Conversaţia destul de rece dinainte de masă atinse politicos şi problema agriculturii pe Trantor.
Bătrînul întrebă:
― Dar unde-s uzinele hidroponice? Căci, desigur, numai ele ar fi soluţia pentru o lame ca Trantor.
Senter clătină din cap, şovăitor. Toată ştiinţa lui se limita la subiectele puţin familiare ale cărţilor pe care le citise.
― Agricultura artificială, cu substanţe chimice, vreţi să spuneţi? Nu, nu pe Trantor. Industria hidroponică nu se poate dezvolta în lipsa unei civilizaţii industriale ― de pildă, o mare industrie chimică. La vreme de război sau în cazul unor dezastre naturale, cînd industria se prăbuşeşte, populaţia moare de foame, şi nici nu pot fi cultivate artificial toate alimentele. Unele îşi pierd valorile nutritive. Solul este încă foarte ieftin şi mult mai bun ― întotdeauna mai sigur.
― Alimentele vă sînt suficiente?
― Suficiente, dar nu diversificate. Avem păsări ouătoare şi producători de lapte pentru brînzeturi, dar carnea rămîne în sarcina comerţului exterior.
― Comerţ. (Tînărul păru dintr-o dată interesat.) Deci faceţi negoţ. Dar ce exportaţi?
― Metal, veni pe dată răspunsul. Uitaţi-vă şi dumneavoastră în jur: avem cantităţi uriaşe, gata prelucrate. Vin de pe Neotrantor cu navele, demolează o zonă indicată, făcînd să sporească terenurile agricole, şi ne lasă în schimb carne, fructe conservate, concentrate alimentare, maşini agricole şi aşa mai departe. Îşi iau metalul şi ambele părţi au un profit.
Mîncară din belşug pîine cu brînză şi un ghiveci de legume, care se dovedi absolut delicios. Încheiară cu un desert de fructe congelate, singurul fel de import din meniu, şi se simţiră atît de bine încît străinii deveniră mai mult decît nişte simpli oaspeţi. Tînărul scoase o hartă a Trantorului.
Lee Senter o studie cu calm, apoi spuse grav:
― Terenurile Universităţii sînt o zonă de care nu ne atingem. Noi, fermierii, nu cultivăm grîne acolo. Este una din relicvele trecutului, pe care am vrea să le păstrăm neatinse.
― Sîntem în căutarea cunoaşterii. Nu vom face nici un rău. Nava noastră poate fi luată ostatică.
Bătrînul făcuse cu febrilitate această ofertă.
― Vă pot conduce acolo, spuse Senter.
În noaptea acecn, străinii dormiră, şi, tot în aceeaşi noapte, Lee Senter transmise un mesaj către Neotrantor.
24
Convertitul
CÎND TRECURĂ printre clădirile aerisite de pe Terenurile Universităţii, uitară de viaţa Trantorului ― şi aşa nu prea agitată. Aici domnea o tăcere solemnă şi solitară. Străinii de pe Fundaţie nu ştiau nimic despre zilele şi nopţile de iureş nebun ale sîngeroasei Devastări care lăsaseră, totuşi, Universitatea neatinsă. Nu ştiau nimic de perioada de după prăbuşirea puterii imperiale, cînd studenţii, cu arme împrumutate şi cu temeritatea lor disperată, nepusă vreodată la încercare, formaseră o armată de voluntari pentru a apăra altarul central al ştiinţei Galaxiei. Nu aveau de unde să ştie despre Războiul de Şapte Zile şi despre armistiţiul care a lăsat liberă Universitatea, în timp ce chiar Palatul Regal răsuna de bocănitul bocancilor lui Gilmer, în scurta perioadă a domniei lui.
Oamenii de pe Fundaţie, care se apropiau de Bibliotecă pentru întîia oară, înţeleseseră doar că, în tranziţia de la o lume a distrugerii la una a strădaniei individuale, această zonă era o tăcută şi delicată piesă dintr-un muzeu plin de măreţie.
Într-un fel, erau nişte intruşi. Tăcerea studioasă părea să-i respingă. Atmosfera academică părea să mai vieţuiască şi să protesteze iritată pentru că era tulburată.
Biblioteca era o clădire înşelător de măruntă care se lărgea enorm sub nivelul solului, devenind un spaţiu-mamut de linişte şi visare. Ebling Mis se opri o clipă în faţa măiestrelor picturi murale din sala de primire.
Şopti, pentru că în acest loc nu îndrăzneai să vorbeşti decît în şoaptă:
― Cred că am trecut deja de camera cataloagelor. Mă opresc aici. (Avea fruntea transpirată, iar mîinile îi tremurau.) Să nu fiu deranjat, Toran. Ai vrea să-mi aduci de mîncare jos?
― Cum doreşti. Vom face tot ce putem ca să te ajutăm. Vrei să lucrăm sub con...
― Nu. Trebuie să fiu singur...
― Crezi că vei reuşi ceea ce ţi-ai pus în gînd?
Ebling Mis răspunse cu fermitate:
― Ştiu că voi reuşi!
Toran şi Bayta ajunseră mult mai aproape de ideea de "a avea un menaj normal în doi" decît reuşiseră vreodată în acel prim an al vieţii lor de proaspăt căsătoriţi. Era un "menaj" cel puţin ciudat. Locuiau înconjuraţi de grandoare, dar duceau o viaţă de o simplitate dezarmantă. Mîncarea o obţineau în cea mai mare parte de la ferma lui Lee Senter şi o plăteau cu mici instrumente atomice care se puteau găsi pe nava oricărui Neguţător.
Magnifico învăţase singur să se slujească de proiectoare în sala de lectură a Bibliotecii; asculta şi vedea atîtea romane de aventuri şi de dragoste încît ajunsese să uite de mîncare şi de somn, la fel ca şi Ebling Mis.
Ebling, cel puţin, se îngropase cu totul în Bibliotecă. Insistase să i se instaleze un hamac în Sala de Bibliografie Psihologică. Slăbise, îşi pierduse culoarea, vigoarea în exprimare, iar blestemele lui preferate fuseseră date uitării. Erau momente cînd făcea eforturi disperate pentru a-i recunoaşte pe Toran şi pe Bayta.
Se simţea mai în largul lui cu Magnifico, acesta aducîndu-i de mîncare şi stînd adesea pentru a-l urmări, absorbit şi fascinat, pe îmbătrînitul psiholog cum transcria ecuaţii nesfîrşite, cum compara referinţele bibliografice ale cărţilor-film, cum umbla neîncetat de colo-colo, făcînd eforturi mentale supraomeneşti să atingă un scop pe care el îl simţea aproape.
Toran se apropie de Bayta în camera întunecată şi i se adresă pe neaşteptate:
― Bayta!
― Da? tresări, parcă vinovată, Bayta. Vrei să-mi spui ceva, Torie?
― Sigur că vreau. De ce stai acolo pe întuneric? Te comporţi anapoda de cînd am ajuns pe Trantor. Ce-i cu tine?
― Uf, Torie, termină, spuse ca plictisită.
― "Uf, Torie, termină", o maimuţări el, iritat, apoi îi vorbi cu blîndeţe: Ce ţi s-a întîmplat, Bay? Te roade ceva.
― Nu! N-am nimic, Torie. Dacă o să mâ sîcîi tot timpul, o să înnebunesc. Mă gîndesc.
