— Atunci de ce ţi-ai ales o Godivă atât de tânără? întrebă Gerald. Pe lângă
asta, e aşa de mică pe cal — nu e suficient de mare pentru el — e aşa o copilă.
Chipul lui Loerke fu cuprins de un spasm ciudat.
532
D.H. Lawrerii v
î:fc>W Da, zise el, nu-mi place când sunt mai
mari, sau mai tn vârstă. Atunci sunt frumoase, la şaisprezece,
şaptesprezece, optsprezece ani&- după asta nu-mi mai sunt de folos. :.
Urmă o tăcere de o clipă.
-— De ce nu? întrebă Gerald.
Loerke ridică din umeri, liifesş Nu mi se pâr 533-
D.i I. Lawretui
interesante şau frumoase, nu-mi mai sunt de folos pentru creaţia mea.
— Vreisă spui că o femeie nu mai e frumoasă după douăzeci! de ani? întrebă
Gerald.
— Pentru mine, nu. înainte de douăzeci de ani sunt micuţe, proaspete, delicate şi uşoare. După aceea poate să fie cum îi place, pentru mine nu mai repezintă nimic. Venus din Milo^je o burgheză, aşa cum sunt toate.
—r- Şi deci nu te mai interesează femeile după vârsta de douăzeci de ani? întrebă Gerald.
.7 — Mie <nu-mi folosesc -la nimic, nu sunt bune pentru opera mea, repetă Loerke impacientat. Nu le mai consider frumoase.*
— Eşti un epicureah, spuse Gerald cu un râs uşor sareasri*
— Dar bărbaţii? întrebă brusc Gudrun.
-1— Da, ei sunt buni la toate vârstele, răspunse Loerke. Un bărbat trebuie să fie impunător şi puternic, fie că e tânăr sau bătrân, asta nu contează, are de partea lui volumul, o masivitate
— şi o formă stupidă.
Ursula ieşi afară singură în întinderea de zăpadă pură şi proaspătă. Dar albeaţa orbitoare părea că
o chinuie până la durere, simţea că frigul îi 534 D.H. Lawrence înăbuşă lent sufletul. Capul parcă ţera ameţit şi amorţit.
Brusc îşi dori să plece. Ideea îi veni subit, anume că ar putea pleca într-o altă lume şi asta era ca un miracol. Se simţea atât de osândită aici înconjurată de zăpada eternă, de parcă nu măi exista nimic dincolo de ea.
Acum, brusc, ca prin miracol, îşi aminti că departe, dincolo, sub ea, se întindea pământul negru şi roditor, că înspre sud erau petice de pământ cu portocali şi chiparoşi, cu măslini
înverziţi, că stejarii îşi înălţau minunatele lor
coroane stufoase umbrind cerul albastru. Minunea minunilor! Această
lume perfect tăcută, îngheţată a piscurilor muntoase nu era universală! Ai putea să o părăseşti şi să uiţi de ea. Ai putea să pleci.
Voia ca acest miracol să se realizeze imediat. In acel moment dorea să
scape de întinderea aceea de zăpadă şi de vârfurile munţilor teribili, statici, clădiţi din gheaţă. Voia să vadă pământul negru, să-i miroasă
fecunditatea, să vadă vegetaţia răbdătoare ascunsă sub zăpadă, să simtă
razele soarelui răspunzând la chemarea mugurilor.
Se întoarse bucuroasă în casă, plină de speranţă. Birkin citea, în pat.
— Rupert, îi spuse ea, dând buzna peste el. Vreau să plec.
El îşi ridică privirea
încet spre ea. — Da?
răspunse el blând.
Ea se aşeză lângă el şi-i înconjură gâtul cu braţele. Faptul că era aşa de puţin surprins o uimea.
— Tu nu vrei? îl întrebă ea, tulburată.
