― De ce? (Ochii lui Bel Riose se aprinseră de furie.) Rămîi aici. Vei pleca cînd îţi voi permite eu. Dacă-ţi închipui că subestimez acest duşman pe care l-am descoperit, te înşeli. Patricianule, spuse el reţinut, la întoarcere am pierdut o navă. N-am nici o dovadă c-ar fi căzut în mîinile Fundaţiei ; dar n-a mai fost găsită de atunci şi, dacă ar fi avut loc un accident, ar fi trebuit să-i găsim epava pînă acum. Na e o pierdere importantă ― nu înseamnă mare lucru ―, dar asta îmi sugerează că, probabil, Fundaţia a declanşat deja ostilităţile. O asemenea grabă şi o ignorare a consecinţelor ar putea să însemne forţe despre care nu ştiu nimic. Îmi răspunzi la o întrebare foarte precisă? Care este puterea lor militară?

― N-am idee.

― Atunci desluşeşte singur ceea ce ai afirmat. De ce susţii că Imperiul nu poate zdrobi acest mic duşman?

Siwennianul se aşeză din nou şi evită privirea fixă a lui Riose. Spuse apăsat:

― Pentru că am încredere în principiile psihoistoriei. E o ştiinţă ciudată. A atins maturitatea printr-un singur om ― Hari Seldon ― şi a pierit o dată cu el, pentru că nimeni n-a mai reuşit să-i stăpînească iţele complicate. Dar, în acea scurtă perioadă, s-a dovedit cel mai puternic instrument de studiere a umanităţii inventat vreodată. Fără a pretinde anticiparea acţiunilor oamenilor ca indivizi, ea a formulat legi precise, capabile de analiză matematică şi de extrapolare, în scopul dirijării şi anticipării acţiunii concertate a grupurilor umane.

― Şi?...

― A fost psihoistoria pe care Seldon şi grupul său a aplicat-o din plin la întemeierea Fundaţiei. Locul, momentul şi condiţiile se întrepătrund din punct de vedere matematic şi conduc astfel, în mod inevitabil, la dezvoltarea Imperiului Universal.

Lui Riose începu să-i tremure glasul de indignare:

― Vrei să spui că această ştiinţă prezice că voi ataca Fundaţia şi că voi pierde nu ştiu ce bătălie din motive cunoscute dinainte? Încerci să susţii că sînt un robot fără imaginaţie şi că urmez un drum la capătul căruia îmi voi găsi sfîrşitul?

― Nu, răspunse tăios bătrînul patrician. Am afirmat deja că ştiinţa nu are nimic de-a face cu acţiunile individuale şi că a fost anticipat un context mai larg.

― Prin urmare, ne aflăm în strînsoarea Zeiţei Necesităţii Istorice?

― A Necesităţii Psihoistorice, îl ajută Barr cu delicateţe.

― Şi dacă-mi exercit dreptul meu de liberă voinţă? Dacă hotărăsc să atac anul viitor, sau să nu atac deloc? Cît de docilă este Zeiţa? Cît de ingenioasă?

Barr ridică din umeri:

― Puteţi ataca acum ori niciodată, cu o singură navă sau cu forţa întregului Imperiu ; prin forţă militară ori prin presiuni economice ; printr-o declaraţie deschisă de război sau printr-o ambuscadă perfidă. Puteţi face orice doriţi, exercitîndu-vă plenar libera voinţă. Şi, totuşi, veţi pierde.

― Din cauza mîinii moarte a lui Seldon?

― Din cauză că mîna moartă a matematicii comportamentului uman nu poate fi nici oprită, nici deviată, nici frînată.

Cei doi râmaseră faţă în faţă, ca într-o încleştare mută, pînă cînd generalul făcu un pas înapoi.

― Primesc provocarea. O mînă moartă contra unei voinţe vii, spuse el simplu.

4

Împăratul

CLEON AL II-LEA... numit îndeobşte „Cel Mare". Ca ultim împărat puternic al Primului Imperiu, el este important prin renaşterea artistică şi politică ce a avut loc în timpul lungii sale domnii. Literatura romanţată ni-l face cunoscut, totuşi, mult mai bine, legîndu-i numele de cel al lui Bel Riose, deci pentru oamenii simpli rămîne „împăratul lui Riose". Nu trebuie să lăsăm ca evenimentele din ultimul său an de domnie să umbrească patruzeci de ani de...

ENCICLOPEDIA GALACTICA

CLEON AL II-LEA, numit îndeobşte „Cel Mare". Ultimul împărat puternic. O dureroasă suferinţă care nu poate fi diagnosticată. Date fiind neînţelesele meandre ale vieţii oamenilor, cele două afirmaţii nu se exclud şi nici nu sînt compatibile. De-a lungul istoriei s-au întîlnit supărător de multe cazuri similare.

Dar lui Cleon al II-lea nu-i păsa de astfel de precedente. Suferinţele personale nu i s-ar fi ameliorat cîtuşi de puţin chiar dacă s-ar fi gîndit la lista lungă de cazuri asemănătoare. La fel de puţin l-ar fi liniştit şi gîndul că, în timp ce străbunicul său fusese domnitor şi pirat al unei planete cît un grăunte de praf, el domnea în Palatul Plăcerilor, care aparţinuse lui Ammenetik cel Mare, ca moştenitor al unui şir de domnitori galactici ce se pierdea în negura vremurilor. În aceste momente nu-l alina nici măcar faptul că, prin eforturi deosebite, tatăl său curăţase focarele de revoltă şi restabilise pacea şi unitatea de care se bucurase Imperiul sub Stanel al Vl-lea şi că, prin urmare, în cei douăzeci şi cinci de ani ai domniei sale nici măcar ideea de răscoală nu-i umbrise strălucirea gloriei.

Împăratul Galaxiei şi Stăpînul Tuturora avu o tresărire şi-şi lăsă capul pe spate în cîmpul înviorător de forţă din jurul pernelor. Cîmpul opunea o uşoară rezistenţă şi, simţind plăcuta lui mîngîiere, Cleon se linişti. Se ridică greoi în capul oaselor şi privi morocănos către pereţii camerei. Nu era o cameră în care să stai singur. Era prea mare. Toate camerele erau prea mari.

Mai bine să fie singur în timpul acestor crize care-l istovesc complet decît să suporte agitaţia plină de ifose şi compasiune a curtenilor, obtuzitatea lor îngăduitoare şi fără vlagă. Mai bine singur decît să vadă măştile insipide, în spatele cărora se ţes speculaţii nesfîrşite privind probabilitatea morţii şi soarta succesiunii.

Gîndurile îl copleşiră şi-i dădură putere. Cei trei fii ai săi, falnici, virtuoşi, puteau oferi un viitor Imperiului. Dar unde dispăruseră tocmai acum, cînd se simţea atît de rău? Aşteptau, desigur ― fiecare cunoscînd mişcările celorlalţi şi cu toţii supraveghindu-l pe el.

Se foi nemulţumit. Şi acum Brodrig tînjea să vină în audienţă. Credinciosul Brodrig, născut într-o familie nevoiaşă ; credincios, pentru că altfel n-ar fi fost detestat de toată lumea, fără deosebire ― ura fiind singurul punct comun al numeroaselor grupuri care formau Curtea...

Brodrig ― favoritul credincios, pentru că aşa trebuia să fie ―, cel care, dacă nu se va îmbarca pe cea mai rapidă navă din Galaxie imediat după moartea Împăratului, va sfîrşi în camera atomică.

Cleon al II-lea atinse butonul de pe braţul divanului încăpător pe care stătea şi uşa imensă de la capătul camerei se dizolvă, devenind transparentă.

Brodrig înaintă pe covorul stacojiu şi îngenunche pentru a săruta mîna vlăguită a Împăratului.

― Cum vă simţiţi, sire? întrebă Secretarul particular cu o voce slabă în care se simţea îngrijorarea.

― Sînt viu, dacă mai poţi numi viaţă ceea ce a devenit un domeniu primitor şi insensibil la tot felul de experienţe nevolnice ale oricărui şarlatan în stare să citească o carte de medicină, i-o reteză Împăratul exasperat. Dacă mai există vreun remediu chimic, fizic sau atomic încă netestat, atunci poţi fi sigur că se va găsi mîine-poimîine vreun deştept bun de gură care să vină din cine ştie ce văgăună a Imperiului ca să mi-l propună. Şi e foarte probabil că va fi folosită ca autoritate vreo carte abia descoperită sau, mai degrabă, măsluită. Pe memoria tatălui meu ― continuă Împăratul dezlănţuit ―, se pare că nu mai există nici un biped care să poată studia o boală cu propriii săi ochi, sau care să poată lua pulsul fără să consulte o carte din vechime. Şi ei numesc asta „necunoscută". Neghiobii! Dacă, de-a lungul mileniilor, corpul uman deprinde noi metode de a o lua razna, cauza rămîne necunoscută şi deci boala e incurabilă pentru că studiile anticilor n-au descoperit-o. Ori anticii ar trebui să fie acum în viaţă, ori eu ar trebui să trăiesc în vremea lor.

Împăratul lăsă să-i scape cîteva blesteme, în timp ce Brodrig aştepta supus. Apoi întrebă prost dispus:

― Cîţi sînt afară? ― şi făcu cu capul către uşă.

― Sala Mare adăposteşte numărul obişnuit.

― Atunci să aştepte. Sînt ocupat cu treburi de stat. Trimite-l pe căpitanul gărzii să-i anunţe. Sau, lasă, lasă treburile de stat. Să le spună că nu acord audienţe şi să arboreze o figură îndurerată. Şacalii s-ar putea trăda singuri. Împăratul rîse dispreţuitor.

― Circulă zvonuri, sire, că vă supără inima, spuse Brodrig cu umilinţă.

Împăratul pufni răutăcios:

― Cei care iau în serios acest zvon vor avea dureri de inimă şi mai rele. Spune-mi, mai degrabă, ce doreşti tu.

Brodrig se ridică de jos cînd îi făcu semn împăratul şi spuse:

― În legătură cu Generalul Bel Riose, Guvernatorul Militar al Siwennei.

― Riose? făcu Cleon, încruntat. (Încercă să-şi amintească, dar nu ştiu de unde să-l ia.) Stai puţin, nu-i cel care a trimis un mesaj fantezist cu cîteva luni în urmă? Da, ştiu acum. Cerşea o aprobare ca să-şi facă o carieră de cuceritor, întru gloria Imperiului şi a Împăratului.

― Exact, sire.

Împăratul izbucni în rîs:

― Crezi că mai am asemenea generali, Brodrig? Astfel de oameni par a fi bizare relicve ale trecutului. Şi ce i-am răspuns? Cred c-ai avut tu grijă să-i răspunzi.

― Da, sire. I s-a cerut să trimită informaţii suplimentare şi să nu ia nici o hotărîre care să implice acţiuni navale fără ordinul personal al Împăratului.

― Hmm! Destul de prudent. Cine e acest Riose? A fost vreodată pe la Curte?

Brodrig dădu afirmativ din cap şi colţurile gurii i se ridicară într-o încercare de zîmbet ironic: