Fix la ora unsprezece, trăsurile începură să sosească. Se produse o rumoare în.mulţimea strânsă la poartă, oamenii erau atenţi, în timp ce o trăsură se apropia, nuntaşii urcau treptele şi păşeau pe covorul roşu spre biserică. Cu toţii erau veseli şi entuziasmaţi pentru că soarele strălucea.

Gudrun îi privi cu atenţie, cu o curiozitate obiectivă. Ii privea pe fiecare de sus până jo's, ca pe nişte personaje dintr-o carte, sau ca pe nişte modele pentru un pictor, ca pe nişte marionete la teatru, ca pe o operă finisată, li plăcea să le recunoască diverse calităţi, să-i vadă aşa Cum erau de fapt, să-i plaseze în mediul lor tipic, să şi-i întipărească în minte pentru totdeauna, aşa cum treceau prin faţa ei pe aleea spre biserică. îi cunoştea, pentru ea erau asemenea unui plic'"scris, 5 închis, parafat şi ştampilat. Nici unul dintre ei nu mai era o persoană necunoscută pentru ea, îi descifrase pe toţi, până în moment&î în care familia Crich începu să apară. Atunci i se trezi interesai.

Aici era ceva ce ea nu preconizase.

Sosi mama, doamnă Crich, cu fiul ei mai mare Gerald. Femeia era o persoană ciudată,' cam şleampătă, în ciuda eforturilor vizibile pe care le făcuse ca să arate decent-în aeeaszivfSlipul ei era palid, avea o culoare gălbuie, pielea îiiera netedă şi străvezie, avea tendinţa să se âplfeîn faţă; iar trăsăturile îi erau puternic reliefate, impunătoare, şi avea o privire încordată, nepăsătoare şi incisivă. Părul ei lipsit de culoare era nepieptănat, şuviţe rebele îi ieşeau de sub pălăria albastră de mătase şi atârnau pe haina din mătase bleumarin. Părea o femeie cu idei fixe, pe care şi le ascun- diăV dăr Extrem de mândră.

Fiul ei era genul de bărbat atrăgător, bronzat, puţin peste înălţimea medie; bine făcut şi aproape exagerat de bine'îmbrăcat. Dar avea şi el aceeaşi privire stranie, precaută, o străhicire-de care nu era conştient, de parcă n-ar fi fost de% seamă cucoanaenii din

jurul lui.

26

D.H. Lawrencei

Gudrun l-a zărit imediat. Avea un aer nordifc care o atrăgea ca Un magnet. Tenul său curat; nordic şi părul blond străluceau

precum razele unui soare cu dinţi care se reflecta în cristalele de gtmaţă.

Iar el părea atât de diferit, inabordabil, imaculat precum iipada arctică. E

posibil să fi avut treizeci de ani, poate chiar mai mult. Frumuseţea sa sclipitoare, masculinitatea asemănătoare unui lup tânăr, agil şi surâzător nu o orbeau într-atât încât să nu ft# conştientă de comportamentul lui predominant rigid şi bizar, dr pericolul care se ascundea dincolo de firea sa nesupusă. „Totemul său este lupul”, îşi repetă ea, „Mama sa este o lupoaică

I ‘itrână şi neîmblânzită.” Apoi starea ei mintală ajunse pe culmi- !r paroxismului, ale extazului, de parcă ar fi făcut vreo descopefi- to incredibilă de care nimeni nu mai ştia. O stare ciudată de extaz puse stăpânire pe ea, iar sângele îi curgea prin vene cu o viteză §#re o aducea într-o stare de emoţie extremă, p „Doamne, Dumnezeule, exclamă în sinea ei, ce mai e şi asta?” I Apoi, câteva momente mai târziu, îşi spuse cu calm:

„Vreau să-l t unosc mai bine pe acel bărbat”. Era chinuită de dorinţa de a-I vedea din nou, de nostalgia, de nevoia de a-1 vedea din nou, ca să ie convingă că nu se înşelase întru totul, că nu îşi făcuse iluzii, că fntradevăr avea o senzaţie stranie şi copleşitoare provocată de prezenţa lui şi că îl percepea ca făcând parte din fiinţa ei, deşi se temea destul de tare de el.

„Oare eu sunt cu adevărat aleasa lui,

i hlar există o lumină polară, uşor aurie, care să ne învăluie doar pe- noi doi?” se întrebă ea. Nu-i venea să creadă şi rămase pe gânduri, fără să-şi dea seama de ceea ce se întâmpla în jurul ei.

I Domnişoarele de onoare erau acolo şi totuşi mirele nu venise. 1 Irsula se întreba dacă nu-i scapă ceva şi dacă nu cumva nunta M putea să eşueze. Se simţea confuză, de parcă totul depindea de iu. Sosiseră şi domnişoarele de onoare care trebuiau să intre primele în biserică. Ursula le privea cum urcau scările. O cunoş- « pe una dintre ele, o femeie înaltă, molatică şi îndărătnică, cu e t laie de păr blond şi un chip prelung şi palid. Era vorba de 1 lermione Roddice4, o prietenă de-a familiei Crich. Pe măsură ce

ÎBainta cu capul sus, îşi clătina pălăria enormă, turtită, din catifea galben pai, cu pene cenuşii de struţ. înainta uşor, aproape plutind, şi parcă nu-şi dădea seama de asta, iar chipul ei prelung şi palid era îndreptat în sus ca să

nu-i vadă pe cei din jur. Era I etnr-i bogată. Purta o rochie de catifea subţire, mătăsoasă, de un gal îndrăgostite ben pai, şi ducea în braţe multe flori micuţe, trandafirii de cicla- men. Pantofii şi ciorapii aveau o culoare gri-maronie, care se asorta cu penele de la pălărie, iar părul îl avea bogat şi mergea parcă

plutind, fără să-§i mişte şoldurile, ceea ce era ciudat, fiindcă era o mişcare involuntară şi bizară. Era o femeie impunătoare, îmbrăcată încântător în culori galben pai şi trandafiriu închis, dar totuşi avea un aer macabru şi

cumva respingător. Oamenii tăceau când trecea ea, fiind impresionaţi, incitaţi, pe punctul de a o lua în râs, dar totuşi, dintr-un motiv anume, nu o făceau. Chipul ei palida prelung, era îndreptat în sus, după moda impusă

de Rossetti5, şi părea tulburat, de parcă un şir întreg de gânduri nu-i.dădeau linişte şi nici ea nu părea în stare să scape de ele. j- Ursula o urmărea fascinată. O cunoştea puţin. Hermione era cea mai remarcabilă femeie din Midland®. Tatăl ei era un baro- net din Derbyshire de şcoală veche, iar ea era o femeie de şcoală nouă, emanând un aer intelectual, dură şi teribiljde conştientă de ea. Era deosebit de pasionată de schimbări radicale şi se dedica întru totul cauzeipjablice- Dar era genul de femeie supusă bărbatului, accepta ideea că lumea este guvernată de bărbaţi.

Avea multe afinităţi, din punct de vedere spiritual şi raţional, cu diverşi bărbaţi influenţi. Printre aceşti bărbaţi, Ursula îl

ttmoştea doar pe Rupert Birkin, care era unul dintre inspectorii Molari din district. Dar Gudrun mai întâlnise şi alţii în Londra, împreună cu prietenii ei artişti, Gudrun se învârtise în diverse lirciari sociale şi astfel ajunsese să

cunoască deja destui oameni tu reputaţie şi prestigiu. O întâlnise de două

ori pe Hermione, ilttf nu s-au plăcut. Ar fi ciudat dacă s-ar întâlni din nou aici în Mldlands, unde statutul lor social era atât de diferit şi mai ales tlupă

ce se întâlniseră pe la diverse cunoştinţe din oraş şi se 11Htau ca de la egal la egal. Căci Gudrun avusese succes în plan sin ial şi avea prieteni în rândurile acelei mici aristocraţii care întreţinea artele.

I Hermione era conştientă de faptul că era bine îmbrăcată; era ionştientă de faptul că este egală din punct de vedere social, ducă nu chiar superioară, oricărei persoane pe care avea ocazia gâ o întâlnească în Willey Green. Ştia că este acceptată într-un mediu cultural şi intelectual. Era o K ulturtrăger6, un medium pentru cultivarea ideilor noi. Era la curent cu tot ce era nou, fie fii societate, în gândire, în domeniul public, sau chiar în artă, se Învârtea întrun mediu elitist şi se simţea în largul ei acolo. Kimeni nu îi putea sta în cale, nimeni nu putea să o ironizeze, pentru că ea se afla întotdeauna printre cei din frunte, iar cei ptre îi erau împotrivă erau sub nivelul ei, fie ca rang, avere, sau llnd trebuiau să facă o corelare de idei, să anticipeze cursul ivtnimentelor şi să aibă o anumită capacitate de înţelegere. Aşadar, ea era invulnerabilă. Toată viaţa căutase să fie invulnerabilă, de neatacat, şi să

scape judecăţii simple a celor din jur.

| Şi totuşi, sufleteşte, era chinuită şi vulnerabilă. Chiar atunci tind mergea pe aleea spre biserică, deşi era conştientă că tot timpul sa situat dincolo de judecata simplă a tuturor şi ştia cirfect că înfăţişarea sa era ireproşabilă şi în

conformitate cu cele tluti aprige norme, trecea printr-un chin, în ciuda încrederii de line şi a mândriei ei. Se simţea vulnerabilă în faţa atacurilor directe, a ironiei şi a ranchiunei celor din jur. întotdeauna se simţise vulnerabilă şi mai tot timpul existase o fisură ascunsă în platoşa ei. Nici ea nu ştia ce era. Putea fi vorba de o lipsă de robusteţe, nu avea acea încredere firească în sine şi simţea un gol imens, un vid, o deficienţă a propriei fiinţe.

îşi dorea ca cineva să remedieze această deficienţă, să o remedieze o dată

pentru totdeauna. Tânjea după Rupert Birkin. Când el

se afla în apropiere, ea se simţea întregită, era încrezătoare- In restul timpului se afla pe un teren nisipos, deasupra unei prăpăstii şi, în ciuda vanităţii şi a siguranţei de sine, orice slujnică de rând cu un temperament ferm şi de nezdruncinat ar fi putut să o arunce în acest abis al incertitudinii cu un simplu gest care se voia batjocoritor sau dispreţuitor. Şi în tot acest timp, femeia aceasta melancolică şi chinuită îşi aduna armele de apărare, care constau în cunoştinţe estetice, culturale, viziuni asupra lumii şi imparţialitate. Totuşi, niciodată nu reuşise să astupe golul teribil cauzat de nemulţumirea de sine.

Ce bine ar fi dacă Birkin ar stabili o legătură apropiată şi trainică cu ea, măcar aşa s-ar simţi la adăpost în timpul acestei călătorii violente numită

viaţă. El ar putea să-i asigure; puterea şi triumful chiar şi asupra îngerilor din Paradis. Ce bine ar fi s-o facă! Dar ea era chinuită de frică, de o presimţire rea. Se făcuse frumoasă, încerca din răsputeri să ajungă: la acel grad 154 de frumuseţe şi să se situeze într-o lumină avantajoasă atunci când el va trebui să fie convins. Dar întotdeauna exista un gol.

Pe deasupra, el mai era şi îndărătnic. O respingea tot timpul. Cu cât ea se străduia mai mult să îl apropie de ea, cu atât mai mult el o îndepărta. Erau amanţi de mulţi ani. Oh! Lupta asta era extenuantă şi atât de dureroasă, iar ea era atât de obosită. Dar totuşi credea în ea însăşi. Ştia că el încearcă să o părăsească, ştia că el încearcă, până la urmă, să se despartă de ea şi să fie liber. Dar totuşi credea că e îndeajuns de puternică pentru a-1 păstra, avea încredere în gândirea ei superioară. Şi gândirea lui era superioară, iar ea era piatra de încercare pentru ca el să descopere adevărul. Singurul lucru de care avea nevoie era ca el să-i fie alături.

30

RH. Lawrence

154 6 Susţinător sau apărător al civilizaţiei (germ.); literal înseamnă

sliurtător de cultură”.

încăpăţânat precum un copil răsfăţat, el voia,să abandoneze relaţia pe care o avea cu ea, care era şi cea mai mare realizare a iul

îndărătnic că un copil, el voia să rupă legătura sacră ce exista între ei.

Urma să fie prezent la această nuntă, fiindcă era cavaler de onoare. O să

stea în biserică să aştepte. O să ştie când vine ea. hi cutremurată de o teamă

şi o dorinţă teribilă în timp ce intra pe uşa bisericii. El se afla acolo,

bineînţeles că va vedea cât de frumoasă e rochia ei, desigur că va vedea cât de frumoasă se făcuse pentru el. El va înţelege, va putea să vadă că ea e numai H lui şi că ea este cea mai potrivită pentru el. Bineînţeles că, până lu urmă, el va putea să-şi accepte soarta măreaţă şi nu o va r#spinge.

| în această convulsie de pasiune obositoare, ea a intrat în Hserică şi l-a căutat cu coada ochiului, în vreme ce corpul ei Miplu fremăta din cauza stării de agitaţie. Fiind cavaler de onoare, el va sta lângă altar. Ea trăgea eu coada ochiului, întârziind momentul în care aşteptările ei vor fi confirmate.

I

Şi totuşi, el nu era acolo. O adevărată furtună se abătu asupra