― La ce te gîndeşti?
― La nimic anume. De fapt, la Catîr, la Haven, la Fundaţie şi la toate. La Ebling Mis, şi dacă va găsi ceva în legătură cu cea de-a Doua Fundaţie, şi dacă ne va fi de vreun folos, dacă va descoperi ceva pînă la urmă, şi la un milion de alte lucruri. Acum eşti mulţumit? Vocea îi trăda agitaţia lăuntrică.
― Ar fi mai bine să nu te laşi furată de gînduri. Nu-i plăcut nici pentru tine şi nici nu rezolvi situaţia noastră.
Bayta se ridică în picioare şi zîmbi abătută:
― Bine. Sînt fericită. Uite, zîmbesc şi-s veselă!
Deodată se auzi strigătul agitat al lui Magnifico:
― Doamna mea...
― Ce s-a întîmplat? Intră...
Bayta rămase fără grai cînd, în cadrul uşii, apăru statura impunătoare şi chipul hotărît al lui...
― Pritcher! strigă Toran.
― Căpitane! Cum de ne-ai găsit? exclamă Bayta.
Han Pritcher păşi înăuntru. Cu o voce limpede şi calmă, lipsită de orice sentiment, spuse:
― Acum am gradul de colonel, sub comanda Catîrului.
― Sub comanda... Catîrului! Vocea lui Toran se stinse. Cei trei formau o scenă impresionantă.
Magnifico privea cu ochi mari şi lacomi şi se strecură în spatele lui Toran. Nimeni nu-l băgă în seamă.
Ţinîndu-şi mîinile strîns împreunate ca să stăpînească tremurul lor, Bayta întrebă:
― Ne arestezi? Chiar ai trecut de partea lor?
― N-am venit să vă arestez, răspunse colonelul prompt. În instrucţiunile pe care le-am primit nu se făcea nici o referire la voi. Sînt liber şi doresc să rămînem prieteni, dacă sînteţi de acord.
Chipul lui Toran era devastat de furia pe care reuşi să şi-o stăpînească:
― Cum de ne-ai găsit? Erai pe nava filiană, aşa-i? Ne-ai urmărit?
Pe faţa împietrită a lui Pritcher trecu o umbră de reticenţă:
― Eram pe nava filiană! În primul rînd, v-am întîlnit... ei, bine... din întîmplare.
― E o întîmplare practic imposibilă din punct de vedere matematic.
― Ba nu. Mai degrabă improbabilă, aşa că ceea ce am afirmat rămîne valabil. În orice caz, aţi recunoscut faţă de filieni ― de fapt, nici nu există o asemenea naţiune ― că vă îndreptaţi spre sectorul Trantor şi, întrucît Catîrul are oamenii lui pe Neotrantor, a fost uşor să facă în aşa fel încît să fiţi reţinuţi acolo. Din nefericire, aţi plecat înainte de sosirea mea, dar nu cu mult înainte. Am avut vreme să dau ordin fermelor de pe Trantor să anunţe sosirea voastră. Asta s-a făcut şi iată-mă! Pot să mă aşez? Vin cu gînduri de prietenie, credeţi-mă.
Se aşeză. Toran rămase cu capul în pămînt şi gîndurile i se învălmăşeau în minte. Bayta pregăti absentă ceaiul.
Apoi Toran ridică ochii şi-l privi necruţător pe Pritcher:
― Ei, acum ce mai aştepţi... Colonele? Ce înseamnă prietenia ta? Dacă nu ne arestezi, atunci ce faci cu noi? Sîntem în custodie? Cheamă-ţi oamenii şi dă ordinele cuvenite.
― Nu, Toran, spuse Pritcher răbdător, clătinind din cap. Am venit din proprie iniţiativă să vă conving de inutilitatea a ceea ce faceţi. Dacă nu reuşesc, voi pleca. Asta-i tot.
― Asta-i tot? Atunci vinde-ţi marfa; ţine-ţi discursul şi du-te. Eu nu vreau ceai, Bayta.
Pritcher acceptă o ceaşcă, mulţumind cu gravitate. Privi spre Toran, neimpresionat de ieşirea lui, sorbi cu grijă, apoi spuse:
― Catîrul este un mutant. Nu poate fi înfrînt datorită naturii mutaţiei...
― De ce? Care e această mutaţie? întrebă Toran zîmbind acru. Poate ne spui şi nouă.
― Da, vă spun. Faptul că-i cunoaşteţi secretul nu-i va face nici un rău. Vedeţi... e capabil să controleze echilibrul emoţional al fiinţelor umane. Pare un truc ieftin, dar e imbatabil.
Bayta îl întrerupse:
― Echilibrul emoţional, zici? (Se încruntă.) N-ai vrea să explici? Nu prea înţeleg.
― Vreau să spun că-i este foarte uşor să-i inspire unui general capabil un sentiment, să zicem, de loialitate absolută faţă de el şi de încredere neţărmurită în victoria lui. Aceşti oameni nu-l pot trăda; nu dau înapoi, iar controlul este permanent. Cei mai capabili duşmani ai săi îi devin cei mai credincioşi subordonaţi. Lordul războinic al Kalganului îşi predă planeta şi devine viceregele lui pe Fundaţie.
― Iar tu, interveni Bayta cu amărăciune în glas, îţi trădezi Cauza şi devii trimisul Catîrului pe Trantor. Înţeleg!
― N-am terminat. Înzestrarea Catîrului poate produce efecte contrare mai puternice. Şi disperarea este o emoţie! În momentul crucial, oamenii-cheie ai Fundaţiei, oamenii-cheie de pe Haven şi-au pierdut speranţa. Lumile lor au căzut fără multă zbatere.
― Vrei să spui, întrebă încordată Bayta, că sentimentul ce l-am avut în Bolta Timpului era provocat de Catîr, care se juca cu emoţiile şi sentimentele mele?
― Şi cu ale mele. Cu ale tuturor. Cum era pe Haven spre sfîrşit? Îţi aminteşti?
