O pacientă nouă a refuzat să-şi spună numele sau adresa şi a spus că plăteşte în numerar. A spus că vrea să plătească pentru o săptămână în avans, astfel încât psihologa să fie asigurată
că avea să fie plătită chiar dacă ea nu ar fi venit la şedinţele programate.
Un alt pacient a venit şi a plătit cu numerar pentru interviul de evaluare. Dar când a sosit momentul să îşi spună adresa, pacientul a ezitat, iar apoi a declarat o adresă care părea să fie inventată. Mai târziu psihologul a verificat şi a constatat că nu exista o asemenea adresă în oraş.
În ambele situaţii, se pare că pacienţii considerau că aceste cereri de informaţii le-ar fi putut afecta în vreun fel starea lor de bine ( ceea ce poate fi o problemă legată de promovarea stării de bine) şi le-au impus psihologilor să le respecte decizia (respectul faţă de capacitatea de decizie a pacientului). Psihologii au fost tentaţi să cedeze cererilor implicite de a furniza servicii fără
a primi informaţiile pe care le cereau şi altor pacienţi. În primul SAMUEL J. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
caz, modalitatea de plată, chiar şi pentru şedinţele anticipat 179
absentate, putea accentua această tentaţie. Psihologa în cauză
s-ar fi putut gândi că oamenii cumpără şi alte produse şi servicii rămânând anonimi. Ea putea să justifice chiar şi o strategie de separare conform căreia cerinţa privitoare la informaţiile de identificare este ceva impus doar din exterior, de către o instituţie de reglementare a statului şi că reprezintă o intruziune în intimitatea pacientului, care nici nu e necesară.
O analiză mai atentă arată modurile importante prin care lipsa acestor informaţii poate cauza riscuri suplimentare chiar pacienţilor (încălcarea principiilor evitării daunelor şi al primatului stării de bine) şi posibil chiar şi altor persoane implicate (binele public). De exemplu, lipsa informaţiilor cu privire la un pacient poate face dificil, dacă nu chiar imposibil pentru o terţă
parte să obţină accesul adecvat la aceste informaţii. În plus, dacă
pacientul ar fi ameninţat o terţă parte identificabilă sau ar fi devenit un pacient suicidar, eforturile psihologului de a interveni ar fi fost serios limitate.
O altă variantă a temei lipsei de etică sau a situaţiilor dăunătoare apare atunci când pacienţii adresează cereri speciale cu privire la consemnarea şedinţelor. Să luăm următorul exemplu: Nu luaţi notiţe (şi uitaţi tot ce am zis)
Doi soţi s-au prezentat pentru terapie de cuplu. Procedura obţinerii consimţământului informat pe care o aplica psihologa căreia i s-au adresat cuprindea o discuţie cu privire la arhivarea informaţiilor consemnate şi excepţiile de la principiul confidenţialităţii. La intrare, soţul a întrebat-o pe psihologă dacă
poate să nu mai ia notiţe. Când ea a întrebat care este motivul acestei cereri, el a spus că înţelegea importanţa păstrării unor Dileme etice în psihoterapie■ Competenţa profesională
