86
competenţei în situaţii excepţionale (de exemplu, Articolul 2.0le).
Cu toate că este posibil să întâlnim şi situaţii în care să fie într-adevăr necesar să dăm buzna în biroul şefului şi să-l acuzăm că este lipsit de etică, aceasta tehuie să rămână ultima soluţie, la care să
apelăm doar după ce epuizăm toate celelalte opţiuni.
Alteori, o lege (statut, regulament sau hotărâre judecătorească) poate veni în contradicţie cu unul dintre articolele Codului Etic al APA. Articolul 1.02 statuează faptul că, atunci când articolele aplicabile prevăzute de Cod creează obligaţii mai mari decât obligaţiile prevăzute de lege, psihologii trebuie să respecte Codul.
Dacă articolul etic vine în conflict cu o anumită lege, atunci psihologii trebuie să facă eforturi pentru a rezolva dilema.
Atunci când psihologii se confruntă cu situaţii care includ conflicte cu legi sau cu politici organizaţionale, ei pot utiliza modelul decizional în cinci paşi prin tratarea legii sau a standardelor organizaţiei într-o manieră similară cu descrierea conflictelor dintre principiile etice generale. Mai exact, prin identificarea opţiunilor disponibile se poate determina dacă situaţia impune ca un principiu etic general să prevaleze asupra legii care îl încalcă. Să luăm în considerare următorul exemplu: Este acesta un caz de abuz asupra unui minor?
O pacientă adolescentă, cu depresie majoră, i-a mărturisit unei psihologe că ea credea, dar nu era sigură, că bunicul ei o abuzase sexual. Psihoterapeuta locuia într-un stat ale cărui politici publice o obligau să raporteze abuzul sexual asupra unui copil sub optsprezece ani. Totuşi, pacienta declara că s-ar sinucide dacă psihoterapeuta ar raporta acest abuz la serviciul local de protecţie a copilului. Psihologa lucrase cu agenţia respectivă în trecut şi nu avea încredere în capacitatea instituţiei SAMUEL J. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
de a gestiona situaţia cu sensibilitatea adecvată nevoilor emo-87
ţionale ale adolescentei. Nici pacienta, nici părinţii ei nu mai ştiau nimic despre bunicul fetei de foarte mulţi ani ( era posibil chiar ca el să fi murit) şi nu exista nicio probabilitate previzibilă
ca ea să mai aibă contacte cu el în viitor.
În acest caz, copilul a furnizat informaţii care, la o cercetare mai amănunţită, îl puteau determina pe un psiholog raţional să suspecteze un abuz. Dacă psihologa în cauză ar fi suspectat o asemenea situaţie, ea ar fi fost obligată să raporteze cazul.
Totuşi, psihologa se temea că raportarea abuzului ar fi precipitat suicţdul pacientei, pe care ea încerca să îl prevină. Cu toate că
prevederile Codului Etic al APA le oferă asigurări psihologilor cu privire la faptul că nu vor fi traşi la răspundere în legătură cu încălcarea acestuia, în cazul în care decid să respecte legile statale în defavoarea Codului, această psihologă foarte conştiincioasă voia totuşi să aleagă cea mai bună cale de acţiune, conformă cu principiile etice cele mai relevante pentru acest caz: asigurarea stării de bine, respectiv ajutarea pacientei de a rămâne în viaţă şi de a avea un trai bun şi, în acelaşi timp, evitarea daunelor sau evitarea cauzării unui rău pacientei.
Reacţia iniţială a multor psihologi poate fi aceea de a se lăsa pradă gândirii dihotomice şi de a considera ca alternative posibile fie raportarea, fie neraportarea cazului, evaluând beneficiile şi riscurile fiecăreia dintre aceste variante şi decizând pe care dintre ele să o urmeze. Cu toate acestea, la fel ca în alte situaţii, psihologii îşi pot pune întrebarea dacă informaţia primită este suficientă pentru a avea motive să suspecteze un abuz. Sunt afirmaţiile copilului credibile ( există beneficii secundare sau manipulare)? Cât de reală este ameninţarea cu sinuciderea?
Dileme etice in psihoterapie ■ Modelul procesului etic ...
