condescendenţi sau inadecvaţi sexual, sau se pot angaja inten-183
ţionat în comportamente care să îi rănească sau să-i umilească
pe psihologi. Psihologii pot lua în considerare aceste variabile în felul cum reacţionează la comportamentele inadecvate.
Considerăm că cel mai bine este ca asemenea comportamente jignitoare să fie abordate devreme şi direct, în aşa fel încât intervenţia să-l ajute pe pacient şi să menţină relaţia terapeutică.
Când sunt îndoieli, este mai prudent să se presupună că pacienţii nu au fost conştienţi de efectele comportamentului lor. De asemenea, astfel de comportamente pot furniza materiale relevante din punct de vedere clinic dacă ele reflectă moduri de acţiune ale pacientului faţă de alţi oameni, în general. Dacă, în ciuda intervenţiilor, comportamentul grav ofensator continuă neabătut, psihologii pot lua în considerare încetarea tratamentului.
Totuşi, ei trebuie să analizeze şi posibilitatea de a nu se gândi prematur la terminarea terapiei, din cauza aversiunii proprii faţă de pierdere (asumarea unor acţiuni riscante pentru a evita neplăcerile anticipate de mai târziu) şi a euristicii afectului (a se vede Capitolul 1). De exemplu, comportamentul unora dintre pacienţi poate fi o reacţie temporară la stres, iar ei ar putea progresa mai târziu destul de frumos. Atâta timp cât tendinţa generală este către ameliorare, poate fi indicată, din punct de vecdere clinic, continuarea tratamentului cu un pacient care în mod periodic alunecă în comportamente ofensatoare. În acelaşi timp însă, a le permite pacienţilor angajarea în comportamente ofensatoare fără a le aborda ar putea să nu fie în cel mai bun interes al acestora şi poate încălca principiul evitării daunelor.
Interesul pacienţilor poate fi servit mai bine (prin prevalenţa principiului primatului stării de bine) dacă pacienţii respectivi învaţă cum să îi trateze pe cei din jurul lor cu respect.
Dileme etice în psihoterapie■ Competenţa profesională
