba întotdeauna de averi, nu? Nu se reduce totul doar la bunuri materiale?

Gerald fu iritat de această referire la un materialism josnic.

— Da, mai mult sau mai puţin, replică el. Dacă vin şi-i iau unui om pălăria de pe cap, acea pălărie devine simbolul libertăţii acelui om. Când se luptă

cu mine pentru pălăria lui, se luptă cu mine pentru libertatea lui.

Hermione se văzu pusă în încurcătură.

— Da, spuse ea* iritată. Dar acest fel de a discuta prin exemple imaginare nu este veridic, nu-i aşa? Nu vine nimeni să-mi ia pur şi simplu pălăria de pe cap, nu? r— Doar pentru că legea îl împiedică, spuse Gerald.

— Nu numai, spuse Birkin. Nouăzeci şi nouă de

persoane dintr-o sută nu vor să-mi ia pălăria. — Depinde

de gândirea fiecăruia, spuse Gerald.

I'— Sau de pălărie, râse mirele.

— Şi chiar dacă vrea să-mi ia pălăria, carevasăzică, spuse Hirkin, păi atunci în mod evident decizia îmi aparţine: ce am mai mult de pierdut: pălăria sau libertatea mea de om care se simte independent şi nepăsător. Dacă sunt obligat să mă lupt, îmi pierd libertatea. Problema care se pune este care din ele este mai Viiloroasă: bucuria de a mă comporta după bunul meu plac sau pălăria.

I -— Da, spuse Hermione, urmărindu-1 pe Birkin într-un fel «ipat. Da.

I — Dar ai permite ca cineva să vină şi să-ţi smulgă pălăria? o Inirebă tânăra căsătorită pe Hermione.

I Cum stătea acolo, înalta şi ţanţoşa Hermione se întoarse încet către interlocutoarea ei, de parcă se simţea cumva atrasă Lle ea. I — Nu, replică

ea cu o voce joasă, neomenească şi aproape chicotind. Nu, n-aş lăsa pe nimeni să-mi ia pălăria.

I — Cum ai putea împiedica asta? întrebă Gerald.

i — Nu ştiu, răspunse Hermione încet. Probabil că l-aş omorî. L Vocea ei parcă ascundea un râs înfundat, ciudat, iar comportamentul ei trăda un gen de umor periculos şi convingător.

| — Desigur, spuse Gerald. îmi dau seama ce vrea să spună Rupert. Se întreabă ce este oare mai important pentru el: pălăria iiiU un suflet liniştit.

■ — Un trup liniştit, spuse Birkin. li — Păi, ia-o cum doreşti, răspunse Gerald. Dar cum poţi să iei n asemenea hotărâre în ceea