172
„Micul Billy"
Un psiholog care avea adresa de e-mail publicată într-unanunţ de publicitate profesională a primit un e-mail din parteaunui anume Billy care pretindea că are opt ani, care i-a scris:
,,Ajutaţi-mă! Părinţii mei se ceartă, şi eu vreau să înceteze!"
Psihologul nu ştia dacă aceasta era o farsă sau dacă „Billy"
era chiar un copil sau dacă locuia în statul în care psihologul avea drept de liberă practică. Mai mult, pentru că Billy era, cel puţin în aparenţă, un minor, psihologul nu avea dreptul legal de a interveni fără permisiunea părinţilor copilului. O strategie de asimilare ar fi putut fi aceea de a nu răspunde la mesaj, pentru că nu avea nicio obligaţie legală de a face acest lucru. Cu toate acestea, se putea ca Billy să fie un copil real şi cu adevărat aflat în nevoie. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, psihologul dorea să îl ajute, dar îi era greu să ştie ce să facă pentru a acţiona într-o manieră benefică fără a folosi însă o strategie de separare.
Ca rezultat, psihologul a păstrat în minte principiul evitării daunelor când a răspuns e-mailului îndrumându-l pe Billy să
vorbească cu învăţătoarea sau cu psihologul de la şcoală.
În acest caz, nu exista nicio relaţie psiholog-pacient şi, conform legilor statului şi Codului Etic al APA, psihologul nu era în niciun fel obligat să răspundă. Cu toate acestea, conform eticii pozitive, psihologii vor să facă mai mult decât doar să îndeplinească obligaţiile minime care le sunt impuse din surse exterioare. În schimb, acest psiholog a găsit o strategie de integrare care are potenţialul de a-l ajuta pe Billy fără vreo probabilitate rezonabilă de a cauza vreo daună.
SAMUEL). KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
Competenţa în lucrul cu pacienţi din categorii sociale113
defavorizate: servicii pro bond8 şi onorarii reduse Principiul general aspiraţional B: Fidelitatea şi Responsabilitatea, care se regăseşte în Codul Etic al APA, stipulează că
psihologii „se străduie să aloce o parte a timpului lor profesional activităţilor profesionale prestate contra unei remuneraţii minime sau chiar fără remuneraţie sau alte avantaje personale"
(APA, 201 0). Am fost mereu impresionaţi de dedicaţia unor psihologi faţă de binele public. În plus, cunoaştem psihologi cu cabinete independente care au efectuat sute de ore de voluntariat pentru a lucra cu victime ale diferitelor forme de sclavagism modern (Knapp, 2006), solicitanţi de azil care fuseseră torturaţi de soldaţi din ţările din lumea a treia (Hennessey, 2011) şi copii ai străzii din Filipine (Whiteman, 2010), sau psihologi care au contribuit la lupta împotriva politicii de apartheid din Africa de Sud (Brooke, 2012).
