-— Bine? N-am ştiut niciodată ce înseamnă aceste cuvinte banale. Bine şi rău, oare ele nu devin sinonime cumva?
— Da, cred că da. Ce zici. Când te întorci? îl întrebă Birkin.
—A, nu ştiu. S-ar putea să nu ne mai întoarcem. Nu privesc înainte şi nici înapoi, răspunse Gerald.
— Şi nici nu tânjeşti după ce nu este, spuse Birkin.
Gerald privi în zare, cu ochii mici şi cercetători ai unui şoim.
— Nu, hotărât lucru. Şi Gudrun mi se pare a fi sfârşitul. Nu ştiu, dar pare aşa de tandră, pielea ei e ca mătasea, braţele atât de grele şi moi. Şi îmi chinuie conştiinţa, cumva îmi topeşte mintea. Făcu câţiva paşi, privind fix înainte, cu ochii ţintă, arătând ca o mască folosită în religiile obscure ale barbarilor. Iţi arde ochii sufletului, spuse el şi te lasă orb... Şi totuşi îţi doreşti să fii orb, îţi
doreşti să arzi, nu-ţi doreşti să fie altcumva. jjfemei îndrăgostite 539
142 în mitologia greacă, Hesperidele (fiicele lui Heşperus, luceafări™ de seară) păzesc copacul cu mere de aur în partea de apus a lumii cu ajutorul unui dragon. în vremea lui Lâwî'ence, Insulele Fericirii deveniseră sinonime cu acest loc, deşi Insulele celor Fericiţi (Elizee), paradisul celor morţi, nu coincideau de fapt.cu Hesperidele.
Vorbea de parcă se afla în transă, fără intonaţie, ca şi cum altcineva ar fi vorbit în locul lui. Apoi deodată îşi luă inima în dinţi, pregătindu-se de un discurs pompos, şi-l privi pe Birkin cu ochi răzbunători şi plini de teamă, spunând:
—- Ştii ce trebuie să înduri atunci când eşti cu o femeie? E aşa de frumoasă, de perfectă, o găseşti atât de plăcută, încât te sfâşie ca un fir de mătase şi fiecare mângâiere şi atingere te arde — ha, acea perfecţiune!
Când te distrugi singur, te distrugi şi atât! Şi apoi — aici se opri în zăpadă
şi deodată îşi desfăcu mâna încleştată —nu
mai rămâne nimic, creierul ar putea fi carbonizat ca o cârpă şi.ti privi în jur cu o mişcare ciudată, teatrală — te arde, înţelegi ti vreau să spun, e o experienţă măreaţă, ceva definitiv — şi apoi - J eşti lovit ca de fulger.
îşi continuă drumul în tăcere. Suna a laudă, dar era lauda unul om ajuns la limită şi care nu era departe de adevăr.
— Desigur, reluă el, nu puteam să nu o fac! E o experienţa supremă. Iar ea e o femeie sublimă. Dar pe de altă parte cât de mult, o urăsc! E ciudat...
Birkin se uită la el şi la chipul său straniu, cu o expresie inconştientă.
Gerald părea că nu reacţionează la propriile cuvinte, j —
Dar
acum ţi-a ajuns? întrebă Birkin. Ai avut parte de o experienţă. De ce să adânceşti o rană veche? — O, spuse Gerald, nu ştiu. Nu s-a
încheiat încă...
Şi cei doi continuară să meargă mai departe.
—Ţin la tine la fel de mult ca şi la Gudrun, nu uita, spuse Birkin amar.
Gerald îl privi ciudat, fără să-l bage de seamă.
— Da? întrebă el cu un scepticism de
gheaţă. Sau aşa crezi? ] Nu prea îşi
dădea seama ce spune.
Apăru şi sania. Gudrun coborî şi-şi luară cu toţii rămas-bun. Ei toţi nu doreau decât să se despartă. Birkin se aşeză în sania care pomi, lăsându-i în urmă pe Gerald şi pe Gudrun în zăpadă, făcându-le cu mâna. Ceva îi îngheţă inima lui Birkin, când îi vă^tf 1 stând acolo în întinderea izolată
de zăpadă, dispărând din vedere şi din ce în ce mai izolaţi.
CAPITOLUL XXX ÎNZĂPEZIREA
DupA CE URSULA ŞI BIRKIN PLECARĂ, >4° Gudrun se simţi liberă în înfruntarea ei cu Gerald. Pe măsură ce se obişnuiau tot mai mult D.H. LăivrmU unul cu celălalt, el părea că exercită o şi mai mare presiune asupra ei. La început ea putu să-i facă faţă, aşa încât voinţa ei să
rămână neatinsă. Dar, foarte curând, el începu să nu mai ţină cont de tactica ei feminină, îşi pierdu respectul faţă de capriciile şi intimităţile ei şi începu să-şi exercite propria voinţă orbeşte, fără să cedeze în faţa ei.
Deja se instalase un conflict vital între ei, care îi înspăimânta pe amândoi.
Dar el era singur, pe câtă vreme ea începuse deja să caute ajutor în afară.
După ce Ursula plecă, Gudrun simţi că propria ei existenţă devenise goală şi era redusă la lucruri elementare. Merse şi se ghemui singură în dormitorul ei, privind afară pe fereastră la stelele mari şi strălucitoare. In faţă. se întindea umbra slabă a unui pisc muntos. Acesta era piscul central.
Avea senzaţia stranie şi de necontestat că se afla urcată chiar în inima întregii existenţe şi că dincolo de asta nu mai există o altă realitate*;.
Deodată Gerald deschise uşa. Ştia că nu va trece mult până va apare.
Rareori stătea singură,, căci el apăsa asupra ei ca un îngheţ, ucigând-o.
-— Stai singură pe întuneric? întrebă el.
Şi ea îşi dădea, seama după vocea pe care o avea că ura, îi displăcea această
izolare pe care ea o conturase în jurul ei. Totuşi, sim- ţindu-1 că stă nemişcat, ea se comportă cu bunăvoinţă faţă de el.
