o voce slabă.ffl|
■■■■?.:•: f
Ginerele ei se îndepărtă stânjenit.
, Deci nu vă plac străinii? râse Birkin. Eu unul nu văd de ce; ar trebui să-i băgăm în seamă pe unii oameni doar pentru că se află în aceeaşi cameră cu noi: de ce trebuie să ştiu eu că sunt prezenţi ădelo?
• — Da, aşa e, aşa e! spuse doamna Crich, cu vocea ei slabă, tensionată."
Doar că ei : chiar se află acolo. Nu-i cunosc pe oamenii care vin la mine în casă. Copiii mi-i prezintă: „Mamă, acesta e domnul cutare şi cuta'reVNu mă
interesează mai mult. Ce are domnul cutare şi cutare în corttun cu numele său? Şi ce am eu de-a face cu numele lui sau cu persoana lui? '
Privi în sus, spre Birkin. II surprinsese. Şi el se simţea flatat că ea venise să
vorbească cu el^câei ea era genul de persoană care nu prea băga în seamă
pe nimeni. îi privi chipul tensionat şi luminos, cu trăsături durt, dar îi tera teamă să o privească îri ochii 38 D.H. Lawrencei albaştri cu căutătură dură.
In schimb, observă felul în care părul bogat îi cădea în şuviţe rebele peste urechile destul de frumoase, dar nu foarte curate. Nici gâtul ei nu arata prea curat. Chiar şi aşa, se părea că el o prefera pe ea decât pe Ceilalţi din jur; totuşi, f|l spuse în sinea lui, el avusese întotdeauna grijă de corpul lui, gel puţin de gât şi urechi.
Zâmbi uşor, în timp ce gândea aceste lucruri. Totuşi era îtwordat, pentru că simţea că el şi femeia aceea în vârstă şi ittăină de grupul celorlalţi complotau precum nişte trădători, ca UiiCe duşmani aflaţi în tabăra adversă. El semăna cu o căprioară tare stă cu o ureche ciulită în jos la paşii ce se aud pe alee şi cu alta ciulită în aer ca să vadă cine vine.
[— Oamenii nu sunt chiar importanţi, spuse el, nedorind să inui continue.
i Mama îi aruncă o privire bruscă,
întrebătoare, ca şi cum s-ar II îndoit
de sinceritatea lui.
— Cum adică nu sunt importanţi? întrebă ea înţepată.
— Mulţi oameni nu reprezintă absolut nimic, răspunse el, fiind obligat să
intre în amănunte mai mult decât voia. Vorbesc ijjnmotos şi se hlizesc. Ar fi mult mai bine dacă ar dispărea pur fi simplu. De fapt, ei nu există, nu se află
nicăieri. i II privea cu atenţie în timp ce el vorbea, f — Dar nu ni-i imaginăm, spuse ea tăios.
I-— N-avem ce să ne imaginăm, de aceea ei nu există.
I — Ei bine, spuse ea, nu prea m-aş aventura până într-acolo. Ei i# află acolo, fie că există sau nu. Nu depinde de mine să hotărăsc tincă există sau nu. Tot ce ştiu e că lumea nu trebuie să se aştepte ha eu să-i bag în seamă pe toţi. Nu se poate ca cineva să vrea să-i t miosc pe toţi, doar pentru că se întâmplă să
fie prezenţi. Dac-ar li după mine, ar putea foarte bine nici să nu fie prezenţi, i ■— Exact, replică el.
I ■— Nu-i aşa? întrebă ea din nou.
| •— Ba da, repetă el, după care urmă o mică pauză, t— Doar că ei sunt prezenţi şi asta e o prostie, spuse ea. Iată-i l>e ginerii mei, continuă ea, cumva monologând. Acum că Laura i-a măritat, a mai apărut unul. Şi încă
nu ştiu care e James şi care
■ John. Vin la mine şi-mi spun „mamă”. Ştiu ce au să spună: „Ce mai faci, mamă?” Ar trebui să le spun: „Nu sunt deloc mama ta”. Ilar ce rost are? Aşa sunt ei. Am copiii mei. Presupun că pot să-i deosebesc de copiii altei femei.
— Aşa se presupune, spuse el.
Ea îl privi, cumva surprinsă, poate că uitase că vorbea cu el. Şi-şi pierdu şirul povestirii.
Privi în jur, prin cameră, fără să observe nimic. Birkin nu putea să-şi dea seama ce căuta ea şi nici la ce se gândea. In mod sigur îi observase pe fiii ei.
— Toţi copiii mei sunt acolo? îl întrebă ea dintr-o dată.
El râse, tresărind, poate chiar speriat.
— Nu prea îl cunosc decât pe Gerald, replică el.
— Pe Gerald! exclamă ea. Dintre toţi, tocmai el e mai puţin prezent. Nu ţi-ar trece prin minte când te uiţi la el, nu-i aşa?
— Nu, spuse Birkin.
Mama îi aruncă o privire dură fiului ei mai mare pe deasupra celorlalţi, stăruind asupra lui o bună bucată de vreme.
— Da, zise ea monosilabic şi aproape nedesluşit, ceea ce sună extrem de cinic.
Birkin simţea că-i e frica şi parcă nu îndrăznea să-şi dea seama de senzaţia asta. Doamna Crich se îndepărtă, abandonându-1.
Dar se întoarse înapoi.
— Aş vrea să aibă un prieten, spuse ea. Nu a avut niciodată un prieten.
