miră, răspunse grăsanul, care începu să
strângă
liniştit
păturile pe care dormise şi micul primus ce servea pentru încălzitul ceaiului şi pregătirea mâncării. Ciudat e că a ajuns şi „ăsta" până aici. Osman îl privi fix, cu oarecare îndoială:
• Şi acum ce facem ?
• Eu zic să mergem după el...
• Targui-vl ăsta e periculos. Al dracului de periculos.
Kader, terminând de pus totul în maşină, arătă care stătea sprijinit celălalt.
cu un gest mitraliera de
• Tu ocheşti şi eu conduc. La cea mai mică mişcare, îl arzi. Ezită o clipă, dar sfârşi încuviinţând cu convingere.
• Oricum e mai bine decât să
stăm aici şi să
aşteptăm... Dacă
într-
adevăr e mort, putem să plecăm chiar azi. Haide! Asigură arma şi grăsanul cel asudat puse jeepul în mişcare şi o porni
încet, învârtind volanul ca s-o ia direct spre locul unde se profilau cele două corpuri. După trei sute de metri se opri, privi cu atenţie prin binoclu în timp ce
caporalul nu-1 pierdea din ochi pe cel întins pe jos.
• E targui-\x\, fără nici o îndoială.
• E mort?
• Cu atâtea veşminte pe el, nu pot să-mi dau seama dacă respiră sau nu.
Dar cămila e sigur moartă. A început să se umfle...
• Să trag în porcul ăsta ? 238 Mohamed Kader tăgădui. Caporalul îi era superior în grad, dar se vedea
clar că, dintre ei doi, el era mai inteligent, în afară
de faptul că
sângele rece,
calmul şi nepăsarea sa erau renumite în tot regimentul:
• Ar fi mai bine să-1 prindem viu. Ne-ar putea spune ce s-a întâmplat cu Abdul-el-Kebir... Comandantului i-ar plăcea...
• Poate ne înaintează în grad.
• Poate, încuviinţă
fără
chef grăsanul, care n-avea nici un interes să fie
înaintat în grad şi să lună la El-Akab.
aibă
mai multe sarcini. Sau poate ne dă
o permisie de o Caporalul păru să fi luat o hotărâre.