168
sau (2) furnizarea de servicii în caz de forţă majoră sau în comunităţi izolate.
Acest articol restricţionează posibilitatea ca psihologii să îi exploateze pe cei care prezintă un grad mare de vulnerabilitate.
De exemplu, am auzit o poveste, probabil apocrifă, despre un psiholog care le trimitea scrisori părinţilor dintr-un oraş care fusese de curând lovit de o tornadă. În acele scrisori el descria într-o manieră exagerată, menită a-i speria pe părinţi, simptomele stresului posttraumatic (SPT) la copii şi posibilele consecinţe pe termen lung asupra copilului ale stresului posttraumatic netratat.
În alte situaţii, aspectele etice din jurul solicitării de diverse servicii sunt mai puţin clare, iar abilitatea psihologilor de a fi de ajutor este mai confuză. Să analizăm următoarele două exemple: Două cereri de ajutor indirecte
Dr. Able era membru al juriului unui concurs de eseuri pentru elevi de liceu. În acest context, ea a citit un eseu al unui elev, cu un stil sumbru şi care prezenta o ideaţie suicidară pasivă.
Într-o altă situaţie, Shondra era pacienta doctorului Zenhari la un centru de consiliere pentru studenţi. Shondra i-a povestit doctorului Zenhari cum colega ei de cameră, Rose, luase la un moment dat o supradoză de pastile într-o aparentă tentativă
de suicid. Shondra i-a mai povestit doctorului Zenhari că Rose s-a trezit a doua zi de dimineaţă şi a mers la cursuri, dar şi că
Rose nu făcea niciun fel de tratament.
În aceste situaţii, doctorii Able şi Zenhari şi-au pus întrebarea dacă abordarea acestor persoane, care aparent se află în nevoie, ar respecta principiul etic de a face bine (promovarea stării de SAMUEL J. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
