O modalitate de a identifica aceste componente nonraţionale 171
este aceea de a le cere studenţilor sau celor care solicită consultanţă să îşi pună următoarea întrebare atunci când ajung la o decizie provizorie: Ce ar trebui să se schimbe - în voi înşivă, în această situaţie, sau la alte persoane implicate - pentru ca decizia voastră să fie diferită? Handeslman (2011) a numit această
tehnică testarea limitelor. Acest tip de întrebare îi încurajează pe psihologi să observe limitele şi problemele potenţiale ale alternativelor pentru care optează şi să examineze modul în care principiile lor interacţionează cu diferiţi factori nonraţionali. De exemplu, în cazul studentei cu comportamente suicidare, decizia ar fi putut fi diferită dacă ea ar fi făcut apel în mod direct la ajutorul unui psiholog.
Psihologii din aceste exemple se simţeau motivaţi să ajute prin intervenţii directe. Analizând mai bine însă, ei au constatat că impulsul motivaţional al înclinaţiei lor către valoarea prieteniei era mult mai puternic decât tendinţa către asumarea responsabilităţii profesionale. Le poate fi de ajutor identificarea interven
ţiilor directe ca strategie de separare derivată din valoarea prieteniei pe care o au din cultura personală. Ei pot analiza, de asemenea, şi strategia de asimilare extremă a ignorării situaţiei, pornind de la inexistenţa unei relaţii profesionale sau a vreunei responsabilităţi legale directe faţă de persoanele implicate. Până
la urmă, ei au putut dezvolta totuşi strategii de integrare care au încorporat atât reacţiile lor afective iniţiale, cât şi consideraţiile de natură profesională.
În alte situaţii, psihologii pot fi nesiguri dacă o persoană cere cu adevărat ajutor. Oricum ar fi, nu face nimănui niciun bine interpretarea exagerată a evenimentelor sau implicarea în glume proaste sau farse. Să luăm următorul scenariu:
Dileme etice tn psihoterapie ■ Competenţa profesională
