184
În plus, psihologii trebuie să ia în considerare şi propriile lor sentimente în asemenea situaţii. Cu toate că psihologii ar trebui să fie rezilienţi şi să facă faţă unor critici şi furii care le sunt adresate, toleranţa are totuşi limitele ei. De exemplu, nu reprezintă o punere în practică a eticii pozitive încercarea de a te plasa deasupra unui asemenea comportament atunci când acesta creează mari resentimente. Cu toate că relaţia terapeutică este asimetrică, pihologii au dreptul de a se aştepta la respect din partea pacienţilor lor. Să analizăm încă un exemplu: Un soţ abuziv verbal
Un psiholog trata o familie care primise ordin judecătorescsă participe la patru şedinţe de terapie de cuplu; la final, judecătorul urma să primească un raport. Soţul a afirmat de la bunînceput că scopul lui era să folosească cele patru şedinţe pentrua-şi umţli soţia şi a-i arăta cât de oribilă era ea ca persoană.
Eforturile psihologului de a redirecţiona şedinţa către discuţiimai utile au rămas fără succes. După douăzeci de minute,psihologul i-a spus soţului: ,,Nu vă permit să folosiţi acesteşedinţe de terapie pentru a încerca să o umiliţi pe soţia dumneavoastră. Aveţi patru şedinţe. Aceasta se termină acum. Dacă
veţi încerca să folosiţi şi următoarele şedinţe în acelaşi mod, elevor fi chiar şi mai scurte".
Soţul s-a comportat mai adecvat la următoarele trei şedinţe.
În acest caz, instanţa de judecată îi trimisese pe pacienţi la terapie cu aşteptarea că ar putea primi un raport care să arate că
existau şanse ca acea căsnicie să fie salvată. Totuşi, anumite standarde de respect şi bună-cuviinţă trebuie să fie păstrate, iar psihologul era pregătit să le aplice (şi să protejeze astfel principiul evitării producerii unor daune). În plus, psihologul nu SAMUEL ]. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
credea că putea realiza evaluarea cerută de instanţa de judecată 185
dacă soţul continua să întrerupă şedinţele cu comentarii gratuite pline de cruzime.
Uneori comportamentul agresiv poat fi subtil sau chiar mascat sub haina generozităţii. Să luăm următorul exemplu: O ofertă „generoasă"
O psihologă a primit un telefon de la un avocat care doreasă apeleze la serviciile sale. După interviul iniţial, pacientula zis că ar dori să plătească în numerar, dar apoi a comentat că
onorariul psihologei era prea mic şi că onorariile sale ca avocaterau de aproape trei ori mai mari decât al ei. Avocatul-pacienta mai zis că, pentru a simţi că tratamentul este benefic pentruel, consideră că ar trebui să plătească o sumă aproximativegală cu cât câştigă el însuşi într-o oră. A mai afirmat şi că,dacă ea nu acceptă ceea ce îi oferă el, şi-ar pierde respectul faţă
de ea ca profesionistă şi probabil că nu ar mai continua tratamentul. Neştiind ce să facă, psihologa a primit banii şi astabilit data următoarei şedinţe. La sfârşitul acelei zile, psihologa s-a gândit la interacţiunea pe care o avusese cu pacientulcel nou. Nu se simţea bine că primise o plată mai mare decâtonorariile sale obişnuite.
Cum ar fi trebuit să reacţioneze această psihologă? Să accepte onorariul mai mare? În relaţiile de afaceri poate fi acceptabilă
încasarea unui onorariu la nivelul a ceea ce poate oferi piaţa.
Mai mult, este important ca pacienţii să vină la terapie şi nu este nimic în mod inerent lipsit de etică în acceptarea de bani pentru tratament; la o privire superficială, oferta făcută psihologei putea reprezenta un bonus pentru ea. Că terapeuta nu se simţea în largul ei în această situaţie este un indicator bun la faptului Dileme etice in psihoterapie ■ Competenţa profesională
