bine a acestor persoane). Totuşi, amândoi psihologii erau conşti-169
enţi de faptul că ofertele nesolicitate sunt adesea contraproductive, apărând riscul încălcării principiului de a nu face rău.
De exemplu, beneficiarul potenţial al serviciilor poate percepe oferta de ajutor ca pe o ofertă de vânzare nesolicitată şi, în plus, jignitoare şi intruzivă. Deci, nu există asigurări că ar fi respectat principiul de a promova starea de bine dacă oricare dintre persoanele în cauză ar fi abordate chiar şi doar pentru a determina dacă au sau nu nevoie de asistenţă.
La începutul lucrului cu psihologii care ne solicită consultaţii, le adresăm următoarele întrebări: Ce aţi face dacă nu aţi fi psiholog? şi Ce anume doriţi în profunzimea sufletului dumneavoastră
să faceţi în acest caz? Le adresăm aceste întrebări pentru câteva motive. În primul rând, adresăm aceste întrebări pentru a-i ajuta pe psihologi să-şi exploreze propriul bun-simţ intuitiv cu privire la ceea ce ar fi corect, bun-simţ care este adeseori prima şi cea mai mare distorsiune care apare în deciziile etice (Haidt şi Kesebir, 2010). În al doilea rând, vrem să-i ajutăm pe psihologi să îşi exploreze etica din cultura de origine, care poate influenţa primele lor impresii sau intenţii. În al treilea rând, vrem să vedem cum le poate influenţa judecata euristica afectului ( o încredere exagerată în sentimente precum disconfortul şi preferinţa) precum şi alţi factori nonraţionali. În cazurile de mai sus, doctorii Able şi Zenhari pot simţi în mod intuitiv simpatie faţă de unii oameni, chiar dacă acei oameni nu le sunt pacienţi. Sentimentele lor sunt congruente cu alte sentimente precum: ,,Am intrat în profesie ca să îi ajut pe oameni" sau: ,,Eu sunt un om căruia îi pasă". Este sarcina noastră aceea de a conştientiza importanţa acestor sentimente, iar apoi, folosind modelele noastre, să le optimizăm, prin analiză sistematică, din perspectiva eticii psihologiei.
Dileme etice în psihoterapie■ Competenţa profesională
