— Vrei şă aprinzi lumânarea? întrebă ea.
El nu răspunse, ci veni şi se aşeză în spatele ei, în întuneric.
— Uite steaua aceea minunată, acolo sus,
zise ea. Ştii cum se numeşte? El se ghemui
lângă ea, ca să privească prin fereastra
joasă.
— Nu, spuse el, dar e foarte frumoasă. jjfemei îndrăgostite 541
— Nu-i aşa că e frumoasă? Observi cum împrăştie diverse sclipiri colorate — străluceşte de-a dreptul minunat! Rămaseră fără să
vorbească. Cu un gest mut, greoi, ea-şi puse mâna pe genunchiul lui şi-i luă mâna.
— Regreţi plecarea Ursulei? o întrebă el.
— Nu, deloc, răspunse ea. Apoi, nepăsătoare, îl întrebă: Cât de mult mă
iubeşti?
El deveni şi mai ţeapăn, lipindu-se de ea.
— Cât de mult crezi că te iubesc? i-o întoarse el.
I * Nu ştiu, zise ea.
— Dat după părerea ta? întrebă el.
Urmă o pauză. In cele din urmă, vocea ei se au^i din întuneric, dură şi indiferentă:
ib» Chiar foarte puţin, spuse ea rece, aproape
obraznică*® Inima lui Gerald aproape îngheţă la sunetul Vocii ei. s
— De ce crezi că nu te iubesc? întrebă el, de parcă ar fi recunoscut adevărul acuzaţiei ei, totuşi urând-o pentru ceea ce spusesM
Nu ştiu de ce nu mă iubeşti, îri-aitf purtat fruniOs'iii! tine. Erai într-o stare jalnică atunci când ai venit la mine.
Inima ci bătea aproape să îi sară din piept, totuşi rămaşi tara fără să
cedze. '
— Când am fost eu într-o stare jalnică? o întrebă;
—■ Când ai venit prima dată la mine. A trebuit să-mi fi# milă de tine. Dar nu a fost niciodată dragoste.
Acea afirmaţie „nu a fost niciodată dragoste” lui îi răsună în urechi înnebunitor.
— De ce trebuie să repeţi de atâtea ori că nu a fost vorba de dragoste?
spuse el cu 0 voce sugrumată, de mânie.
— Păi, nici tu nu 542- crezi că mă iubeşti, nu? D.H. LawrstU
El rămase tăcut, îngheţat de furie.
— Nu crezi că mă poţi iubi, nu? repetă ea, aproape 'ironic.1® 1SM Nu, zise el. v Ştii că nu m-ai iubit niciodată, nu?
— Nu ştiu ce înţelegi prin cu vântul iubire”, răspunse MII
— Ba da, ştii. Ştii foarte bine că nu m-ai iubit niciodată.' Crezi că m-ai iubit?
— Nii, spuse el, mânat de un sentiment inutil de sinceritate şi încăpăţânate.’
— Şi nu mă vei iubi niciodată, spuse ea hotărâtă, nui aşa» Exista o răceală
diabolică în ea, care era greu de suportat.5®!
— Nu, zise el.
— Atunci, ce nu-ţi convine la mine?
El rămase tăcut, plin de o mânie rece, teribilă, şi de disperare!? „Dacă
măcar aş putea să o ucid”,
