In ultima vreme între cei doi bărbaţi se stabilise o ostilitate ciudată, de nedefinit. Birkin era în general tăcut şi indiferent de când plecase din ţară, lăsându-se purtat de un val obscur şi domol, invizibil şi calm, pe când Gerald era tensionat şi încleştat într-o lumină albă, ca un agonistes 140 . Cei doi bărbaţi se displăceau.
Gerald şi Gudrun se purtară foarte amabil cu ei, care erau pe punct de plecare, se interesau de starea lor de parcă ar fi fost doi copii. Gudrun intră
în dormitorul Ursulei cu trei perechi de ciorapi coloraţi, pentru care era renumită, şi-i aruncă pe pat. Dar aceştia erau ciorapi groşi din mătase purpurie, de un albastru ca cicoarea şi gri, cumpăraţi din Paris. Cei gri erau ţesuţi fără dungă.
Ursula plutea în extaz. Ştia că Gudrun trebuia să simtă o afecţiune foarte profundă dacă se desparte de asemenea comori. — Nu pot să-i accept, Prune, exclamă ea. Pur şi simplu nu pot să te lipsesc de ei — sunt nişte bijuterii.Femei îndrăgostite 536 Da, nu-i aşa? zise şi Gudrun, privindu-şi cadourile cu invidie. Nu-i aşa că sunt delicaţi?
— Da, trebuie să-i păstrezi, zise Ursula.
—- Nu-i vreau, mai am trei perechi. Vreau ca tu să-i păstrezi, vreau să-i ţii tu. Sunt ai tăi, sunt...
Şi cu mâinile tremurând, pline de emoţie, puse ciorapii mult râvniţi sub perna Ursulei.
—Cea mai mare bucurie pe care o poţi avea e să primeşti* aceşti ciorapi minunaţi, întări Ursula.
—- Aşa e, răspunse Gudrun, cea mai mare bucurie posibilă. 1
140 Un agon (greacă) este un conflict dintre doi protagonişti; agonistes înseamnă „prins într-un conflict interior”, la fel ca în Samson Agonistes de John Milton (1608-1674).
Şi se aşeză pe scaun. Era clar că venise ca să mai aibă o ultimă I conversaţie.
Ursula, fără să ştie ce voia, aştepta în tăcere.
—Ursula, începu Gudrun pe un ton destul de sceptic, tu crezi | că plecarea ta e definitivă, că nu mai e cale de întoarcere?
—O, ne vom întoarce, spuse Ursula. Nu e o problemă să călătoreşti cu trenul.
—Da, ştiu. Dar din punct de vedere spirital, ca să zic aşa, tu te | desparţi de noi toţi?
Ursula se îhfioră.
—Nu ştiu câtuşi de puţin ce se va întâmpla, zise ea. Nu ştiufl decât că
plecăm undeva.
Gudrun aşteptă.
— Şi te bucuri? o întrebă ea.
Ursula reflectă un moment.
— Cred că mă bucur tare mult, răspunse ea.
Dar Gudrun urmărea pe chipul surorii ei strălucirea inconştientă mai degrabă decât tonul nesigur al vocii ei.
— Dar nu crezi că ai să-ţi doreşti să reînnozi vechile legături cu lumea asta
— cu tata şi cu noi ceilalţi, şi cu tot ceea ce înseamnă Anglia şi lumea intelectuală — nu crezi că ai să ai nevoie de asta, pentru a crea o lume a ta?
Ursula tăcea, încercând să-şi imagineze.
— Eu cred, spuse ea într-un final, fără să vrea, că Rupert are dreptate —
fiecare îşi doreşte un nou spaţiu în care să locuiască, simte nevoia de a se debarasa de cel vechi.
Gudrun o urmărea pe sora ei cu un chip impasibil şi n-o scăpa din priviri.
<
—- Avem nevoie de un nou spaţiu în care să locuim, sunt perfect de acord, spuse ea. Dar cred că o lume nouă se dezvoltă separat de cea existentă şi că a te izola împreună cu o altă persoană nu înseamnă câtuşi de puţin a descoperi o lume nouă, ci doar să te cufunzi în propriile iluzii.
Ursula privi afară pe fereastră. In sinea ei se frământa şi era înspăimântată.
Ii era întotdeauna teamă de cuvinte, pentru că ştia că simpla putere a cuvintelor ar putea să o facă să creadă ceea ce nu credea de fapt.
— Poate, spuse ea, pe jumătate neîncrezătoare în ea însăşi şi în toată
lumea. Dar, adăugă ea, cred că nu poţi avea nimic nou atâta vreme cât încă
te agăţi de ceva vechi înţelegi ce vreau să spun? Chiar şi lupta împotriva vechiului e o dovadă că încă îi mai aparţii. Ştiu, eşti tentat să te rupi de lume, să lupţi împotriva ei. Dar atunci nu merită.
Gudrun medita la ea însăşi.
— Da, zise ea. Intr-un fel faci parte din acea lume dacă trăieşti în ea. Dar nu e oare o iluzie să crezi că te poţi rupe de ea? La urma urmelor, o căsuţă
în Abruzzi141 sau oriunde o fi nu reprezintă o lume nouă. Nu, singurul lucru pe care îl poţi face este să rămâi în acea lume până la capăt.
Ursula îşi întoarse privirea. Ii era aşa de teamă de discuţii în contradictoriu.
