174
îl propusese psihologul Comitetului Menonit. Prezentarea pecare ei au făcut-o în faţa comunităţii musulmane a doua zi acontribuit la începerea procesului de recuperare (Knapp, 2005).
Nu putem fi decât inspiraţi de generozitatea unor asemenea psihologi; acţiunile lor dau viaţă principiilor aspiraţionale ale Codului Etic al APA. Desigur, nu toate contribuţiile mărinimoase sunt adresate oamenilor din ţările lumii a treia. Mulţi psihologi acceptă slujbe mai prost plătite din cauza angajamentului lor faţă de comunităţile în slujba cărora lucrează sau a problemelor pe care le abordează, cum ar fi violenţa domestică şi abuzul asupra copiilor. Mulţi donează ore din timpul lor în miliarde de alte modalităţi, cum este, de pildă, asistenţa acordată populaţiilor cu acces îngreunat la servicii. Credem cu tărie în valoarea contribuţiei în favoarea comunităţilor noastre şi credem că majoritatea colegilor noştri sunt de acord cu acest lucru, aşa cum este dovedit de ceea ce fac ei în afara îndeplinirii responsabilităţilor lor la locul de muncă.
Voluntariatul este un exemplu de aşa-numită obligaţie opţională, una care nu le este impusă tuturor. De exemplu, oferirea de consultaţii fără a primi niciun onorariu sau contra unor onorarii foarte mici nu este o cerinţă specifică din Codul Etic al APA, dar mulţi psihologi îşi asumă asemenea responsabilităţi acţionând în spiritul principiului promovării stării de bine.
Oricum, actul de preluare a unui pacient care achită un preţ
scăzut nu schimbă în niciun fel obligaţia psihologului de a se asigura că tratamentul este aplicat cu aceeaşi conştiinciozitate.
Pentru a avea rezultate bune, psihologii trebuie să cumpănească
atent dacă, unde sau când să se angajeze în acţiuni de voluntariat pentru a se asigura că rămân în limitele competenţei lor.
SAMUEL J. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
Ei trebuie, de asemenea, să îşi monitorizeze motivaţiile care îi 175
împing către aceste acte voluntare. Activităţile de voluntariat pot servi unor nevoi personale; dacă motivele egoiste devin prea puternice, psihologii pot risca să se implice într-un mod exagerat şi pot risca să le facă rău chiar celor pe care doresc să îi ajute.
Nu cunoaştem o formulă precisă care le poate spune psihologilor când şi cum să îşi împartă timpul între obligaţiile faţă de ei înşişi, faţă de familiile lor şi faţă de ceilalţi. O recomandare generală este aceea ca obligaţiile opţionale să nu îi distragă de la cele primare. Poate fi de dorit ca psihologii să îşi desfăşoare sâmbăta activităţile de voluntariat la clinica unde sunt oferite servicii accesibile oamenilor săraci. Totuşi, dorinţa de a realiza asemenea activităţi de voluntariat trebuie analizată cu atenţie dacă aceasta înseamnă că ei ar putea să nu îşi îndeplinească
obligaţiile pe care le au faţă de familiile lor.
