CAPITOLUL 3
Modelul optimizării calităţii
Există situaţii în care psihologii au obiective clare, dar întâmpină dificultăţi la implementarea lor. Psihologii şi pacienţii pot fi de acord cu privire la obiectivele unei terapii, dar, din anumite motive, nu reuşesc să le atingă. În acest capitol vom trece în revistă strategiile pe care le pot folosi psihologii pentru a reduce riscul de eşec al tratamentului. Dăm exemple de strategii distale (pe termen lung) şi proximale (pe termen scurt) de optimizare a calităţii terapiei - acordând o atenţie specială
legăturii dintre aceste strategii şi principiile etice generale. Să
analizăm exemplul din Introducerea acestui volum: Blocaj în tratament
Dr. Smith trata o pacientă cu depresie majoră care nu făceaniciun progres, cu toate că dr. Smith folosea un tratament deultimă oră, bazat pe rezultate concrete. Dr. Smith a recitit cumare atenţie fişa de tratament a pacientei, dar nu a putut găsinicio explicaţie plauzibilă. Pacienta părea să se afle într-o starede suferinţă profundă şi era demoralizată de lipsa de progresa tratamentului.
Unii ar putea susţine că aici este vorba doar despre o problemă clinică, întrucât nimic nu sugerează, în cazul acestei paciente, SAMUEL]. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
că dr. Smith s-ar confrunta cu un conflict între două sau mai 93
multe principii etice, că ar fi încălcat vreun standard etic sau că
s-ar teme că ar putea fi reclamat pentru vreuna din acţiunile sale. Cu toate acestea, dimensiunea etică şi cea clinică se suprapun în mod considerabil. Dr. Smith îşi poate atinge obiectivele clinice abordând aspectele etice ale acestei situaţii. Din păcate, sursa problemei este necunoscută. Are pacienta o depresie atât de severă încât niciun terapeut, indiferent cât de talentat ar fi, nu ar putea produce nicio modificare? Până la urmă, cunoştinţele despre comportamentul uman sunt limitate, iar ştiinţa psihologiei nu poate trata absolut toţi pacienţii în mod eficient.
Pe de altă parte, acesta poate fi şi un exemplu de tratament eşuat.
Este deci o întrebare ligitimă aceea cu privire la măsura în care problema aparţine doar doctorului Smith. A ajuns el la cel mai înalt nivel de competenţă pe care se poate aştepta în mod rezonabil să îl atingă?
Epstein şi Hundert (2002) au definit competenţa ca fiind "utilizarea în mod obişnuit şi judicios a comunicării, cunoştinţelor, abilităţilor tehnice, judecăţii clinice, valorilor şi reflecţiei în practica zilnică în beneficiul persoanelor şi grupurilor de persoane în serviciul cărora ne aflăm" (p. 226). Noi credem că este util să
gândim competenţa ca pe un proces care implică strategii uzuale sau distale pe care psihologii le execută în fiecare zi şi strategii proximale sau specifice fiecărui caz, care necesită o judecată
raţională cu privire la momentul în care să fie folosite sau în ce mod. În Tabelul 3.1. oferim spre ilustrare câteva exemple de diferenţe între strategiile distale şi cele proximale.
Dileme etice in psihoterapie■ Modelul optimizării calităţii
