― Vrei să spui că informaţiile pe care ni le-a dat Magnifico despre Catîr au fost false?
― Au fost înşelătoare. Erau influenţate de teama patologică. Catîrul nu are o forţă fizică uriaşă, aşa cum crede Magnifico. Mai degrabă este un om obişnuit, dacă ignorăm puterile lui mentale. Dar îl distra să pară un supraom faţă de Magnifico... (Psihologul ridică din umeri.) În orice caz, informaţiile lui Magnifico nu mai contează demult.
― Atunci ce e important?
Mis se întoarse brusc la proiectorul său.
― Atunci ce e important? repetă ea. Cea de-a Doua Fundaţie?
Psihologul îi aruncă o privire bănuitoare:
― Ţi-am spus eu ceva despre asta? Nu-mi amintesc să-ţi fi spus. Încă nu am terminat. Ce ţi-am spus?
― Nimic, spuse Bayta cu convingere. Of, pentru numele Galaxiei, nu mi-ai spus nimic, dar aş vrea să-mi povesteşti, pentru că nu mai pot suporta. Cînd vei termina?
Ebling Mis miji ochii şi o privi uşor îndurerat:
― Hai, şi tu... draga mea, n-am vrut să te supăr. Uneori uit cine... cine-mi sînt prietenii. Uneori am impresia că nu trebuie să vorbesc cuiva despre ceea ce fac. Secretul trebuie păstrat, dar faţă de Catîr, nu faţă de tine, draga mea. O bătu uşor şi prieteneşte pe umăr.
― Ce-i cu cea de-a Doua Fundaţie?
Instinctiv, vocea lui deveni o şoaptă, un susur slab:
― Ştii cît de precaut a fost Seldon pentru a-şi ascunde intenţiile? Lucrările Congresului Seldon nu mi-ar fi fost de nici un folos acum o lună, înainte de a-mi veni o inspiraţie. Chiar şi acum adevărul mi se pare fluid şi gata să-mi scape. Lucrările prezentate de Convenţie apar adesea fără nici o legătură între ele ; întotdeauna încifrate, neinteligibile. M-am întrebat, şi nu numai o dată, dacă înşişi participanţii la Congres aveau idee despre ceea ce se petrecea în mintea lui Seldon. Uneori îmi vine să cred că el a folosit Congresul doar ca pe o perdea uriaşă de fum, şi singur a ridicat întreaga structură...
― A Fundaţiilor? îl îndemnă Bayta.
― A celei de-a Doua Fundaţii! Fundaţia noastră a fost o treabă simplă. Cea de-a Doua Fundaţie, însă, era doar un nume. A fost menţionată, dar, dacă a existat vreo dezvoltare, ea a rămas adînc ascunsă în matematică. Sînt multe lucruri pe care nici măcar n-am început să le înţeleg ; de vreo şapte zile încoace, fragmentele par să se asambleze într-o imagine aproximativă. Fundaţia Numărul Unu a fost o lume de oameni de ştiinţă din lumea fizică. A reprezentat o concentrare a ştiinţei pe cale de dispariţie în condiţiile necesare pentru a o face să trăiască din nou. N-au fost incluşi psihologi. Era o denaturare curioasă şi trebuie să fi avut un scop. Explicaţia obişnuită spune că psihoistoria lui Seldon ar fi dat rezultatele cele mai bune acolo unde entităţile funcţionale ― adică fiinţele umane ― nu ar fi avut cunoştinţă de ceea ce avea să se întîmple şi, prin urmare, ar fi reacţionat normal în orice situaţie. Mă urmăreşti, draga mea?
― Da, doctore.
― Atunci ascultă cu atenţie. Fundaţia Numărul Doi a fost o lume de oameni de ştiinţă a minţii, imaginea în oglindă a lumii noastre. Psihologia ― şi nu fizica ― era regină. Apoi, triumfător: Înţelegi?
― Nu.
― Dar gîndeşte-te, Bayta. Foloseşte-ţi mintea. Hari Seldon ştia că psihoistoria lui putea anticipa doar probabilităţi, nu certitudini. Există întotdeauna o marjă de eroare şi, pe măsură ce timpul a trecut, această marjă a crescut în progresie geometrică. Bineînţeles că Seldon ne-a apărat cît a putut împotriva acestei creşteri. Fundaţia noastră a fost viguroasă din punct de vedere ştiinţific. Putea să înfrîngă armate şi orice armă, să mobilizeze forţa împotriva forţei. Dar ce putea face împotriva atacului mental al unui mutant precum Catîrul?
― Problema asta va trebui să fie rezolvată de psihologii celei de-a Doua Fundaţii.
Bayta era din ce în ce mai emoţionată.
― Da, da, da! Bineînţeles!
― Dar ei n-au făcut nimic pînă acum.
― De unde ştii că n-au făcut?
― Nu ştiu, spuse Bayta după ce se gîndi o clipă. Ai vreo dovadă că au făcut ceva?
― Nu. Sînt mulţi factori despre care nu ştiu nimic. Cea de-a Doua Fundaţie nu s-ar fi putut întemeia decît în stare embrionară, aşa cum s-a întîmplat şi cu noi. Noi ne-am dezvoltat încet şi forţa noastră a crescut constant; tot aşa şi ei. Poate doar stelele să ştie ce putere au acum. Oare îl pot înfrunta pe Catîr? Sînt măcar conştienţi de pericol? Au lideri capabili?
― Dar dacă ei urmează Planul Seldon, atunci Catîrul trebuie să fie înfrînt de cea de-a Doua Fundaţie.
― A, din nou problema asta? (Chipul ridat şi slab al lui Ebling Mis deveni gînditor.) Dar cea de-a Doua Fundaţie a fost o încercare mai grea decît Prima. E mult mai complexă şi, prin urmare, probabilitatea ca ea să comită greşeli este mai mare. Este grav, catastrofal chiar, dacă cea de-a Doua Fundaţie nu-l va înfrînge pe Catîr. Asta ar însemna, probabil, sfîrşitul rasei umane, aşa cum o cunoaştem noi.
― Nu se poate.
― Ba da. Dacă descendenţii Catîrului moştenesc puterile lui mentale... Înţelegi? Homo Sapiens n-ar putea să concureze cu ei. S-ar crea o nouă rasă dominantă... o nouă aristocraţie... iar Homo Sapiens ar fi degradat şi trimis să facă o muncă de sclav, ca rasă inferioară. Am dreptate?
― Da, aşa e.
― Şi chiar dacă, printr-o întîmplare, Catîrul n-ar întemeia o dinastie, el ar pune bazele unui nou Imperiu diform, susţinut doar prin puterea lui personală. Acest Imperiu ar pieri o dată cu el; Galaxia ar rămîne acolo unde era înainte de apariţia lui, doar că nu vor mai exista Fundaţii în jurul cărora s-ar putea închega un al Doilea Imperiu, sănătos şi adevărat. Ar însemna mii de ani de barbarie. Barbarie care nu va fi depăşită nicicînd.
― Şi ce putem face? Putem avertiza cea de-a Doua Fundaţie?
― Trebuie, ori dacă nu, va fi înfrîntă, neştiind de ce trebuie să se apere. Dar nu există nici o modalitate de a o avertiza.
― N-avem nici o şansă?
― Nu ştiu unde se află. Este la "celălalt capăt al Galaxiei", dar asta-i tot, deci trebuie să alegi între milioane de lumi.
― Dar, Ebling, acolo nu se spune? ― şi făcu un gest larg către filmele care erau împrăştiate pe masă.
― Nu, nu se spune. Şi nici unde aş putea-o găsi ― deocamdată. Secretul acesta are o însemnătate. Trebuie să existe un motiv... (O expresie de nedumerire îi apăru în ochi.) Dar aş vrea să mă laşi singur acum. Am pierdut deja destul timp şi nu mai am mult... nu mai am...
Se smulse, încruntat şi enervat.
Se auziră paşii uşori ai lui Magnifico.
