împuşcături, doar două, şi
caporalul Abdel Osman şi soldatul Mohamed Kader făcură un salt în aer de
parcă
o mână
invizibilă
i-ar fi împins cu putere şi căzură
de-a buşilea, primul
peste Abdul-el-Kebir, iar al doilea cu faţa în nisip. Trecură câteva secunde în care nu se auzi nimic. Caporalul îşi întoarse cu
greu capul, văzu faţa tovarăşului său cu un glonţ în frunte şi simţi o durere
puternică în piept şi în stomac, dar făcu un efort şi reuşi să se întoarcă cu faţa în sus, să se ridice cu greutate şi să se uite în jur după cel care trăsese.
Nu văzu pe nimeni. Pustiul era la fel de nesfârşit ca întotdeauna, la fel de dezolant şi neclintit, fără nici o posibilă ascunzătoare pentru un lunetist, dar în faţa ochilor lui, a căror privire începea să se împăienjenească, îşi făcu apariţia, pe jumătate gol şi plin de sânge, ca o fiinţă de pe altă planetă ce ţinea strâns în
mână
o armă, un om slab, dar puternic, care părea să
se fi ivit din burta
umflată a cămilei moarte. Trecu pe lângă el, după ce-i aruncă o scurtă privire pentru a se asigura că
nu prezintă nici un pericol, împinse cu piciorul mitraliera grăsanului,
îndepărtând-o, şi se îndreptă grăbit spre
jeep, unde căută nerăbdător, până găsi un bidon cu apă şi bău îndelung, fără să-şi ia privirea de la rănit. Bău, lăsând lichidul să
i se scurgă
pe gât şi pe piept, înecându-se şi
tuşind, iar apoi bând din nou, ca şi cum n-ar fi făcut-o de ani de zile, şi la sfârşit, când nu mai rămase nici o picătură, scoase un râgâit zgomotos şi se
sprijini un moment de roata de rezervă, ca să-şi tragă nemaipomenitul efort. sufletul după Luă alt bidon şi se apropie de Abdul-el-Kebir, îi sprijini capul şi-1 făcu să
bea cum se pricepu, cu toate că apa mai mult se risipea decât i se ducea pe
gât. La urmă îi umezi faţa, după care se întoarse spre rănit. — Vrei apă ? Caporalul Osman încuviinţă
cu un gest. Targui-ul se apropie, îl luă pe
după umeri, îl târî ca să-1 sprijine de maşină, la umbră, şi-i dădu bidonul,
ajutându-1 să bea. Văzu rana din piept, prin care sângele ieşea bolborosind, şi clătină din cap.
• Cred că o să mori, spuse. Ai nevoie de un doctor şi nu e nici unul pe- aici pe-aproape. Osman încuviinţă din cap şi, cu greu, întrebă:
• Tu eşti Gacel, aşa-i ? Trebuia să vânătoresc vechi.
fi ştiut şi să-mi fi amintit trucul
ăsta