― După cît ajutor vă pot oferi eu, sau după cît vă puteţi aştepta de la mine, aţi face mai bine să mă trimiteţi înapoi pe Siwenna.

― Încă nu. Încă nu. (Generalul îşi întoarse scaunul spre colţul în care se găsea sfera uriaşă, transparentă şi strălucitoare care reprezenta vechea prefectură imperială Anacreon şi sectoarele învecinate.) Mai tîrziu, cînd vom termina aici, te vei întoarce la cărţile tale şi la multe altele. Voi avea grijă ca proprietăţile familiei să-ţi fie restituite, ţie şi copiilor tăi, pentru totdeauna.

― Mulţumesc, spuse Barr uşor ironic, dar n-am încredere în sfîrşitul fericit al acestei aventuri.

Riose rîse nepăsător:

― Nu începe iarăşi cu întristătoarele tale profeţii. Această hartă vorbeşte mai convingător decît teoriile tale lamentabile. Mîngîie cu gingăşie conturul invizibil: Ştii să citeşti o hartă în proiecţie radială? Bine, bine, uită-te aici. Stelele aurii reprezintă teritoriile imperiale, stelele roşii, pe cele loiale Fundaţiei, iar stelele roz sînt acelea care se află, probabil, în sfera de influenţă comercială. Acum priveşte. (Riose apăsă un buton şi, treptat, o zonă în care se aflau puncte albe deveni de un albastru închis. Ca o ceaşcă întoarsă cu gura în jos, ele învăluiră punctele roşii şi roz.) Stelele albastre au fost cucerite de forţele mele, spuse Riose cu mîndrie abia reţinută, şi ele avansează în continuare fără a întîmpina vreo rezistenţă. Barbarii sînt liniştiţi. Forţele Fundaţiei dorm adînc.

― V-aţi împrăştiat efectivele pretutindeni, e adevărat? întrebă Barr.

― De fapt, spuse Riose, în ciuda aparenţelor, n-am făcut-o. Punctele-cheie în care stabilesc garnizoane şi fortificaţii sînt puţine, dar au fost judicios alese. Rezultă deci că forţa dispersată e mică, iar succesul strategic, deosebit. Sînt multe avantaje, chiar mai multe decît i s-ar părea unuia care n-a făcut un studiu atent al tacticii spaţiale, însă e limpede pentru oricine, de exemplu, că pot porni un atac din orice punct al unei sfere care se închide şi că, atunci cînd voi termina, Fundaţia nu va mai putea ataca din flanc sau din spate. Această strategie a Încercuirii Prealabile a mai fost folosită, îndeosebi în cursul campaniilor lui Loris al Vl-lea, acum aproximativ două mii de ani, dar niciodată complet; întotdeauna, cu ştiinţa adversarului şi cu încercările lui de a se opune. Acum situaţia e diferită.

― Cazul ideal pe eare-l prezintă tratatele? Vocea lui Barr era indiferentă şi nepăsătoare.

― Tot mai crezi că forţele mele vor da greş? întrebă Riose iritat.

― Desigur.

― Sper că înţelegi că nu există nici un caz în istoria militară în care, după ce încercuirea completă a fost realizată, forţele atacatoare să nu fi eîştigat, cu excepţia situaţiilor în care vreo Flotă exterioară, destul de puternică, putea sparge încercuirea.

― Dacă ziceţi dumneavoastră, aşa e.

― Deci rămîi încă la părerea ta.

― Da.

― Fie, spuse Riose, ridicînd din umeri.

Barr lăsă ca iritarea să se mai atenueze şi apoi întrebă calm:

― Aţi primit vreun răspuns din partea Împăratului?

Riose îşi luă o ţigară dintr-un sertar din spatele său, o puse într-un ţigaret şi o aprinse grijuliu:

― Te referi la cererea mea pentru întăriri? A venit, dar asta-i tot. Doar un răspuns pe hîrtie.

― Deci nici o navă.

― Nici una. Nici nu prea speram, Patricianule, n-ar fi trebuit să mă las sedus de teoriile tale şi, în primul rînd, n-ar fi trebuit să-ţi cer părerea. Mă pune într-o falsa lumină.

― Da?

― Sigur. Navele sînt la mare preţ. Războaiele civile din ultimele două secole au distrus mai bine de jumătate din Marea Flotă, iar navele care au mai rămas sînt în stare precară. Ştii că navele care se fabrică acum nu fac două parale. Nu cred că mai e cineva în întreaga Galaxie care să poată construi astăzi un motor hiperatomic de clasă.

― Ştiam, zise siwennianul, cu o privire gînditoare. Nu eram sigur dacă şi dumneavoastră cunoaşteţi acest lucru. Deci Maiestatea sa Imperială nu se poate lipsi de nici o navă. Psihoistoria ar fi putut anticipa o asemenea situaţie şi, de fapt, a şi făcut-o. Aş îndrăzni să afirm că mîna moartă a lui Hari Seldon cîştigă prima rundă.

― Am şi aşa destule nave, răspunse Riose tăios. Seldon al tău nu cîştigă nimic. Dacă situaţia s-ar agrava, atunci ar fi puse la dispoziţie alte nave. Deocamdată, Împăratul nu cunoaşte întreaga poveste.

― Serios? De ce nu i-aţi comunicat-o?

― Din cauza teoriilor tale, evident. (Riose îl privi sardonic.) Cu tot respectul ce ţi-l datorez, povestea mi se pare improbabilă. Numai dacă evenimentele îmi furnizează noi dovezi voi prezenta situaţia drept gravă şi primejdioasă. Şi, în plus, continuă Riose calm, povestea nefondată miroase a lèse-majesté, ceea ce s-ar putea să-i fie foarte puţin pe plac Maiestăţii sale Imperiale.

Bătrînul patrician zîmbi.

― Să înţeleg că informaţia potrivit căreia tronul îi e primejduit de uneltirile cîtorva barbari neciopliţi de la capătul Universului nu este demnă de crezare sau că nu va fi apreciată? Atunci n-aveţi la ce să vă aşteptaţi din partea lui.

― Decît dacă luăm în calcul un trimis special.

― Şi de ce, mă rog, un trimis special?

― E un vechi obicei. Un reprezentant direct al Coroanei este prezent la fiecare campanie militară care se desfăşoară sub auspiciile guvernamentale.

― Zău? De ce?

― O metodă de a păstra simbolul conducerii personale de către Împărat a tuturor campaniilor. A mai dobîndit o funcţie suplimentară, aceea de a garanta fidelitatea generalilor, dar care nu dă întotdeauna roade.

― Această prezenţă vă va stînjeni, generale. O autoritate din afară...

― Nu mă îndoiesc, spuse Riose roşind uşor, dar n-am ce face.

Receptorul de pe biroul generalului se lumină şi, cu un pocnet discret, comunicarea cilindrică apăru în fantă. Riose o desfăcu:

― Bun! Asta e!

Ducem Barr îşi arcui întrebător sprîncenele. Riose continuă:

― Să ştii că l-am capturat pe unul dintre aceşti Neguţători. Viu şi cu nava intactă.

― Am auzit vorbindu-se despre asta.

― Tocmai l-au adus aici şi va sosi peste cîteva clipe. Rămîi, Patricianule. Vreau să fii de faţă cînd îl voi interoga, de-aceea te-am chemat. S-ar putea ca tu să înţelegi atunci cînd mie îmi vor scăpa unele lucruri.

Se auzi un semnal ; generalul atinse un buton cu piciorul şi uşa se deschise larg. Bărbatul care stătea în prag era înalt şi bărbos, purta o haină scurtă dintr-un material moale, din piele sintetică, cu o glugă ataşata lăsată pe spate. Avea mîinile libere şi părea să-i ignore pe cei din jur, chiar dacă erau înarmaţi.

Păşi înăuntru netulburat şi aruncă o privire, cîntărind totul. Îl onoră pe general cu o fluturare neglijentă a mîinii şi cu o înclinare a capului.

― Numele tău? întrebă Riose scurt.

― Lathan Devers. (Neguţătorul îşi vîrî degetele mari în găicile centurii late, cu aspect ţipător.) Eşti şef pe-aici?

― Eşti Neguţător de pe Fundaţie?

― Ai nimerit-o. Ascultă, dacă eşti şeful, fă bine şi spune-le oamenilor tăi să nu se atingă de marfa mea.

Generalul îşi lăsă capul puţin pe spate şi-l măsură cu răceală pe prizonier:

― Răspunde la întrebări! Nu mai da ordine!