Cleon al II-lea atinse butonul de pe braţul divanului încăpător pe care stătea şi uşa imensă de la capătul camerei se dizolvă, devenind transparentă.
Brodrig înaintă pe covorul stacojiu şi îngenunche pentru a săruta mîna vlăguită a Împăratului.
― Cum vă simţiţi, sire? întrebă Secretarul particular cu o voce slabă în care se simţea îngrijorarea.
― Sînt viu, dacă mai poţi numi viaţă ceea ce a devenit un domeniu primitor şi insensibil la tot felul de experienţe nevolnice ale oricărui şarlatan în stare să citească o carte de medicină, i-o reteză Împăratul exasperat. Dacă mai există vreun remediu chimic, fizic sau atomic încă netestat, atunci poţi fi sigur că se va găsi mîine-poimîine vreun deştept bun de gură care să vină din cine ştie ce văgăună a Imperiului ca să mi-l propună. Şi e foarte probabil că va fi folosită ca autoritate vreo carte abia descoperită sau, mai degrabă, măsluită. Pe memoria tatălui meu ― continuă Împăratul dezlănţuit ―, se pare că nu mai există nici un biped care să poată studia o boală cu propriii săi ochi, sau care să poată lua pulsul fără să consulte o carte din vechime. Şi ei numesc asta „necunoscută". Neghiobii! Dacă, de-a lungul mileniilor, corpul uman deprinde noi metode de a o lua razna, cauza rămîne necunoscută şi deci boala e incurabilă pentru că studiile anticilor n-au descoperit-o. Ori anticii ar trebui să fie acum în viaţă, ori eu ar trebui să trăiesc în vremea lor.
Împăratul lăsă să-i scape cîteva blesteme, în timp ce Brodrig aştepta supus. Apoi întrebă prost dispus:
― Cîţi sînt afară? ― şi făcu cu capul către uşă.
― Sala Mare adăposteşte numărul obişnuit.
― Atunci să aştepte. Sînt ocupat cu treburi de stat. Trimite-l pe căpitanul gărzii să-i anunţe. Sau, lasă, lasă treburile de stat. Să le spună că nu acord audienţe şi să arboreze o figură îndurerată. Şacalii s-ar putea trăda singuri. Împăratul rîse dispreţuitor.
― Circulă zvonuri, sire, că vă supără inima, spuse Brodrig cu umilinţă.
Împăratul pufni răutăcios:
― Cei care iau în serios acest zvon vor avea dureri de inimă şi mai rele. Spune-mi, mai degrabă, ce doreşti tu.
Brodrig se ridică de jos cînd îi făcu semn împăratul şi spuse:
― În legătură cu Generalul Bel Riose, Guvernatorul Militar al Siwennei.
― Riose? făcu Cleon, încruntat. (Încercă să-şi amintească, dar nu ştiu de unde să-l ia.) Stai puţin, nu-i cel care a trimis un mesaj fantezist cu cîteva luni în urmă? Da, ştiu acum. Cerşea o aprobare ca să-şi facă o carieră de cuceritor, întru gloria Imperiului şi a Împăratului.
― Exact, sire.
Împăratul izbucni în rîs:
― Crezi că mai am asemenea generali, Brodrig? Astfel de oameni par a fi bizare relicve ale trecutului. Şi ce i-am răspuns? Cred c-ai avut tu grijă să-i răspunzi.
― Da, sire. I s-a cerut să trimită informaţii suplimentare şi să nu ia nici o hotărîre care să implice acţiuni navale fără ordinul personal al Împăratului.
― Hmm! Destul de prudent. Cine e acest Riose? A fost vreodată pe la Curte?
Brodrig dădu afirmativ din cap şi colţurile gurii i se ridicară într-o încercare de zîmbet ironic:
― Şi-a început cariera militară acum zece ani, prin a fi cadet în Gardă. A participat la lupta de la Aglomerarea Lemul.
― Aglomerarea Lemul? Nu mai am o memorie atît de... Atunci cînd un tînăr soldat a intervenit, salvînd două nave de linie de la o ciocnire directă? (Gesticulă iritat.) Nu-mi amintesc detaliile. A fost ceva eroic.
― Riose era acel soldat. A fost avansat şi numit căpitan activ pe o navă, spuse Brodrig sec.
― Iar acum Guvernator Militar al unui sistem de la graniţă ― şi e încă tînăr. Un bărbat capabil, Brodrig!
― Nu ne putem baza pe el, sire. Trăieşte în trecut. Are nostalgia acelor vremuri sau, mai degrabă, a miturilor care relatează despre viaţa de atunci. Asemenea oameni sînt inofensivi în ceea ce-i priveşte, dar ciudata ignorare a realităţii îi face să pară nişte caraghioşi în ochii altora. Subordonaţii sînt complet subjugaţi de el, adăugă Brodrig. Este unul dintre generalii iubiţi.
― Chiar aşa? se miră împăratul. Hai, Brodrig, nu mi-ar surîde să fiu slujit numai de incompetenţi. Astfel de oameni n-au cum să devină exemple de invidiat în ceea ce priveşte credinţa.
― Un trădător care este şi incompetent nu prezintă nici un pericol. Mai degrabă oamenii capabili trebuie supravegheaţi.
― Te numeri şi tu printre aceştia, Brodrig? (Cleon al II-lea rîse şi apoi se strîmbă de durere.) Bine, lasă acum cuvintele mari. Ce veşti mai ai de la acest tînăr cuceritor? Sper că n-ai venit doar ca să retrăim trecutul.
― Sire, s-a primit un nou mesaj de la Generalul Riose.
― Da? Şi ce mai doreşte?
― A spionat zona în care trăiesc aceşti barbari şi recomandă o expediţie în forţă. Motivaţiile sînt detaliate şi destul de plicticoase. Cu toate acestea, nu merită s-o deranjez pe Maiestatea voastră Imperială acum, cînd sînteţi indispus, mai ales că problema va fi discutată pe îndelete în cursul sesiunii Consiliului Lorzilor. Se uită către împărat.
Cleon se încruntă.
― Lorzii? E o treabă de competenţa lor? Asta ar însemna noi cereri pentru o interpretare mai permisivă a Cartei. Întotdeauna se ajunge la asemenea pretenţii.
― E inevitabil, sire. Ar fi fost mai bine dacă Augustul dumneavoastră tată ar fi înfrînt ultima revoltă fără să acorde acea Cartă. Dar pentru că ea există, trebuie s-o suportăm o vreme.
― Cred că ai dreptate. Atunci, Lorzii să dezbată problema. Dar pentru ce atîta solemnitate? La urma urmei, nu-i decît un subiect minor. Succesul la o graniţă îndepărtată, cu trupe nu prea numeroase, nu reprezintă o treabă de stat.
Brodrig schiţă un zîmbet şi spuse indiferent:
― Poate pentru un idiot romantic, dar chiar şi un asemenea om devine o armă mortală dacă un rebel lipsit de romantism îl foloseşte ca unealtă. Sire, omul a fost iubit aici şi este iubit şi la graniţă. Tînăr e, iar dacă va anexa una sau două planete barbare care au luat-o razna va deveni un cuceritor. Şi un tînăr cuceritor, capabil să stîrnească entuziasmul piloţilor, minerilor, comercianţilor şi al altor asemenea specimene, este oricînd un pericol. Chiar dacă n-ar fi împins de dorinţa de a proceda cu dumneavoastră aşa cum a procedat Augustul dumneavoastră tată cu uzurpatorul Ricker, tot ar putea fi folosit drept armă de către unul dintre loialii voştri Lorzi.
Cleon al II-lea făcu un gest repezit şi se chirci de durere. Se linişti, dar zîmbetul îi era şters şi vorba doar o şoaptă.
― Eşti un supus nepreţuit, Brodrig. Întotdeauna bănuieşti mai mult decît se cuvine şi trebuie să accept doar jumătate din precauţiile pe care le-ai sugerat ca fiind absolut sigure. Le vom supune spre dezbatere în Consiliul Lorzilor. Vom vedea ce spun şi ei şi vom lua măsuri în consecinţă. Presupun că tînărul încă nu a întreprins nici o acţiune ostilă.
― N-a raportat aşa ceva, dar cere deja întăriri.
