Ursula simţea suferinţa surorii ei.
— Urăşti lumea asta, nu-i aşa? întrebă ea.
— Mă nedumereşte, bolborosi Gudrun.
— N-ai să stai prea mult, răspunse Ursula.
Şi Gudrun merse mai departe, căutând să se elibereze.
S-au îndepărtat de zona minieră, au cotit pe lângă deal şi au ajuns în ţinutul mai curat de dincolo, în Willey Green. Totuşi, peste câmpii şi peste dealurile împădurite mai persista încă o undă slabă de întunecime ce părea că sclipeşte misterios în văzduh. Era o zi de primăvară, răcoroasă, cu câteva raze de soare. Flori galbene de rostopască se iţeau de sub gardurile vii, iar în grădinile căsuţelor din Willey Green tufişurile de coacăze începeau să
înverzească, florile cenuşii de alyssum care se căţărau pe ziduri era întrepătrunse de flori mici albe. întorcându-se, cele două surori au ieşit din drumul principal care cobora de-a lungul malului înalt şi ducea spre biserică. Acolo, la ultima cotitură a drumului, ascuns de copaci, se afla un grup micuţ de oameni care, răbdători, aşteptau să vadă nunta. Fiica celui mai mare proprietar de mine din ţinut, Thomas Crich, se căsătorea cu un ofiţer de marină.
— Hai să ne întoarcem, spuse Gudrun, îndepărtându-se. Acolo sunt toţi oamenii ăia.
Şi se opri şovăielnic în drum.
— Nu trebuie să-ţi pese de ei, spuse Ursula. Sunt oameni cumsecade. Toţi mă cunosc, nu-i băga în seamă. 24
D.H.
Lawrencei — Dar trebuie să trecem printre ei? întrebă
Gudrun.
— Sunt chiar oameni cumsecade, zău, spuse Ursula, mergând înainte.
Şi cele două surori se apropiară împreună de grupul de oameni de rând care erau nerăbdători şi atenţi. In mare parte erau femei, soţiile minerilor, care păreau fără vlagă. Chipurile lor erau vigilente şi păreau din altă lume.
. Cele două surori se ţineau strâns una de cealaltă şi se îndreptară direct spre poartă. Femeile le făcură loc să treacă, dar nu îndeajuns, de parcă n-ar fi vrut să le cedeze calea. Surorile trecură în tăcere de poarta de piatră şi urcară
treptele până ajunseră pe covorul roşu, în timp ce un poliţist le înlesnea înaintarea. | — Cât au costat ciorapii? se auzi o voce în spatele lui Gudrun.
Deodată fata fu cuprinsă de o furie cumplită, violentă şi Criminală. Ar fi vrut ca toată lumea de acolo să dispară, să fie unihilată, pentru ca lumea din jurul ei să rămână imaculată. Ura nespus să meargă pe aleea din curtea bisericii, să păşească pe t ovorul roşu, să continue să înainteze sub privirile lor.
— Nu vreau să intru în biserică, spuse ea deodată, cu asemenea hotărâre încât Ursula se opri imediat, se întoarse şi o luă înspre o alee laterală care ducea înspre o altă poartă micuţă Iu Şcoala elementară, al cărei teren se învecina cu cel al bisericii,
i Dincolo de poarta şcolii, în faţa bisericii, unde se aflau arbuşti, Ursula se aşeză un moment ca să se odihnească pe zidul j< is de piatră, sub tufele de dafin. In spatele ei, clădirea mare şi njşie a şcolii se ridica tăcută, cu ferestrele toate deschise, aşa t urn se întâmpla când nu erau ore. Dincolo de tufişuri, în faţa ei (■ vedeau acoperişurile deschise la culoare şi tumul vechii i)|nerici.
Surorile erau ascunse de frunziş.
I Gudrun se aşeză în tăcere. Buzele îi erau strânse şi privea în altă parte.
Regreta amarnic faptul că se mai întorsese. Ursula o privi şi se gândi că era uimitor de frumoasă, aşa îmbujorată cum eru din cauza stânjenelii. Dar temperamentul Ursulei era îngrădit de o oarecare constrângere, o stare de oboseală impusă ilr sora ei. Ursula îşi dorea să fie singură, să se elibereze de rigiditatea, de prezenţa asupritoare a surorii ei.
ţ-~ O să rămânem aici? întrebă Gudrun.
— Mă odihneam şi eu puţin, spuse Ursula, ridicându-se în jiii loare de parcă s-ar fi simţit dojenită. O să stăm în colţ lângă Ir mei îndrăgostite 2-5
itreînul de tenis, o să vedem totul de acolo.
Preţ de câteva momente, lumina soarelui invadă curtea liiftrricii, se simţea un parfum abia perceptibil de sevă şi de
primăvară, poate de violete ivindu-se prin'tre morminte. Răsărise- ră
câteva margarete albe, strălucitoare ca nişte îngeri.
Văzduhul era plin de aroma frunzelor de fag roşu mijind» roşii ca sângele.
Fix la ora unsprezece, trăsurile începură să sosească. Se produse o rumoare în.mulţimea strânsă la poartă, oamenii erau atenţi, în timp ce o trăsură se apropia, nuntaşii urcau treptele şi păşeau pe covorul roşu spre biserică. Cu toţii erau veseli şi entuziasmaţi pentru că soarele strălucea.
Gudrun îi privi cu atenţie, cu o curiozitate obiectivă. Ii privea pe fiecare de sus până jo's, ca pe nişte personaje dintr-o carte, sau ca pe nişte modele pentru un pictor, ca pe nişte marionete la teatru, ca pe o operă finisată, li plăcea să le recunoască diverse calităţi, să-i vadă aşa Cum erau de fapt, să-i plaseze în mediul lor tipic, să şi-i întipărească în minte pentru totdeauna, aşa cum treceau prin faţa ei pe aleea spre biserică. îi cunoştea, pentru ea erau asemenea unui plic'"scris, 5 închis, parafat şi ştampilat. Nici unul dintre ei nu mai era o persoană necunoscută pentru ea, îi descifrase pe toţi, până în moment&î în care familia Crich începu să apară. Atunci i se trezi interesai.
Aici era ceva ce ea nu preconizase.
Sosi mama, doamnă Crich, cu fiul ei mai mare Gerald. Femeia era o persoană ciudată,' cam şleampătă, în ciuda eforturilor vizibile pe care le făcuse ca să arate decent-în aeeaszivfSlipul ei era palid, avea o culoare gălbuie, pielea îiiera netedă şi străvezie, avea tendinţa să se âplfeîn faţă; iar trăsăturile îi erau puternic reliefate, impunătoare, şi avea o privire încordată, nepăsătoare şi incisivă. Părul ei lipsit de culoare era nepieptănat, şuviţe rebele îi ieşeau de sub pălăria albastră de mătase şi atârnau pe haina din mătase bleumarin. Părea o femeie cu idei fixe, pe care şi le ascun- diăV dăr Extrem de mândră.
Fiul ei era genul de bărbat atrăgător, bronzat, puţin peste înălţimea medie; bine făcut şi aproape exagerat de bine'îmbrăcat. Dar avea şi el aceeaşi privire stranie, precaută, o străhicire-de care nu era conştient, de parcă n-ar fi fost de% seamă cucoanaenii din
jurul lui.
26
D.H. Lawrencei
Gudrun l-a zărit imediat. Avea un aer nordifc care o atrăgea ca Un magnet. Tenul său curat; nordic şi părul blond străluceau
precum razele unui soare cu dinţi care se reflecta în cristalele de gtmaţă.
