Se rezemă de pernele moi ale scaunului. Lumina emisă de pereţi devenise o strălucire odihnitoare, de culoare roz-ivorie, care îndulcise pînă şi trăsăturile rigide ale soldatului.
― Cunoştinţele mele sînt rezultatul a două întîmplări, începu el. Prima, că întîmplător sînt fiul tatălui meu şi a doua, că întîmplător m-am născut pe această planetă. Totul a început în urmă cu patruzeci de ani, la scurtă vreme după Marele Masacru, cînd tatăl meu s-a salvat refugiindu-se în pădurile din Sud, iar eu eram tunar în flota personală a viceregelui. Apropo, e vorba de acelaşi vicerege care ordonase Masacrul şi care a avut parte mai apoi de o moarte crudă.
Barr zîmbi întristat şi continuă:
― Tatăl meu era Patrician al Imperiului şi Senator de Siwenna. Se numea Onum Barr.
Nerăbdător, Riose îl întrerupse:
― Cunosc circumstanţele care au dus la exilul lui. Nu este nevoie să intraţi în aceste detalii.
Siwennianul nu-l băgă în seamă şi continuă netulburat:
― În timpul exilului a venit la el un călător ― un Neguţător de la marginea Galaxiei ―, un tînăr care vorbea cu un accent ciudat, nu cunoştea nimic din Istoria recentă a Imperiului şi era protejat de un cîmp de forţă individual.
― Cîmp de forţă individual? întrebă Riose mirat. Spuneţi vorbe mari. Ce generator ar putea fi atît de puternic pentru a condensa un cîmp protector de mărimea unui singur om? Pentru numele Galaxiei, căra pe un cărucior echipamentul unei surse atomice de cinci mii de mirya-tone?
― Este magicianul despre care aţi auzit poveşti şi mituri, spuse Barr calm. Numele de magician nu se dobîndeşte lesne. Nu căra nici un generator la vedere, dar nici cea mai puternică armă nu putea să străpungă acest cîmp din jurul lui.
― Asta e toată istoria? Oare magicienii s-au născut din nălucirile unui bătrîn zdrobit de suferinţă şi de exil?
― Istorisiri despre magicieni circulau şi înainte de a-l întîlni tatăl meu pe acest călător, domnule. Şi iată o dovadă şi mai elocventă. După ce s-a despărţit de tatăl meu, acest Neguţător, pe care oamenii îl numesc magician, a vizitat un Tehnician din oraşul spre care tatăl meu îl îndrumase şi a lăsat acolo un generator de cîmp de acelaşi tip cu cel pe care-l purta. Generatorul a fost recuperat de tatăl meu la întoarcerea lui din exil, după execuţia sîngerosului vicerege. I-a trebuit multă vreme pînă să-l găsească.
Generatorul este agăţat pe peretele din spatele dumneavoastră, domnule. Nu funcţionează. N-a funcţionat decît două zile ; dar dacă-l veţi privi, veţi constata că nimeni din Imperiu nu l-ar fi putut proiecta.
Bel Riose întinse mîna după centura de metal care atîrna pe perete.
În momentul atingerii, cîmpul slab de aderenţă dispăru şi obiectul se desprinse ca o ventuză. Elipsoidul de la un capăt al centurii îi reţinu atenţia. Era de mărimea unei nuci.
― Acesta... făcu el.
― Este generatorul, încuviinţă Barr. Era generatorul, se corectă el. Secretul modului de funcţionare nu poate fi descoperit. Cercetările subelectronice au dovedit că face corp comun cu metalul care-l adăposteşte, şi nici cele mai atente studii ale reţelelor de difracţie nu au reuşit să distingă părţile individuale care existaseră înainte de fuziune.
― În acest caz, „dovada" dumneavoastră ezită încă la graniţa nesigură a cuvintelor care nu se bazează pe probe concrete.
Barr făcu un gest de renunţare.
― Mi-aţi cerut să vă spun ceea ce ştiu şi aţi ameninţat că veţi obţine aceste informaţii prin forţă. Ce să înţeleg dacă preferaţi o atitudine sceptică? Pot continua?
― Desigur, spuse generalul, aproape poruncitor.
― Am continuat cercetările după moartea tatălui meu şi apoi a intervenit a doua întîmplare la care mă refeream mai devreme, şi anume faptul că Siwenna a fost cunoscută bine de către Hari Seldon.
― Şi cine este acesta?
― Un om de ştiinţă de pe vremea domniei împăratului Daluben al IV-lea. A fost psihoistoric ― ultimul şi cel mai mare dintre toţi. A vizitat Siwenna cînd era un mare centru comercial, recunoscut în arte şi ştiinţă.
― Hmm! făcu acru Riose. Arătaţi-mi şi mie planeta cu o economie stagnantă care să nu susţină că a fost cîndva un pămînt al abundenţei şi bunăstării.
― Vremurile despre care vorbesc au existat acum două secole, cînd stăpînirea împăratului se întindea pînă la ultima şi cea mai îndepărtată stea ; cînd Siwenna era o lume interioară, şi nu o provincie semibarbară de la Frontieră. In vremurile acelea Hari Seldon a anticipat declinul puterii imperiale şi căderea aproape sigură în barbarie a întregii Galaxii.
Riose izbucni în rîs:
― A prevăzut el aşa ceva? Atunci a profeţit greşit, dragul meu om de ştiinţă. Presupun că asta vă consideraţi. Păi, Imperiul e mai puternic decît a fost în ultima mie de ani. Ochii dumneavoastră obosiţi de bătrîneţe sînt orbiţi de sărăcia de la graniţă. Faceţi o vizită lumilor interioare într-o bună zi ; veniţi către căldura şi bogăţia de la centru.
Bătrînul clătină din cap întristat:
― Circulaţia încetează în primul rînd la extremităţi. Va mai trece multă vreme pînă cînd declinul va atinge inima. Vreau să spun, declinul evident, pe înţelesul tuturora, spre deosebire de prăbuşirea internă, care este o poveste veche de circa cincisprezece secole.
― Deci, acest Hari Seldon a profeţit o Galaxie în care barbaria se va generaliza, spuse Riose vădit amuzat. Şi ce se va întîmpla atunci?
― El a întemeiat două Fundaţii la capetele opuse ale Galaxiei ― Fundaţii populate cu cei mai buni, cei mai tineri şi cei mai puternici oameni, pentru ca aceştia să se înmulţească, să crească şi să se dezvolte. Lumile pe care le-au colonizat au fost alese cu grijă, acordîndu-se aceeaşi atenţie momentului şi vecinătăţii. Totul s-a aranjat în aşa fel încît viitorul, aşa cum fusese el anticipat prin matematică şi psihoistorie, să presupună dintru început izolarea lor de restul civilizaţiei imperiale şi dezvoltarea lor treptată, pînă ce vor deveni germeni ai celui de-al Doilea Imperiu Galactic ― reducînd inevitabila perioadă de barbarie de la treizeci de mii la numai o mie de ani.
― Şi cum aţi reuşit să aflaţi toate acestea? Lăsaţi impresia că sînteţi informat în detaliu.
― Detaliile nu le-am cunoscut niciodată, spuse cu o voce stăpînită Patricianul. Totul s-a închegat prin osteneala mea, prin punerea cap la cap a anumitor dovezi descoperite de tatăl meu sau aflate de mine. Baza este fragilă şi subţire, iar suprastructura, rezultatul fabulaţiilor care s-au născut pentru a umple golurile uriaşe. Dar sînt convins că ceea ce v-am spus este în esenţă adevărat.
― Aşa se pare.
― Oare? Mi-au trebuit patruzeci de ani de cercetări.
― Hmm, patruzeci de ani! Aş putea rezolva problema în patruzeci de zile, ceea ce voi şi face. Ar fi cu totul altceva.
― Şi cum veţi proceda?
― Simplu şi direct. Dacă aş deveni explorator, aş avea posibilitatea să descopăr şi să văd cu ochii mei Fundaţia aceasta la care vă referiţi. Spuneţi că sînt două?
― Există probe care susţin numai existenţa uneia, ceea ce mi se pare explicabil, întrucît cealaltă se află la capătul opus al Axei Galactice.
