― Îi, făcu el. Vrea cineva să vorbească cu mine?
Bayta se aplecă în genunchi:
― Te-am trezit? Să plecam?
― Să plecaţi? Cine e? Bayta? Nu, nu, rămîi! Nu mai sînt scaune? Am văzut pe-aici ― şi arătă confuz cu degetul.
Toran aduse două scaune şi le puse în faţa lui. Bayta se aşeză şi-i luă una din mîinile lipsite de vlagă într-ale ei:
― Putem să vorbim cu tine, doctore? Rareori folosea titlul, dar acum o făcu.
― S-a întîmplat ceva? (O licărire de interes apăru în ochii lui absenţi. Obrajii palizi căpătară puţină culoare.) S-a întîmplat ceva?
― A fost pe aici Căpitanul Pritcher, spuse Bayta. Lasă-mă pe mine să vorbesc, Torie. Ţi-l aminteşti pe Căpitanul Pritcher, doctore?
― Da.... da... ― duse mîna la gură şi îşi muşcă buzele. Un bărbat înalt. Democrat.
― Da, el. A descoperit mutaţia pe care a suferit-o Catîrul. Doctore, a fost aici şi ne-a spus.
― Dar asta nu-i ceva nou. Mutaţia Catîrului este rezolvată. Cu sinceră uimire, Mis îi întrebă: Nu v-am spus? Am uitat să vă spun?
― Ce-ai uitat să ne spui? interveni iute Toran.
― Despre mutaţia Catîrului, bineînţeles. Alterează emoţiile umane. Control emoţional! Nu v-am spus? Ce m-o fi făcut să uit? Încet, îşi supse buza de jos şi rămase pe gînduri.
Apoi, treptat, păru că prinde viaţă şi făcu ochii mari, de parcă mintea lui confuză ar fi alunecat, împiedicîndu-se de ceva şi avînd nevoie de un punct de sprijin ca să continue. Vorbea de parcă ar fi visat şi nu reuşea să-şi fixeze ascultătorii, ci mai curînd privea dincolo de ei:
― E atît de simplu. Nici nu trebuiau cunoştinţe specializate. În matematica psihoistoriei, desigur, se rezolvă imediat, printr-o ecuaţie de gradul trei care nu presupune mai mult de... Dar să lăsăm asta. Se poate explica şi exprima şi în cuvinte simple ― destul de aproximativ ―, deşi acest lucru nu prea e obişnuit în cazul fenomenelor psihoistorice. V-aţi întrebat vreodată...? Ce-ar putea răsturna atenta schemă a istoriei proiectate de Seldon? (Se uită pe rînd cînd la unul, cînd la celălalt, cu o nelinişte întrebătoare.) Care erau presupunerile de început ale lui Seldon? În primul rînd, că nu se va petrece nici o schimbare fundamentală în societatea umană în următorii o mie de ani. Dar, de exemplu, să presupunem că ar avea loc o schimbare majoră în tehnologia Galaxiei, cum ai fi descoperirea unui nou principiu pentru utilizarea energiei sau perfecţionarea neurobiologiei electronice. Schimbările sociale ar face ca ecuaţiile originare ale lui Seldon să fie depăşite Dar nu-i aşa că asta nu s-a întîmplat pînă acum? Sau, să presupunem că s-ar fi inventat o nouă armă de către forţe din afara Fundaţiei, capabilă să reziste oricăror armamente ale Fundaţiei. Acest lucru ar fi provocat o deviere catastrofală, deşi nici acest lucru nu e sigur. Dar nici asta nu s-a întîmplat. Anihilatorul de Cîmp Atomic al Catîrului a fost o armă stîngace şi a putut fi contracarată. Aceasta a fost singura noutate pe care el a adus-o, aşa ineficientă cum s-a dovedit pînă la urmă. Dar mai era a doua idee, ceva mai subtilă! Seldon a presupus că reacţia umană la stimuli va rămîne constantă, dar un anume factor trebuie să fi afectat şi distorsionat reacţiile emoţionale ale fiinţelor umane altfel Seldon n-ar fi dat greş şi Fundaţia nu s-ar fi năruit. Şi care era acest factor dacă nu Catîrul? Am dreptate? Există vreun punct slab în raţionamentul meu?
― Nici un punct slab, spuse Bayta, bătîndu-l uşor pe mînă.
Mis se bucură ca un copil.
― De aici rezultă de la sine şi restul. Vă asigur că mă întreb uneori ce se petrece înlăuntrul meu. Abia îmi amintesc de vremea cînd atît de multe lucruri mi se pareau misterioase, iar acum toate sînt atît de limpezi... Problemele au dispărut. Întîlnesc ceva ce ar putea fi o problemă şi nu ştiu cum se face că în sinea mea văd şi înţeleg. Iar presupunerile, teoriile par să se nască atît de uşor. Simt înlăuntrul meu un impuls... întotdeauna spre înainte... astfel că nu mă mai pot opri... şi nici nu vreau să mănînc sau să dorm... ci să merg înainte, mereu înainte... mereu...
Vocea îi devenise o şoaptă slabă. Îşi duse la frunte mîna vlăguită şi tremurătoare, cu vinele albastre vizibile. În ochi avea o licărire dementă care se stingea şi se aprindea cînd şi cînd.
Apoi spuse şi mai încet:
― Aşa-i că nu v-am vorbit despre puterile de mutant ale Catîrului? Dar atunci... ziceaţi că ştiţi deja?
― De la Căpitanul Pritcher, Ebling, îi răspunse Bayta. Îţi aminteşti?
― El v-a spus? (Se simţi un ton de revoltă în vocea lui.) Dar el de unde a aflat?
― A fost condiţionat de către Catîr. Acum e Colonel, omul Catîrului. A venit să ne sfătuiască să ne predăm Catîrului.
― Deci Catîrul ştie că sîntem aici? Trebuie să mă grăbesc... Unde-i Magnifico? Nu-i cu voi?
― Magnifico doarme, spuse Toran înfrigurat. E trecut de miezul nopţii.
― Aşa? Atunci... dormeam cînd aţi venit?
― Dormeai, zise Bayta cu hotărîre, şi nu te vei întoarce la lucru. O să mergi să te culci în pat. Torie, vino să mă ajuţi. Iar tu, Ebling, încetează şi nu mă mai împinge, pentru că ar trebui întîi să te duc cu forţa să faci un duş. Scoate-i pantofii, Torie, iar mîine dimineaţă o să cobori la el şi o să-l scoţi afară, la aer, înainte de a deveni alb ca varul. Uită-te la tine, Ebling, o să te trezeşti învăluit în plase de păianjen dacă mai stai mult aici. Nu ţi-e foame?
Ebling Mis clătină îndărătnic din cap şi, de pe patul improvizat pe care stătea, privi arţăgos în sus:
― Vreau să mi-l trimiteţi pe Magnifico mîine, bolborosi el.
Bayta îi aranja cearşaful în jurul gîtului.
― Eu voi veni mîine dimineaţă, cu schimburi curate. Ai să faci o baie bună şi după aceea o să vizitezi ferma şi o să stai puţin la soare.
― Nici vorbă, spuse Mis, fără vlagă. Auzi? Sînt prea ocupat.
Părul rar îi zăcea răvăşit pe pernă ca o aură argintie în jurul capului. Vocea îi devenise o şoaptă secretoasă:
― Vreţi cea de-a Doua Fundaţie?
Toran se întoarse repede şi se aşeză pe patul improvizat:
― Ce-i cu cea de-a Doua Fundaţie, Ebling?
Psihologul îşi eliberă o mînă de sub cearşaf şi degetele lui obosite se încleştară de mîneca lui Toran:
― Fundaţiile au fost întemeiate la un mare Congres al Psihologilor, prezidat de Hari Seldon. Toran, am găsit minutele publicate de Congresul acela. Sînt douăzeci şi cinci de filme mari. M-am uitat deja prin cîteva rezumate.
― Şi?
