98
Pentru. dr. Graham este clar că nu trebuie să îi dea studentului o notă de trecere. Ea mai ştie şi că o notă mică nu ar fi suficientă
pentru ca psihologul practicant să primească ajutorul de care ea simţea că el are nevoie. Pe de altă parte, ea simte şi că examenul de corigenţă şi posibila eliminare a acestuia sunt o măsură oarecum extremă. Impulsul iniţial al doctorului Graham ar putea fi acela de a-i da practicantului o notă de trecere şi, astfel, să scape de el. Până la urmă, ea se poate gândi că un alt supervizor de-a lungul programului de supervizare va observa problemele şi se va ocupa de ele înainte ca studentul să fi absolvit integral supervizarea (W.B. Johnson şi alţii, 2008). Dacă se hotărăşte să îl elimine, ea îşi poate face griji cu privire la posibile reclamaţii din partea lui, la calitatea dovezilor ce i-au justificat decizia şi la efectul pe care această eliminare îl poate avea asupra stării de spirit din instituţie şi asupra celorlalţi psihologi supervizaţi. Sau poate că a investit atât de mult în acest elev încât acum nu vrea să admită că pur şi simplu acesta nu are capacitatea de a lucra corespunzător, sau nu vrea să se confrunte cu posibilitatea de a fi percepută ca un supervizor care nu a abordat problema mai devreme sau mai eficient. Uneori este durerors să faci ceea ce este corect.
Oricât de stresantă a fost această situaţie, dr. Graham a avut capacitatea de a iniţia procedurile formale bazate pe convingerile sale morale profunde. Obligaţia pe care simţea că o are, de a proteja publicul asigurându-se că doar oamenii calificaţi intrau în profesie, a prevalat asupra celorlalte considerente privitoare la confortul propriu, ruşine sau ameninţări.
SAMUEL]. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
A avea o doctri nă fă ră a fi doctri n a r
99
Oamenii cu cele mai puternice fundamente morale pot fi mai înclinaţi să accepte faptul că problemele etice sunt complicate şi că cea mai bună decizie este adesea cea care păstrează echilibrul între interesele aflate în conflict, într-o atmosferă de incertitudine. Cei care se concentrează doar asupra unui singur aspect al situaţiilor dificile pot lua decizii care sunt mai puţin bune sau chiar dăunătoare. Psihologii care acţionează exclusiv pe baza principiului stării de bine, de exemplu, pot deveni mult prea paternalişti din cauză că ei nu dau aprecierea cuvenită importanţei pe care o are respectarea autonomiei pacientului. Un alt mod de a exprima acest lucru poate fi acela de a considera că
este mai bine să acţionezi pe baza mai multor principii decât pe baza unuia singur. ,,Poziţionarea într-un singur principiu poate fi o poziţie fără principii" (Knapp, 2011b, p. 5).
Unii psihologi, de exemplu, pot avea o credinţă atât de puternică într-un aspect social singular, încât ei încearcă să le bage pe gât pacienţilor propriile lor credinţe, riscând astfel să afecteze calitatea tratamentului. Acest tip de activitate, numită susţinere intruzivă (Pope şi Brown, 1996), poate implica, de exemplu, încurajarea cu tărie a unei paciente adulte de a depune o plângere penală împotriva cuiva care a abuzat-o sexual cu foarte mulţi ani în urmă. Deşi o asemenea poziţie poate fi preferată din cauza beneficiilor pe care le poate avea societatea prin expunerea abuzatorului sexual, specialiştii trebuie să aibă grijă ca interesul lor pentru siguranţa publică să fie ponderat cu respectul faţă de autonomia pacientului.
Dileme etice în psihoterapie■ Modelul optimizării calităţii
