― Am bănuit, îl corectă Forell cu calm. Cînd apare un om cu nave şi bani, cu intenţii amicale şi cu propuneri de afaceri, mi se pare că e o chestiune de bun simţ să te stăpîneşti şi să nu ţi-l faci duşman decît dacă ai siguranţa că profitul pe care-l sugerează nu constituie, pînă la urmă, decît un paravan. Acum însă...

― Se cuvenea să fim mai precauţi, spuse al treilea eu o iritare reţinută. Trebuia să aflăm noi primii, chiar înainte de a-i permite să plece. Ar fi fost cea mai înţeleaptă hotărîre.

― Problema s-a discutat şi s-a rezolvat, spuse Forell, care, printr-un gest larg şi decis, le arătă celorlalţi că subiectul nu mai e actual.

― Guvernul este nehotărît, iar primarul un neisprăvit, se plînse cel de-al treilea.

Cel de-al patrulea îi privi pe ceilalţi, pe rînd, scoţîndu-şi din gură ţigara de foi stinsă. O lăsă să cadă neglijent într-o fantă din dreapta lui, în care dispăru, dezinte-grîndu-se cu o strălucire de o clipă.

― Sînt încredinţat, spuse el sarcastic, că domnul care a vorbit ultimul s-a exprimat astfel din pură obişnuinţă. Ne putem reaminti că noi sîntem Guvernul.

Se auzi un murmur aprobator.

― Atunci să lăsăm deoparte politica Guvernului, spuse cel de-al patrulea, privind tăblia mesei. Tînărul acesta... acest străin ar fi putut deveni un client. S-au mai întîlnit cazuri. Toţi trei aţi încercat să-l înduplecaţi să încheie un contract preliminar. Deşi avem un acord ― o înţelegere verbală ― care interzice acest lucru, totuşi aţi încercat.

― Şi tu ai fi făcut la fel, mîrîi cel de-al doilea bărbat.

― Ştiu, spuse cel de-al patrulea.

― Atunci să nu mai discutăm despre ceea ce ar fi trebuit să facem mai devreme şi să vedem ce trebuie să facem acum, îl întrerupse Forell. În cazul în care l-am fi aruncat în închisoare ori l-am fi ucis, ce s-ar fi întîmplat? Încă nu-i cunoaştem intenţiile şi, oricum, nu am distruge un Imperiu dispunînd de viaţa unui om. S-ar putea să existe flote întregi pregătite pentru situaţia în care nu s-ar mai întoarce.

― Exact, îl aprobă cel de-al patrulea. Îmi spuneţi şi mie cu ce v-aţi ales de pe nava capturată? Sînt prea bătrîn ca să mai suport astfel de discuţii,

― Putem rezuma totul în cîteva cuvinte, spuse Forell morocănos. E un general din Imperiu ― sau ce grad o fi avînd acolo. Un tînăr care s-a comportat strălucit ca militar ― aşa am auzit ― şi care este un idol pentru oamenii săi. O carieră foarte romantică. Nu mă îndoiesc ca istoriile pe care ei le povestesc sînt pe jumătate minciuni, dar chiar şi aşa îl ridică în slăvi ca pe un fel de bărbat-minune.

― Cine sînt aceşti „ei"? întrebă cel de-al doilea.

― Echipajul navei capturate. Ascultaţi, declaraţiile lor sînt înregistrate pe un microfilm pe care l-am pus la loc sigur. Mai tîrziu, dacă doriţi, puteţi să-l vizionaţi sau să vorbiţi personal cu oamenii, dacă socotiţi necesar. Eu v-am spus esenţialul.

― Cum ai obţinut declaraţiile? De unde ştii că au spus adevărul?

― N-aş zice că prin blîndeţe, domnule, spuse Forell încruntîndu-se. I-am maltratat, i-am drogat, de nu mai ştiam nici eu cine sînt, şi am folosit fără nici o reţinere Sonda. Au vorbit. Puteţi să le daţi crezare.

― Înainte vreme, se trezi vorbind cel de-al-treilea, aparent fără nici o legătură cu subiectul, s-ar fi folosit psihologia pură. O metodă care nu provoacă dureri, dar foarte sigură. Nu dă niciodată greş.

― Ei, multe erau odinioară, spuse Forell sec. Trăim alte timpuri.

― Dar ce căuta aici acest general, acest bărbat nemaipomenit? întrăbă cel de-al patrulea cu o voce obosită, dar în care se simţea încăpăţînarea de a obţine un răspuns.

Forell îi aruncă o privire critică.

― Îţi închipui că încredinţează celor din echipaj detalii de politică de stat? Habar n-aveau. Din acest punct de vedere n-am aflat nimic şi doar am încercat. Galaxia mi-e martoră.

― Ceea ce ne lasă să...

― Să tragem propriile noastre concluzii, evident. (Forell bătea darabana pe tăblia mesei.) Deşi tînărul este un conducător militar al Imperiului, a pretins că e un prinţişor neînsemnat peste cîteva stele împrăştiate într-un colţ uitat al Periferiei. Fie şi numai acest lucru ne convinge că nu-i convine ca noi să-i cunoaştem adevăratele motive. Şi dacă ar fi să coroborăm natura profesiunii lui cu faptul că Imperiul a susţinut un atac împotriva noastră pe vremea tatălui meu, pericolul este real şi înspăimîntător. Primul atac a dat greş. Personal, mă îndoiesc că Imperiul ne are la suflet pentru asta.

― Şi nu există nimic cert în investigaţiile tale? întrebă prudent cel de-al patrulea bărbat. Nu cumva ne ascunzi ceva?

― În nici un caz, spuse Forell calm. Acum, nu mai este vorba de rivalitate şi de competiţie în afaceri. Sîntem obligaţi să fim uniţi.

― Patriotism, pufni ironic cel de-al treilea bărbat.

― Lăsaţi patriotismul pe seama altora, i-o tăie Forell rece. Credeţi că pun vreun preţ pe ceea ce vrea să fie cel de-al Doilea Imperiu? Credeţi că mi-aş risca măcar o singură reprezentanţă comercială pentru a-i netezi calea? Vă imaginaţi că afacerile mele sau ale voastre vor merge mai bine dacă vom fi cuceriţi de Imperiu? Dacă Imperiul învinge, vor apărea destui corbi flămînzi care să se năpustească asupra trofeelor.

― Iar noi am fi trofeele, adăugă cel de-al patrulea, indiferent.

Cel de-al doilea bărbat sparse tăcerea care se lăsase şi se foi greoi, încît scaunul scîrţîi sub greutatea lui:

― Dar ce rost are să mai discutăm despre asta?! Imperiul nu ne poate învinge, nu-i aşa? Doar Seldon ne-a asigurat că pînă la urmă vom forma cel de-al Doilea Imperiu. E vorba doar de o simplă criză. Au mai fost trei înainte.

― Da, o simplă criză, repetă Forell gînditor. Numai că în cazul primelor două l-am avut pe Salvor Hardin care să ne conducă ; la cea de-a treia l-am avut pe Hober Mallow. Dar acum pe cine mai avem? Le aruncă celorlalţi o privire întunecată şi continuă: Legile psihoistorice ale lui Seldon, pe care ne bazăm cu atîta comoditate, conţin, probabil, ca o variabilă importantă, o anumită iniţiativă din partea oamenilor Fundaţiei, şi mi se pare normal să fie aşa. Legile lui Seldon îi ajută pe cei ce se ajută singuri.

― Dacă ţii atît de mult la proverbe, vremurile mari creează oameni mari, spuse cel de-al treilea bărbat.

― Nu ne putem bizui pe proverbe, asta-i sigur, reluă grav Forell. Iată calea care-mi pare demnă de urmat. În cazul în care ne vom confrunta cu cea de-a patra criză, atunci Seldon a anticipat-o. Dacă acest lucru e adevărat, criza poate fi depăşită, deci trebuie să existe o soluţie.

În prezent, Imperiul este mai puternic decît noi, şi asta nu de azi de ieri. Dar acum ne paşte pentru prima dată primejdia unui atac direct, aşa încât ameninţarea e mai grozavă ca oricînd. Iar daca ea poate fi înfrîntă, atunci trebuie s-o facem, ca şi în cazul crizelor precedente, prin alte metode decît prin forţa pură. Trebuie să-i găsim adversarului punctul slab şi acolo să-l lovim.

― Şi care ar fi acest punct slab? întrebă cel de-al patrulea bărbat. Ai de gînd să propui o teorie?

― Nu. Aici voiam să ajung. Marii noştri conducători din trecut au detectat întotdeauna slăbiciunile adversarilor şi le-au folosit în propriul avantaj. Acum însă...

Vocea lui trădă lipsa de speranţă şi, pentru o vreme, nimeni nu îndrăzni să comenteze.

Apoi, cel de-al patrulea rupse tăcerea:

― Avem nevoie de spioni.

Forell se întoarse spre el, brusc înflăcărat:

― Exact! Nu ştim cînd va ataca Imperiul. Poate avem timp să ne pregătim.

― Şi Hober Mallow în persoana a pătruns in interiorul Imperiului, sugeră cel de-al doilea bărbat.

― Nu e nevoie de o acţiune atît de directă, spuse Forell, clătinînd din cap. Nici unul dintre noi nu mai este tînăr ; toţi am devenit sclavii detaliilor administrative şi ne-am învăţat cu fastul protocoalelor. Avem nevoie de oameni tineri, care călătoresc mult...

― Neguţătorii Independenţi? întreba cel de-al patrulea.

Forell clătină afirmativ din cap şi spuse:

― Dacă nu cumva e prea tîrziu...

3

Mîna moartă

BEL RIOSE, care se plimba îngrijorat prin birou, se opri şi-l privi plin de speranţă pe aghiotantul său, care tocmai intrase: