II

şi simţi că se îneacă. Fu cuprinsă de o deznădejde devastatoare (î se apropie cu paşi mecanici de altar. Niciodată nu mai încercase o asemenea senzaţie de deznădejde profundă şi distrugătoare. Era mai rea ca moartea, atât de lipsită de sens şi pustiitoare. | Mirele şi cavalerul de onoare nu sosiseră încă. Afară con- M;emarea oamenilor creştea. Ursula aproape simţea că e vina ei. Nu putea să suporte gândul că mireasa ya veni, dar nu şi mirele. Nunta nu trebuie să fie un fiasco, pur şi simplu nu trebuie.

I Iată că sosi şi trăsura miresei, împodobită cu panglici şi cocarde. Caii suri, zglobii, luară curba ca să ajungă în faţa porţii bisericii, ceea ce provocă râsete în adunare. Acesta a fost începutul distracţiei şi al bunei, dispoziţii în cadrul întregii procesiuni. Uşa trăsurii se deschise larg şi mireasa se arătă în toată

frumuseţea ei. Oamenii de pe stradă murmurau încet, aşa cum murmură ii mulţime nemulţumită.

I Tatăl fu primul care ieşi în aerul dimineţii precum o umbră. In un bărbat înalt, slab, ros de grijii cu o barbă subţire şi neagră care devenea căruntă.

Aşteptă' la uşa trăsurii răbdător, fără să iasă în evidenţă. Când se deschise uşa,- se văzu o revărsare de verdeaţă şi ftmii îndrăgostite ■ flori, o explozie de satin şi dantelă albă şi se auzi sunetul unei voci vesele spunând:

;— Eu cum cobor? i

Mulţimea din jur fii străbătută de o undă de satisfacţie. Toţi s-au îngrămădit mai aproape ca s-o privească, plini de entuziasm la apariţia ţapului blond aplecat, încununat de flori, şi a piciorului alb, delicat, care se întindea nesigur către treapta trăsurii. Se auzi foşnetul rochiei satinate şi mireasa îşi făcu apariţia brusc, parcă plutind în rochia albă la braţul tatălui ei, în umbra matinală a copacilor, râzând pe sub văl. — Am făcut-o şi pe-asta! zise ea.

îşi strecură mâna pe sub braţul tatălui ei cu chipul palid, ros de griji, şi, unduindus-şi rochia diafană, păşi pe eternul covor roşu. Tatăl ei, tăcut şi palid, cu barba negricioasă care-1 făcea să pară şi mai cuprins de griji, urcă

treptele băţos, de parcă n-ar fi fost prezent cu sufletul la întreaga procesiune; dar mireasa îl însoţea, toată un zâmbet ce nu putea fi ştirbit.

Şi mirele nu sosise! Aşa ceva Ursula nu putea suporta. Cu sufletul ros de nelinişte, ea privea dealul din spate, drumul alb, care cobora la' vale şi care ar trebui Să-i ofere ’vizibilitate în momentul în care eW-vă fsdsi. Apărta o-tttsură la mare trap. Era destul de vizibilă la orizont.«Da, el era. Ursula se întoarse către mireasă şi spre ceilalţi oameni şi din poziţia aceea care o avantaja lăsă’să-i scape un strigăt nearticulat. Voia să le dea de ştire celorlalţi că sosea el. Dar strigătul ei era nearticulat şi slab şi se îttiluj'iră puternic, oscilând între dorinţă şi un sentiment de confuzie care o înfiora.

Trăsurasefebotî dealul cu mare viteză şi se apropie. Oamenii scoaseră un strigăt. Mireasa, care tocmai ajunsese în capătul scărilor, se-întoâfse voioasă

ca să vadă motivul agitaţiei. Ii văzu pe oamenii agitaţi, o trăsură care se opri şi pe iubitul ei coborând, ocolind caii şi intrând în mulţime.

— Tibs! Tibs! strigă ea, cuprinsă de o emoţie subită şi uşor ironică, stând în capătul aleii, în lumina soarelui şi vânturându-şi buchetul.

Străduindu-se să-şi facă loc prin mulţime, cu pălăria în hlână, el nu o auzise.

f ■— Tibs! strigă ea din nou, privind în jos, spre el.

I El se uită în sus, involuntar, şi îi văzu pe mireasă şi pe tatăl ei stftnd în capătul aleii. Chipul său căpătă o expresie ciudată şi surprinsă. Ezită un moment. Apoi se adună sufleteşte să facă pltkil uriaş ca să ajungă la ea.

— Ah-h-h! strigă ea pe un ton ciudat, înăbuşit, în timp ce, involuntar, pomi spre biserică, se întoarse şi fugi, ţâşnind cu o vil eză uimitoare, bătând din piciorul încălţat în alb şi agitându-şi lochia albă. Tânărul o urmări, mişcându-se agil ca un ogar care urmăreşte vânatul, sări treptele şi trecu în fugă pe lângă tatăl ei.

— Hei, du-te după ea! ţipă femeia vulgară din mulţimea de ji li, atrasă

subit în jocul amuzant.

I Florile pe care le purta se scuturaseră şi ea îşi încetini fuga pentru a da colţul bisericii. Privi în spate şi, scoţând un râs sftlbatic ce se voia o provocare, se întoarse, ezită şi dispăru pe după stâlpul din piatră. Cât ai clipi, mirele, cu trupul aplecat în o luă la fugă, se prinse cu mâna de piatră

şi dispăru din vedere, antrenat în urmărire. în clipa următoare mulţimea de la

pourtă izbucni în strigăte şi exclamaţii de entuziasm. Şi apoi Ursula îl observă din nou pe domnul Crich, întunecat şi gârbovit, aşteptând singur pe alee şi urmărind cu un chip inexpresiv fuga spre biserică. Totul se

terminase şi el se întoarse Btt să se uite în spate la Rupert Birkin, care veni imediat şi li se atfKură.

|«— Noi o să mergem în urma alaiului, spuse

Birkin, cu un irtmbet şters pe chip. Da, replică

laconic tatăl.

| Şi cei doi bărbaţi se întoarseră şi merseră împreună pe alee.

Birkin era la fel de slab ca şi domnul Crich, cu o înfăţişare jmlidă şi bolnăvicioasă. Avea o faţă îngustă, dar frumos «t nionizată. îşi târşâia unul din picioare, dar făcea asta cu bună- itllnţă. Deşi era îmbrăcat adecvat, totuşi aspectul său lăsa OHiecum de dorit şi asta îl făcea să arate cumva ridicol în hainele t’t i are le purta. Avea o fire perspicace şi independentă şi nu era genul care să se supună I iiiiei îndrăgostite 33 unor convenţii sociale. Totuşi se supunea părerii majorităţii şi se autoironiza.

Nu-i plăcea să iasă în evidenţă şi făcea asta într-o manieră perfectă şi încântătoare. Având în vedere mediul în care se învârtea şi faptul că se adapta în funcţie de interlocutorul său şi de împrejurările date, el reuşise atât de bine să fie verosimil în ceea ce priveşte banalitatea firii lui încât, cel puţin pe moment, interlocutorii săi erau intimidaţi şi dezarmaţi dacă

atentau la onestitatea lui.

• , w .

Acum purta o discuţie lejeră şi plăcută cu domnul Crich în timp ce mergeau pe alee; îi plăcea să jongleze cu diverse situaţii, să tot jongleze, fără

să ceară nimic în schimb decât lipsa unei constrângeri.

— îmi pare rău că am întârziat atât de mult, spuse el. N-am găsit o copcă, aşa că ne-a luat mult timp până ne-am încheiat la ghete. Dar dumneavoastră

aţi venit la timp. I — De obicei venim la timp, spuse domnul Crich.

ţtf/i Iar eu întârzii mereu, spuse Birkin. Astăzi chiar era să ajung la timp, dar din nefericire nu s-a întâmplat asta. îmi pare rău.

Cei doi bărbaţi au plecat, căci pe moment nu mai era nimic de văzut.

Ursula rămase cu gândul la Birkin.

Se simţea provocată, atrasă de el şi enervată. Voia să-l cunoască mai bine.

Vorbise cu el o dată sau de două ori, dar numai în calitatea lui de inspector.

Se gândea că el e conştient de faptul că între ei se stabilise oarecum o conexiune, un acord firesc şi tacit, un limbaj comun. Dar nu existase suficient timp pentru ca această legătură să evolueze. Era ceva care o îndepărta, dar în acelaşi timp se şi simţea atrasă de el. El era dominat de o oarecare ostilitate, o reţinere ascunsă care-1 caracteriza şi care-1 făcea să pară rece şi inabordabil.

Totuşi, ea dorea să-l cunoască.

— Ce părere ai despre Rupert Birkin? o întrebă ea cu oarecare reţinere pe Gudrun, căci nu voia să discute despre el.

— Ce părere am despre Rupert Birkin? repetă Gudrun. Cred că este atrăgător — cu siguranţă e. Ceea ce-mi displace la el este felul în care se poartă cu alţii —T- felul în care se poartă cu orice g,Hudiţă ca şi cum i-ar purta un respect deosebit. Te simţi atât dr trădat.

■ *— De ee face asta? spuse Ursula.

— Pentru că nu are discernământ, cel puţin în ceea ce-i priveşte pe oamenii din jur, răspunse Gudrun. Crede-mă pe luvftnt, se comportă cu orice gâsculiţă aşa cum se comportă cu mint* sau cu tine —^ şi asta e o adevărată

insultă.

f— Da, aşa e, spuse Ursula. Trebuie să ştii să faci o diferenţă.

[i— Da, trebuie să ştii să faci o diferenţă, repetă Gudrun. Dar, altminteri, este un tip minunat, cu un caracter remarcabil. Dar iţii poţi să ai încredere în el.