retras. Trebuia să fie singur cu ele. Iar el prefera ca Ursula să se afle acolo, ca un fel de legătură între el şi Gudrun.
— Nu vă ocupaţi cu altceva în afară de sculptura arhitecturală? îl întrebă
Gudrun într-o seară.
— Acum nu, răspunse el. Am făcut toate genurile, mai puţin portrete, niciodată n-am făcut portrete. Dar altele...
— Ca de exemplu? îl chestionă Gudrun.
El făcu o pauză un moment, apoi se ridică şi ieşi din cameră. Se întoarse aproape imediat cu un mic sul de hârtie pe care i-1 înmână. Gudrun îl desfăcu. Era o reproducere fotografică a unei statuete, semnată E Loerke.
— E ceva din tinereţea mea câtuşi de puţin ceva mecanic, spuse el, e mai cunoscută.
Statueta reprezenta o fată goală, delicat şi fin sculptată, aşezată pe un cal mare, nemişcat. Fata era tânără şi delicată, un
adevărat mugur. Stătea pe cal într-o parte, cu faţa îngropată in mâini, de parcă ar fi fost ruşinată şi îndurerată, într-o atitudiht de abandon. Părul ei, care era scurt şi probabil bălai, îi cădea bl frunte, despărţit de o cărare, acoperindu-i.pe;:jumătate mâinile,
Membrele erau tinere şi delicate. Picioarele, abia formate, r« ale unei fecioare care tocmai devenea femeie, îi atârnau copilăreşte într-o parte, pe burta calului puternic, patetic; erau micuţe, încrucişate unul peste celălalt, de parcă ar fi vrut să li ascundă. Dar navea cum. Stătea goală pe spinarea calului deşăuat.
Calul stătea nemişcat, întins ca într-un fel de pornire» Era un armăsar impunător, superb, ţeapăn din cauza forţei închise în el.
Gâtul era arcuit şi teribil, ca o seceră, şoldurile erau trase înapoi, împietrite datorită forţei sale.
Gudrun deveni palidă, iar ochii îi fură învăluiţi de o întunecime, ca şi când i-ar fi: fost ruşine, privi în sus ca şi cum ar fi implorat, aproape ca o sclavă.
El îi aruncă o privire şi scutură uşor din cap.
£p Cât de mare este? întrebă ea, cu o voce ştearsă,
insistând să pară nepăsătoare şi neafectată. ----Cât de
mare? răspunse el, aruncându-i din nou o privire!
Fără piedestal, cam aşa — arătă el cu mâna. Cu piedestal cam aşa. > Continua să o fixeze cu privirea. Avea un oarecare dispreţ, brusc şi exagerat faţă de ea în gestul său rapid, iar Gudrun păru că se face tot mai mică.
— Şi din ce e făcută? întrebă ea, aruncându-şi capul pe
spate şi privindu-1 cu o răceală afectată. El cpntinua să o
privească, iar aerul său dominant era de nestrămutat.
— Din bronz, bronz verde.
-— Bronz verde! repetă Gudrun rece, acceptându-i provocarea.
Se gândea la membrele subţiri, nedezvoltate şi delicate ale
fetei, netede şi reci, din bronz verde. 52.6
D.H. Lownfl —
Da, frumos, murmură ea, privind în sus la el cu respect,
> posomorâtă.
El închise ochii şi-şi întoarse privirea, triumfător.
—- De ce, începu Ursula, ai făcut calul aşa de rigid? E la fel de ţeapăn ca o stâncă.
— Rigid? repetă el, stârnit imediat.
— Da, uită-te cât de convenţional, prostesc şi brutal este. Caii sunt sensibili, destul de delicaţi şi pur şi simplu afectuoşi.
El ridică din umeri, îşi întinse mâinile cu o mişcare lentă de indiferenţă
într-atât încât să îi dea de ştire că e o amatoare şi o impertinentă care nu face doi bani.
— Wissen Sie, spuse el, cu o răbdare jignitoare şi condescendentă, acel cal este o anumită formă, face parte dintr-un tot întreg. E parte dintr-o operă de artă, este doar o formă. Nu e o imagine a unui cal prietenos căruia îi dai un cub de zahăr, înţelegi? Face parte dintr-o operă de artă şi nu are nici o legătură cu nimic altceva în afara acelei opere de artă.
Ursula, furioasă că fusese tratată într-un mod atât de jignitor de haut en bas13616, din înălţimile artei ezoterice până în străfundurile amatorismului exoteric, replică înfierbântată, îmbujorată şi ridicându-şi chipul:
— Dar totuşi este imaginea unui cal.
El ridică din umeri nepăsător.
, Cum vrei — cu siguranţă nu e imaginea unei vaci.
Aici interveni Gudrun, roşie în obraji şi strălucitoare, dornică de a evita şi alte replici şi de a contracara insistenţa prostească a Ursulei care nu se putea abţine.
