Bătrînul clătină din cap:

― De ce-mi spuneţi toate astea? Bănuiţi că e vorba de o revoltă condusă de mine?

― Nu, nici gînd, îl linişti Riose, ridicînd din umeri. De fapt, ideea nu e întru totul ridicolă. Tatăl dumneavoastră a fost la vremea sa un exilat, iar dumneavoastră aţi fost patriot şi şovin la vremea dumneavoastră. Ca oaspete, mi se pare o nedelicateţe să amintesc aceste lucruri, dar misiunea mea de acum îmi cere să v-o spun. Şi, totuşi, să fie vorba de o conspiraţie? Mă îndoiesc. În cursul ultimelor trei generaţii, Siwenna şi-a pierdut spiritul de cutezanţă.

― Aşa cum dumneavoastră sînteţi lipsit de delicateţe ca oaspete, tot aşa voi fi şi eu ca gazdă, răspunse bătrînul, parcă împotriva voinţei sale. Aş vrea să vă reamintesc că, demult, un vicerege gîndea la fel despre siwennienii lipsiţi de cutezanţă. Din ordinul acelui vicerege, tatăl meu a devenit un fugar sărac, lipit pămîntului, fraţii mei au devenit martiri, iar sora mea o sinucigaşă. Şi, totuşi, acel vicerege a avut parte de o moarte groaznică, fiind ucis de prea umilii şi servilii siwennieni.

― A, da, şi cu asta aţi atins aproape un subiect asupra căruia aş vrea să zăbovim. Vreme de trei ani, moartea acelui vicerege nu a constituit un mister pentru mine. În garda lui personală a existat un soldat ale cărui acţiuni mi s-au părut demne de interes, şi acela aţi fost dumneavoastră, deci nu cred că ar mai fi necesare alte detalii.

― Desigur, răspunse Barr netulburat. Şi ce-mi propuneţi?

― Să-mi răspundeţi la întrebări.

― N-o voi face sub presiunea ameninţărilor. Sînt bătrîn, dar nu atît de bătrîn încît pentru mine viaţa să nu mai însemne nimic.

― Stimate domn, trăim vremuri grele ― spuse Riose rar, vrînd să dea greutate cuvintelor ―, iar dumneavoastră aveţi copii şi prieteni, o patrie pentru care aţi spus vorbe de iubire nechibzuite în trecut. Să fim serioşi, dacă m-aş hotărî să folosesc forţa, nu m-aş coborî într-atît încît să lovesc în dumneavoastră.

― Ce doriţi? întrebă Barr cu răceală.

Ridicînd ceaşca goală, Riose spuse:

― Patricianule, vă rog să mă ascultaţi cu atenţie. Trăim vremuri în care soldaţii cei mai apreciaţi sînt cei care conduc parade de gală pe aleile palatului regal la zile de sărbătoare şi escortează strălucitoarea navă de agrement care-o poartă pe Splendoarea sa Imperială către planetele pe care-şi petrece verile. Eu... la treizeci şi patru de ani sînt un ratat şi aşa voi rămîne. Pentru că-mi place să lupt, înţelegeţi?

De aceea m-au şi trimis aici. La Curte aş crea prea multe probleme. Eticheta Curţii nu mi se potriveşte. Îi jignesc pe filfizoni şi pe lorzii-amirali, dar sînt prea bun conducător de nave şi de oameni ca să-şi încheie conturile cu mine abandonîndu-mă în spaţiu. Aşa că Siwenna este un înlocuitor ― o lume de frontieră, o provincie săracă şi bîntuită de răscoale, situată foarte departe, îndeajuns de departe pentru ca toată lumea să fie mulţumită. Şi, prin urmare, lîncezesc. Nu sînt revolte pe care să le înăbuş, căci în ultima vreme viceregii nu s-au mai revoltat; cel puţin n-au mai făcut-o de cînd tatăl Maiestăţii sale Regale, fie-i amintirea încărcată de glorie, a dat un exemplu prin Mountel de Paramay.

― Puternic împărat, murmură Barr.

― Da, şi am dori şi alţii la fel de puternici. El este stăpînul meu ; să ţineţi minte asta. Eu îi apăr interesele aici.

Barr ridică indiferent din umeri şi întrebă:

― Ce legătură au toate astea cu motivul vizitei dumneavoastră?

― Vă voi spune în cîteva cuvinte. Magicienii la care m-am referit vin de dincolo... de dincolo de avanposturile de frontieră, unde stelele sînt foarte, foarte rare.

― Acolo unde stelele sînt foarte, foarte rare, repetă Barr. Şi-s frigului din spaţiu o poartă de intrare.

― Asta-i o poezie? se încruntă Riose. (Versurile i se păreau o frivolitate într-un asemenea moment.) În orice caz, sînt de la Periferie, din singurul sector în care pot lupta pentru gloria împăratului.

― Şi serviţi interesele Maiestăţii sale Imperiale, satisfăcîndu-vă astfel pasiunea dumneavoastră pentru luptă.

― Exact. Dar trebuie să ştiu împotriva cui lupt ; aici mă puteţi ajuta.

― De unde ştiţi asta?

Riose muşcă dezinvolt dintr-o prăjitură.

― Pentru că de trei ani încoace am notat toate zvonurile, miturile, fiecare şoaptă în legătură cu magicienii şi, dintr-o mulţime de informaţii care ar umple o bibliotecă, doar două elemente izolate sînt unanim admise, prin urmare, adevărate. Primul este acela că magicienii se află la marginea Galaxiei, într-o poziţie opusă faţă de Siwenna, iar al doilea, acela că tatăl dumneavoastră a întîlnit odată un magician în carne şi oase şi a discutat cu el.

Bătrînul patrician îl privi pe Riose fără să clipească şi acesta continuă:

― M-ar interesa tot ce ştiţi în acest sens.

― Într-adevăr, unele lucruri, spuse Barr gînditor, ar constitui o experienţă psihoistorică proprie.

― Ce fel de experienţă?

― Psihoistorică. Bătrînul îşi însoţi vorbele de un zîmbet ironic. Apoi, spuse reţinut: Mai serviţi ceai. Povestea mea va fi cam lungă.

Se rezemă de pernele moi ale scaunului. Lumina emisă de pereţi devenise o strălucire odihnitoare, de culoare roz-ivorie, care îndulcise pînă şi trăsăturile rigide ale soldatului.

― Cunoştinţele mele sînt rezultatul a două întîmplări, începu el. Prima, că întîmplător sînt fiul tatălui meu şi a doua, că întîmplător m-am născut pe această planetă. Totul a început în urmă cu patruzeci de ani, la scurtă vreme după Marele Masacru, cînd tatăl meu s-a salvat refugiindu-se în pădurile din Sud, iar eu eram tunar în flota personală a viceregelui. Apropo, e vorba de acelaşi vicerege care ordonase Masacrul şi care a avut parte mai apoi de o moarte crudă.

Barr zîmbi întristat şi continuă:

― Tatăl meu era Patrician al Imperiului şi Senator de Siwenna. Se numea Onum Barr.

Nerăbdător, Riose îl întrerupse:

― Cunosc circumstanţele care au dus la exilul lui. Nu este nevoie să intraţi în aceste detalii.

Siwennianul nu-l băgă în seamă şi continuă netulburat:

― În timpul exilului a venit la el un călător ― un Neguţător de la marginea Galaxiei ―, un tînăr care vorbea cu un accent ciudat, nu cunoştea nimic din Istoria recentă a Imperiului şi era protejat de un cîmp de forţă individual.

― Cîmp de forţă individual? întrebă Riose mirat. Spuneţi vorbe mari. Ce generator ar putea fi atît de puternic pentru a condensa un cîmp protector de mărimea unui singur om? Pentru numele Galaxiei, căra pe un cărucior echipamentul unei surse atomice de cinci mii de mirya-tone?

― Este magicianul despre care aţi auzit poveşti şi mituri, spuse Barr calm. Numele de magician nu se dobîndeşte lesne. Nu căra nici un generator la vedere, dar nici cea mai puternică armă nu putea să străpungă acest cîmp din jurul lui.

― Asta e toată istoria? Oare magicienii s-au născut din nălucirile unui bătrîn zdrobit de suferinţă şi de exil?

― Istorisiri despre magicieni circulau şi înainte de a-l întîlni tatăl meu pe acest călător, domnule. Şi iată o dovadă şi mai elocventă. După ce s-a despărţit de tatăl meu, acest Neguţător, pe care oamenii îl numesc magician, a vizitat un Tehnician din oraşul spre care tatăl meu îl îndrumase şi a lăsat acolo un generator de cîmp de acelaşi tip cu cel pe care-l purta. Generatorul a fost recuperat de tatăl meu la întoarcerea lui din exil, după execuţia sîngerosului vicerege. I-a trebuit multă vreme pînă să-l găsească.

Generatorul este agăţat pe peretele din spatele dumneavoastră, domnule. Nu funcţionează. N-a funcţionat decît două zile ; dar dacă-l veţi privi, veţi constata că nimeni din Imperiu nu l-ar fi putut proiecta.

Bel Riose întinse mîna după centura de metal care atîrna pe perete.

În momentul atingerii, cîmpul slab de aderenţă dispăru şi obiectul se desprinse ca o ventuză. Elipsoidul de la un capăt al centurii îi reţinu atenţia. Era de mărimea unei nuci.

― Acesta... făcu el.

― Este generatorul, încuviinţă Barr. Era generatorul, se corectă el. Secretul modului de funcţionare nu poate fi descoperit. Cercetările subelectronice au dovedit că face corp comun cu metalul care-l adăposteşte, şi nici cele mai atente studii ale reţelelor de difracţie nu au reuşit să distingă părţile individuale care existaseră înainte de fuziune.

― În acest caz, „dovada" dumneavoastră ezită încă la graniţa nesigură a cuvintelor care nu se bazează pe probe concrete.

Barr făcu un gest de renunţare.

― Mi-aţi cerut să vă spun ceea ce ştiu şi aţi ameninţat că veţi obţine aceste informaţii prin forţă. Ce să înţeleg dacă preferaţi o atitudine sceptică? Pot continua?